de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Un adevăr teribil asupra căruia atrag atenția experții - copiii obezi devin ulterior adolescenţi şi adulţi obezi. Departe de a fi o afecţiune banală, obezitatea rămâne în continuare o provocare majoră pentru sănătatea publică şi o problemă la care nu există deocamdată nicio soluţie. Mai mult, tinerii supraponderali riscă afecțiuni majore.
Simptome depresive evidente
Nu s-a descoperit un tratament eficient pentru obezitate şi, cu cât surplusul ponderal durează mai mult dinspre copilărie spre adolescență, cu atât cresc şansele ca acesta să devină definitiv. Momentan, nu există o rezolvare miraculoasă a excesului de kilograme al copilului, iar specialiștii de la Universitatea Uppsala, din Suedia, au realizat o cercetare din care reiese că inclusiv sănătatea mintală a copiilor este periclitată de kilogramele în plus. „Scopul studiului nostru a fost de a investiga legătura dintre indicele de masă corporală și simptomele depresive”, punctează cercetătorul Sofia Kanders. Rezultatele experimentelor au fost relevante: indiferent de greutatea lor corporală, fetele au declarat mai frecvent că au simptome depresive, cu un accent în cazul celor supraponderale. „Când am analizat separat fetele și băieții, am văzut că pentru băieții cu obezitate, riscul de a avea simptome depresive trei ani mai târziu a fost, statistic, de cinci ori mai mare decât pentru băieții cu greutate normală”, explică Kanders.
Adolescenții supraponderali riscă AVC devreme în viață
Experții suedezi au derulat și un subproiect, pe adolescenți, pe care i-au evaluat timp de mai mulți ani, și au pus în evidență faptul că a avea kilograme în plus accentuează semnificativ depresia. Tot în dreptul adolescenților supraponderali, specialiștii de la Universitatea Ebraică din Israel au observat o dublare a riscului de accident vascular cerebral înainte de a împlini 50 de ani față de adolescenții cu greutate normală. Analizând datele despre indicele de masă corporală și sănătate colectate de la 1,9 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani, în anii 1980, precum și date despre dacă și când au avut un accident vascular cerebral, experții israelieni au pus în evidență faptul că adolescenții supraponderali au înregistrat un risc de două ori mai mare de a suferi un AVC până la vârsta de 50 de ani, iar adolescenții obezi din punct de vedere clinic au fost într-un pericol de peste trei ori mai mare.
„Indicele de masă corporală al adolescenților este direct legat de riscul de accident vascular cerebral. A avea un AVC devreme în viață poate duce la recurență, atacuri de cord, îngrijiri pe termen lung și moarte prematură“ Gilad Twig, Universitatea Ebraică din Israel
Bullyingul agravează cercul vicios
Echipa de oameni de știință de la Universitatea Ebraică din Israel a descoperit că adulții care supraviețuiesc accidentului vascular cerebral care survine mai devreme în viață - sub vârsta de 50 de ani - se confruntă cu izolare, șomaj, depresie și anxietate. Studiul este primul care arată că riscul de accident vascular cerebral asociat cu valori mai mari ale indicelui de masă corporală este același atât pentru bărbați, cât și pentru femei care în adolescență au fost supraponderali sau obezi. În aceași timp, potrivit experților, simptomele depresive, care în multe cazuri duc copilul sau adolescentul într-un cerc vicios, în care mănâncă și mai mult, sunt mai evidente în cazul copiilor supraponderali care sunt supuși bullyingului.