Main menu

header

719 3 1de Gabriela Militaru şi Raluca Ogaru

Kate Hudson este una dintre cele mai simpatice actrițe ale momentului. Mereu veselă și cu o atitudine pozitivă, ea nu s-a sfiit niciodată să facă schimbări în viața ei, astfel încât să fie mereu fericită. Așa se face că la 39 de ani are trei copii cu trei bărbați diferiți și se gândește să se reîntoarcă pe platourile de filmare cât mai curând posibil. Or, pentru asta trebuie să-și muncească puțin fizicul.

„Să găsești un echilibru între copii și timpul personal este cea mai mare provocare pentru o mamă”

719 3 2Kate Hudson ne-a obișnuit să arate incredibil de bine în orice circumstanță. Chiar și după trei sarcini, actrița, în vârstă de 39 de ani, nu face rabat de la dietă și sport. Frumoasa blondă din pelicula „Aproape faimoși” a adus pe lume cel de-al treilea copil în octombrie 2018. La numai câteva luni după naștere, Kate a anunțat pe contul său de pe o rețea de socializare că are de gând să se întoarcă la greutatea de dinainte de sarcină. „Sunt pregătită să îmi iau un timp în care să am grijă de mine. Asta înseamnă să mă îngrijesc de sănătatea mea. De ce? Pentru că vreau să fiu alături de cei trei copii ai mei pentru mult timp”, a scris artista. Apoi ea a făcut un apel la toate proaspetele mămici, arătându-și empatia față de toate cele care doresc să slăbească după naștere. „Să găsești un echilibru între copii și timpul personal este cea mai mare provocare pentru o mamă. Să fim serioși: copiii ocupă primul loc și este foarte greu să ne facem timp pentru noi”, a spus ea, pentru ca mai apoi să înceapă să divulge o parte dintre planurile ei pentru a slăbi. „Acum sunt într-o misiune importantă: să-mi recapăt greutatea de dinainte de sarcină. Și aș vrea să mă urmați în această călătorie. Intenționez să slăbesc 11 kilograme deoarece în aprilie reîncep filmările. Pentru asta voi încerca noi moduri de a face sport și voi mânca sănătos. Vreau să fac toate astea în timp ce îmi alăptez fiica, îmi cresc copiii, muncesc, petrec timp cu bărbatul și cu prietenii și rămân și cu toate mințile la mine”, scria Kate înainte de Sărbătorile de iarnă.

Evită zahărul și cofeina, pe care le consideră cei mai mari dușmani ai organismului

Când vine vorba despre planul său de a mânca sănătos, Kate Hudson se bazează pe regula încercării și erorii. Se pare că aceasta este singura modalitate prin care actrița își dă seama ce anume funcționează la ea și ce nu. „Când simt că pur și simplu mi-e poftă să mănânc ceva nesănătos, iau o bucată de pâine organică și foarte delicioasă cu puțin unt și simt că mi-am satisfăcut poftele”, spune actrița. Cât despre dieta sa zilnică, aceasta urmează regula de a fi hrănitoare și delicioasă în același timp. O altă regulă pe care Kate Hudson o respectă cu sfințenie este aceea de a nu consuma niciodată fructe bogate în carbohidrați. În plus, actrița nu mănâncă după ora 19:00. Iar uneori, ea sare peste micul dejun pentru a lăsa organismului 14-16 ore între mese, timp suficient pentru o digerare eficientă a mâncării. Kate Hudson evită zahărul și cofeina, pe care le consideră cei mai mari dușmani ai organismului. Cu acest regim „în două săptămâni se pierde multă apă din organism și corpul se simte mult mai curat”, explică ea. Cu toate acestea, Hudson recunoaște că „este greu. Primele patru zile au fost o adevărată provocare pentru că începe sevrajul zahărului, sevrajul cofeinei. Cu toate acestea, formula asta funcționează la mine și apelez la ea ori de câte ori am de dat jos kilograme”, detaliază actrița.

