Main menu

header

827 3 1de Călin Popa şi Carmen Bădulescu

După ce decenii la rând s-a considerat - și recomandat ca atare - întărirea sistemului osos prin intermediul consumului de lactate, o cercetare de ultimă oră arată că nutrienții din carne sunt, de fapt, cheia unui schelet cu adevărat puternic pe termen lung.

Risc mărit cu 43%

Specialiștii de la Univeristățile din Oxford și Bristol au realizat un studiu de anvergură, pe 55.000 de persoane, o parte vegetariene și vegane, o altă parte alcătuită din voluntari care consumă carne în mod regulat, iar rezultatele, colectate pe o perioadă de 18 ani, au infirmat o veche credință potrivit căreia sistemul osos ar fi susținut de calciul din lapte și derivate. Potrivit rezultatelor cercetării, cei care au eliminat carnea din dietă prezintă un risc cu 43% mai mare de a suferi fracturi. „Acesta este primul studiu de amploare care are în prim-plan pericolul unor astfel de incidente pe grupe dietare diferite. Am descoperit că veganii au cel mai mare risc de fracturi, cu peste 20 de cazuri la 1.000 de persoane față de consumatorii de carne. La capitolul fracturi de șold, pericolul este de două-trei ori mai mare”, detaliază epidemiologul Tammy Tong.

Carențe de vitamine și minerale

Regimul vegan este vegetal pur, fiind eliminate din alimentație toate produsele de origine animală. Proteinele furnizate organismului sunt strict cele conţinute de vegetale. Cele mai frecvente fracturi în eșantionul de persoane examinate de experții britanici au fost la brațe, șold, gleznă, încheieturi, coaste sau vertebre. Un aspect surprinzător al rezultatelor cercetării a fost acela că indicele de masă corporală nu a contat în ecuația producerii fracturilor, specialiștii observând că „veganii, care au deopotrivă o greutate mai scăzută și niveluri mai reduse de proteine decât consumatorii de carne, prezintă risc crescut de producere a fracturilor”. Potrivit specialiștilor, alimentaţia strict vegetală produce carenţe de vitamina B12, B2 şi B6, vitamina D, Omega 3, fier, calciu şi iod.

Expunere la accident vascular cerebral

Dietele vegană şi vegetariană cresc pericolul producerii accidentelor vasculare cerebrale, arată datele unui studiu anterior, publicat în Jurnalul Medical Britanic. Timp de 18 ani, aproximativ 48.000 de voluntari au fost ţinuţi sub observaţia cercetătorilor interesaţi de relaţia dintre alimentaţie şi diferitele boli asociate cu aceasta. În urma cercetării, s-a observat că persoanele care au adoptat alimentaţia vegană sau vegetariană sunt expuse unui risc mai mare de accident vascular cerebral decât cei care consumă carne, cu trei persoane mai multe la acelaşi eşantion de 1.000 de participanți la teste. În cazul vegetarienilor, absenţa proteinelor din carne duce la carenţe de fier, calciu, zinc, vitamina D, vitamina B12 şi anumiţi acizi aminaţi indispensabili pentru buna funcţionare a organismului.

„Orice persoană ar trebui să ia în considerare o dietă echilibrată și impactul acesteia asupra sănătății, optând pentru o greutate optimă, care să nu fie nici peste, nici sub cea indicată“ (Tammy Tong, Universitatea Oxford)