Main menu

header

809 3 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Tânăr, șarmant, intrat de ceva vreme în atenția cinefililor, în special după cele două filme „Creed”, Michael B. Jordan are o personalitate aparte. Modest, dar în același timp extrem de ambițios, actorul devenit star internațional are planuri mari de viitor, pe care le susține cu o autodisciplină de fier și cu un enorm volum de muncă.

Locuiește cu părinții și cu cei doi frați

809 3 2Pornit dintr-un cartier modest din Newark și dintr-o familie unită, Michael B. Jordan a debutat în anul 1999 și a urcat spectaculos de la 15 ani, odată cu primul rol, în seria „The Wire. Cartelul crimelor”, din 2002. „Personajul pe care l-am jucat a făcut mulți oameni să plângă și a avut un impact imens. Îmi amintesc că am rugat-o pe mama să nu vină pe platou în acea zi, știam că ar fi afectat-o mult”, detaliază Michael. Actorul a spart tiparele în rol negativ, în celebrul film „Pantera neagră”. Cu două decenii de experiență actoricească în spate, Michael B. Jordan a rămas, paradoxal, cu aceeași alură tinereas- că, de puștan, foarte apropiat de familia cu care locuiește în continuare. „Am visat să pot cumpăra o casă pentru ai mei și am reușit, în 2015”, povestește Michael, care are, totuși, în plan să-și ia o casă doar a lui și este burlac. Recent, revista „People” l-a desemnat „cel mai sexi bărbat în viață”. „Mare parte din succesul meu este o chestiune de noroc; rolurile care m-au propulsat au venit spre mine. Nu pot să-mi asum tot creditul pentru ascensiunea pe care o trăiesc, dar știu că este de datoria mea să iau deciziile cele mai bune”, mărturisește starul.

„B” de la Bakari

Michael B. Jordan a fost numit după tatăl său, Michael B. Jordan, cu „B” de la Bakari, care în limba swahili înseamnă „de sorginte nobilă”. Michael nu intenționează să continue tradiția dacă va avea un fiu, dar cu siguranță face cinste numelui pe care i l-au dat părinții. „S-au făcut multe glume pe seama similitudinii de nume cu baschetbalistul Michael Jordan, dar un asemenea reper nu m-a făcut decât să vreau să mă autodepășesc”, povestește vedeta. De altfel, unul dintre cele mai cunoscute nume ale Hollywoodului nu a avut intenția de a deveni actor. Pe când era copil, ieșind dintr-un cabinet medical împreună cu mama sa, o asistentă i-a sugerat să facă modelling. Așa a ajuns Michael la o vizionare și imediat i s-a oferit o reclamă… apoi încă una… apoi a purtat modele ale brandurilor Modell’s Sporting și Toys’R’Us. Dar până să apară un mic rol în „Clanul Soprano”, Michael, care deja începuse să țintească mai sus, a fost cât pe ce să renunțe. „Când am sosit în Los Angeles, împreună cu mama, toate agențiile m-au respins. Eram aproape de renunțare, dar m-am întâlnit la o petrecere cu Andre Royo, care m-a făcut să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Odată cu filmul, am intrat în acest joc și m-am luminat vizavi de cariera viitoare, chiar dacă m-am lăsat de școală”, își amintește starul.

„Între filmări nu făceam altceva decât să mănânc”

809 3 3Pentru cele două filme „Creed”, Michael B. Jordan a intrat într-o transformare spectaculoasă, iar succesul a fost pe măsură, cu atât mai mult cu cât a dat replica faimosului Silvester Stallone și a întruchipat un rol cu simbolistică de revanșă - fiul ilegitim al lui Apollo Creed, boxerul ucis în ring. Pentru a fi într-o formă demnă de cerințele rolului, Michael a trecut la antrenamente foarte serioase și a ținut o dietă strictă, întinsă pe șase mese. Michael a început să mănânce multe proteine - albușuri, carne de pui, pește, cârnați sau bacon, pentru creșterea masei musculare, alături de clătite, cereale integrale, orez brun, ovăz, pentru digestie optimă, legume, crudități și suplimente cu vitamine, care să susțină efortul de la antrenamente. „Între filmări nu făceam altceva decât să mănânc - pui, orez, broccoli, multă hrană. Mâncam permanent, iar pe de altă parte consumam energie și iar mâncam, de dimineața până seara. Dar aveam o zi pe săptămână în care puteam mânca orice doream”, afirmă Michael.

Sute de minute de exerciții cardio, mii de abdomene

Pe lângă regimul alimentar foarte strict, Michael B. Jordan s-a pregătit pentru rolul Adonis Creed prin antrenamente riguroase și intense, asistate de un antrenor personal care nu l-a scăpat din ochi pe actor. Șase zile pe săptămână, starul a făcut sute de minute de exerciții cardio, mii de abdomene, în seturi de câte 25 de reprize, peste 1,5 kilometri pe banda de alergare în fiecare zi, împingeri, răsuciri, sărituri tip aerobic, pe care le preferă de departe, runde de câte 20 de lovituri la sacul de box, haltere. Împreună cu talentul actoricesc, acest fizic construit cu migală, efort și disciplină și care i-a adus zece kilograme de mușchi impecabil așezați pe corp, l-a făcut credibil ca Adonis Creed, atunci când l-a provocat la luptă și l-a învins pe fiul celui care îi ucisese tatăl în ring cândva. Nu doar publicul, ci și criticii de film s-au alăturat corului care a apreciat performanța lui Jordan. Pentru rolul din „Pantera neagră”, Michael B. Jordan a intrat din nou în sala de antrenamente, cu patru luni înainte să înceapă filmările.

„Vreau să fac lumea un loc mai bun”

Deși nu este arogant sau excentric, Michael B. Jordan nu face un secret din aspirațiile sale profesionale. „Vreau să fiu un superstar. Vreau ca publicul să mă vadă câștigând și vreau să fiu personajul principal”, spune actorul. Mai mult, actorul are în plan să intre mai mult în lumea regiei și a producerii de filme, după ce a fost producător executiv al „Creed II” și „Fahrenheit 451”. „Vreau să creez proiecte pentru Brad Pitt, dar în același timp să fiu capabil să-i propun un film lui Will Smith sau lui Denzel Washington. Vreau să fac totul - animație, producții digitale, proiecte fără scenariu scris, film, televiziune, jocuri video”, detaliază Michael. Conștient de faptul că a reușit să-și atingă toate scopurile până la vârsta de 33 de ani, starul se gândește la viitor cu un țel clar: „Vreau să creez un ecosistem, o moștenire care să-mi supraviețuiască, o companie care să continue să inspire generațiile următoare. Chiar dacă sună ca un clișeu, vreau să fac lumea un loc mai bun”, spune Jordan.

„Uneori îmi place să mă bucur de viață la viteza de 250 de kilometri la oră”

Un romantic de modă veche

809 3 4Michael B. Jordan se declară de modă veche și afirmă că-și va curta femeia de care se va îndrăgosti în stilul clasic, „old school”. „Nu cred în aplicații de întâlniri. Modelul meu romantic sunt părinții mei. Cred că într-o zi voi avea o soție și copii. Acum este un gând dificil de procesat, întrucât munca este pe primul loc, dar pentru mine este foarte important ca într-o zi să am o familie”, punctează Michael.