Main menu

header

610 19 1de Carmen Ciripoiu

Nu puțini sunt cei care au ajuns să creadă că un număr sau o combinație de cifre le poate hotărî destinul, arătându-le drumul către succes sau, din contră, transformându-le viața într-un adevărat coșmar. E și cazul numărului de telefon (359) 0888.888.888, a cărui poveste este cutremurătoare, acesta fiind aducător de moarte.

Primul deținător s-a îmbolnăvit de cancer

În anul 2000, o companie de telefonie mobilă din Bulgaria a scos pe piață un număr de telefon extrem de ușor de ținut minte, unde predominantă a fost cifra 8, considerată în multe țări aducătoare de noroc. Este vorba despre numărul (359) 0888.888.888, a cărui poveste nu numai că nu e deloc norocoasă, ci mai degrabă înspăimântătoare. Desigur că prima persoană care a deținut acest număr a fost chiar președintele companiei, la acel moment în vârstă de 48 de ani. Deși bărbatul s-a mândrit până atunci cu o sănătate de fier, toți au rămas uimiți când au aflat că, fără niciun motiv, s-a îmbolnăvit de o formă agresivă de cancer, și în anul 2001 a trecut la cele veșnice. Există voci care spun că această moarte subită ar fi fost cauza unei iradieri provocate, evident, de acel număr de telefon...

A doua victimă, un mafiot!

Când toată lumea a crezut că a fost o simplă întâmplare, o altă veste a lovit ca un trăsnet. Numărul de telefon a mai făcut o victimă, în persoana unui șef bulgar de criminalitate organizată, care în anul 2003 a fost împușcat mortal în timp ce vorbea la telefon. Bineînțeles că numărul de telefon pe care l-a deținut a fost (359) 0888.888.888... Și povestea nu se oprește aici. Doi ani mai târziu, blestemul acestui număr cade asupra unui agent imobiliar, care se presupune că a fost în acea perioadă și traficant de droguri. Acesta a fost împușcat mortal când se pregătea să iasă dintr-un restaurant din Sofia de o persoană despre care se spune că nu a fost identificată nici până în acest moment. De atunci, numărul de telefon (359) 0888.888.888 nu a mai fost activat de nimeni. Cine și-ar mai putea dori, de altfel, un număr blestemat?

Deși pentru majoritatea țărilor numărul șapte este aducător de noroc, pentru chinezi, acesta înseamnă abandon, ură sau moarte

Când fantomele comunică...

610 19 2Ideea de numere de telefon blestemate nu este însă una nouă. Se spune că în Pakistan, cu ani în urmă, au existat anumite numere la care nimeni nu avea curajul să răspundă. Motivul? În acel moment ar fi apărut semnale de înaltă frecvență, care ar fi creat o hemoragie internă și moartea instantanee. Specialiștii vin și cu o ipoteză cutremurătoare despre anumite numere de telefon, menționând că numărul apelurilor misterioase care pot fi atribuite unor fenomene paranormale a crescut în ultimii ani cu un procent de 43%. Mai concret pentru toată lumea, aparițiile unor fantome se realizează prin telefoanele mobile. Apelurile conțin de obicei zgomote de fond, iar vocea se aude slab și îndepărtată. În plus de acestea, apar ca număr privat sau 000000000000. Și nu puțini au fost cei care au primit apeluri de la rude moarte cu mulți ani în urmă…