Main menu

header

801 3 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Adevărat star cu un succes răsunător în roluri de supererou, Chris Hemsworth este deopotrivă zeul tunetului, Thor, vânătorul melancolic din „Albă-ca-Zăpada” și partenerul cu inimă mare din „Vânătorii de fantome”. A pornit de jos, a rămas modest și este unul dintre cei mai admirați familiști dintre vedetele de top de la Hollywood.

Genuflexiuni, împingeri, cățărări, răsuciri

801 3 2Pentru a juca personajul Thor, care a cucerit o lume întreagă și l-a propulsat în vârful celebrității sale, dar și ca pe un model pentru tinerele generații, Chris Hemsworth a trebuit să se transforme dintr-un bărbat sexi în întruchiparea unui zeu. A reușit cu o voință de fier, cu antrenorii potriviți, cu o disciplină riguroasă și cu antrenamente de cele mai multe ori scurte, în medie de o oră, dar foarte intense, uneori de-a dreptul dure. Sesiunile de forță au inclus ridicări de greutăți, exerciții de menținere a flexibilității, antrenament special al brațelor și umerilor. Dat fiind faptul că actorul și-a executat personal majoritatea cascadoriilor din filmele sale, atenția pe musculatură și forță fizică a fost un obiectiv principal. Ca urmare, Chris a făcut exerciții intense pentru spate, genuflexiuni, împingeri, cățărări, răsuciri, antrenamente de tip militar, s-a târât, a tras, a ridicat, deopotrivă cu aparate și folosind greutatea proprie.

Pauze scurte între exerciții intense

801 3 3Secretul edificării unei musculaturi impresionante, cum este cea afișată de Hemsworth, este capacitatea de a lăsa pauze foarte scurte între seriile de exerciții. În plus, este foarte importantă concentrarea, starul nelăsând nimic să-i abată atenția de la antrenament. În același timp, Chris a avut grijă să ia și câte o pauză de o zi, pentru a se putea detașa mental și a-și păstra echilibrul emoțional. „Am avut marele noroc de a lucra cu experți în bodybuilding, nutriție, sănătate, focus psihic, oameni cărora nu trebuie decât să le spui ce trebuie să devii și te ajută să ajungi exact acolo”, detaliază actorul.

Șase mese cu proteine, zilnic, la ore fixe

801 3 4În pregătirea rolului Thor, în care a cucerit publicul din toată lumea de la primul cadru, Hemsworth a ținut cu sfințenie o dietă complexă, adecvată scopului său. Pentru a susține consolidarea musculaturii pe care o dobândea prin antrenamente, actorul a mâncat de șase ori pe zi, timp de șase luni. Meniul a inclus piept de pui, ouă, carne la grătar, pește, legume, brânză, cartofi dulci, fasole, shake-uri cu proteine, quinoa, banane și orez brun. Potrivit antrenorului său, Luke Zocchi, care consideră că „mâncarea este chiar mai importantă decât antrenamentul”, starul a menținut un program de alimentație foarte strict, a mâncat la ore fixe cantități mari de calorii, pe care apoi le transforma în mușchii săi emblematici, în sala de sport.

S-a înfometat pentru rolul din „În inima mării”

801 3 5Dacă mulți oameni ar considera că un astfel de plan alimentar este ideal, pentru Hemsworth a fost foarte greu să țină pasul cu asemenea aport caloric masiv, așa că imediat după ce a terminat filmările a adoptat, temporar, un regim vegan. De altfel, actorul este obișnuit cu fluctuațiile de greutate, întrucât variatele roluri pe care le-a interpretat de-a lungul ultimului deceniu au cerut mereu alt tip de siluetă. Pentru a-l întruchipa în mod credibil pe veteranul vânător de balene Owen Chase în filmul „In the Heart of the Sea” („În inima mării”), Hemsworth, care fusese desemnat „cel mai sexi bărbat în viață”, s-a înfometat. Mai precis, a trecut la un regim de 500 de calorii pe zi, în condițiile în care un om cu fizicul său are nevoie de 3.000 de calorii zilnic. Acest tip de dietă, pe care starul a numit-o „pierdut în larg”, venea imediat după ce fusese nevoit să mai piardă niște kilograme din fizicul tip Thor pentru rolul din thrillerul „Black Hat”. „Nu recomand înfometarea”, afirma ulterior Chris.

Trei ore de machiaj pentru fiecare filmare

Rolul Thor, care a devenit emblematic pentru Hemsworth, s-a dovedit o experiență complexă și completă. Actorul a făcut față provocărilor tehnologiei avansate introduse la filmări, și-a construit un fizic de invidiat și a trecut printr-o mulțime de transformări de machiaj. „De fiecare dată trebuiau alocate trei ore, uneori și mai mult, pentru make-up. Urma costumul prostetic, un conglomerat din silicon de vreo 40 de kilograme, și greutăți la fiecare braț și pe glezne, ca să pot face mișcări diferite de fiecare dată când pluteam prin platou”, își amintește starul.

Viața aproape de natură, în Australia

801 3 6Căsătorit cu modelul și actrița Elsa Pataky, Chris Hemswoth, tată a trei copii, s-a mutat înapoi în Australia natală, unde se simte ca acasă. Nu este tratat ca o vedetă de locuitorii din orașul Byron și poate să-și facă o veche plăcere, aceea de a petrece timp în natură și de a face surf. „Sunt mult mai relaxat aici, viața e mai puțin intensă decât în SUA, totul este mai potrivit pentru a crește copii”, mărturisește starul care se repede pentru o tură de surfing la primele ore ale dimineții. „Să trăiești lângă plajă este o oportunitate fantastică pentru copii. Apoi mergem la Fermă, un concept al comunității, unde avem ocazia să interacționăm direct cu animalele domestice, să mâncăm produse proaspete, naturale, chiar să ne frigem pentru masa de seară peștele pe care l-am prins în ziua respectivă”, argumentează actorul.

„M-am apucat de actorie ca să pot plăti casa părinţilor“

Chris Hemsworth provine dintr-o familie modestă, este fratele mijlociu și a simțit de foarte tânăr dorința de a face ceva pentru părinții săi. „Am iubit întotdeauna filmele și televiziunea, dar motivul principal pentru care m-am apucat de actorie a fost ca să plătesc casa părinților mei. Pe atunci nu aveam bani deloc”, își amintește Chris. Alături de muncă, și norocul a fost de partea sa: în anul 2011, actorul primea un onorariu de 150.000 de dolari pentru rolul Thor, iar în 2017, „Thor: Ragnarok” îi aducea… 15 milioane de dolari. Talentul neîndoielnic al lui Chris, dublat de carisma sa care a cucerit o lume întreagă, i-au câștigat un loc binemeritat în lumea starurilor și aprecierea colegilor de breaslă. „Mare parte din magia pe care o emană Chris pe ecran se datorează felului în care pătrunde complet până în esența personajului, într-un mod perfect onest. Este minunat când o interpretare este rezultatul unui devotament total și al complexității exprimării emoțiilor”, explică celebra actriță Renee Russo, colega sa de platou. La rândul său, Chris remarcă „mentorul” din Downey jr., „prietenia strânsă” cu Scarlett Johansson, Jeremy Renner și Mark Ruffalo, precum și „frăția” cu Chris Evans.