„Trebuie doar să înțelegem cum funcționează mâncarea asupra corpului nostru și să echilibrăm totul”

După ce a născut, Kate Hudson, ale cărei forme s-au rotunjit vizibil, a acceptat și provocarea celor de la Weight Watchers (n.r. - „poliția kilogramelor”). Ea a devenit imaginea asociației care promovează un stil de viață sănătos și îi ajută pe oameni (și în special pe proaspetele mămici) să câștige lupta cu kilogramele. Varianta „Freestyle” pe care o urmează Hudson le permite adepților săi să mănânce tot felul de produse (pui, pește, fasole) fără vreun fel de restricții. „Cred că există o interpretare greșită potrivit căreia dacă ești cunoscut nu ai nevoie să slăbești. Eu cred că stilul de viață sănătos este pentru oricine. Trebuie doar să înțelegem cum funcționează mâncarea asupra corpului nostru și să echilibrăm totul”, a explicat ea. Între timp, singurul deliciu caloric pe care și-l permite Kate Hudson este o margarita din când în când. Iar eforturile actriței sunt răsplătite. Recent ea a apărut la o conferinţă de promovare a imaginii Weight Watchers în New York vizibil mai suplă decât în urmă cu două luni.

Dacă nu urcă pe bicicletă, dansează

719 3 3Și cum nicio dietă nu poate da roade dacă nu este însoțită de mișcare, Kate Hudson este o împătimită a sportului. Pilates este forma ei favorită de a face sport, iar de-a lungul timpului actrița și-a exprimat în repetate rânduri admirația față de acest gen de mișcare. „Pilates îmi face ziua mai frumoasă și acesta este purul adevăr. De fiecare dată când termin o sesiune de Pilates, mă simt cu câțiva centimetri mai înaltă și mai ușoară”, a declarat ea. Iar atunci când nu are timp să se ducă la sală, actrița se mulțumește să meargă pe bicicletă în jurul casei. „Fac sprinturi cu bicicleta și acesta este primul refugiu atunci când nu am chef de sală sau am doar 20 de minute alocate pentru mișcare. Iar pentru mine mersul pe bicicletă e adorabil, nu îl văd ca pe o formă de a face sport”, a explicat Kate Hudson. Iar dacă nu urcă pe bicicletă, actrița dansează. Fie că o face acasă în timp ce are grijă de copii sau pregătește masa, fie că profită de o petrecere, Kate adoră să danseze și vede în asta o formă plăcută de a face cardio.

A înlocuit greutăţile cu sticle

719 3 4De când a luat decizia să slăbească după sarcină, Kate Hudson s-a apropiat și mai mult de antrenoarea sa personală, Nicole Stuart. Cum lui Kate îi place să alterneze cât mai multe genuri de exerciții, făcând în fiecare zi altceva, Nicole are pregătite tot felul de abordări ale mișcării astfel încât actrița să nu se plictisească. De exemplu, cele două fac gimnastică acasă sau merg pur și simplu în parc pentru cardio deoarece aerul ajută organismul să se adapteze mai ușor la a depune efort. Sau dacă nu este timp pentru toate acestea, Kate și antrenoarea sa merg pur și simplu pe jos în ritm alert. Important este că orice modalitate de a face mișcare ar alege, Kate Hudson vrea să se simtă bine și, de ce nu, să se amuze. De aceea, la un moment dat a postat pe o rețea de socializare un filmuleț cu ea făcând sport, doar că, în loc să-și contureze mușchii brațelor ridicând greutăți, actrița ridica sticle.

Actrița a început să dea jos cele 11 kilograme acumulate în timpul celei de-a treia sarcini pentru că în aprilie reîncepe filmările

Meniul unei zile din viaţa actriţei

Mic dejun: 1/2 pepene galben și un ou.

Gustare: 1 piersică sau 1 cană cu fructe de pădure.

Prânz: carne de curcan sau pui la grătar cu o combinație de legume cu un sos slab în grăsimi.

Gustare: 1 mână cu nuci sau caju.

Cina: somon la grătar și legume sotate fără sos.