de Daniela Arnăutu
Toată România îl cunoaşte, multă lume îl respectă şi îi urmează sfaturile sau i-a citit cărţile şi, incontestabil, profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi (medalion; 68 de ani) este o adevărată somitate, fiind doctor în biologie-biochimie, specialist în nutriţie umană, biologie moleculară, inginerie genetică şi, nu în ultimul rând, în alimentaţie şi industrie alimentară. Ştirea că în august 2014 cercetătorul, pe care toţi îl ştim ca „doctor Menci”, a ajuns în spatele gratiilor în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) i-a surprins pe toţi cei care l-au cunoscut direct, i-au fost prieteni sau colaboratori. Mulţi se aşteptau ca deznodământul să fie altul. Însă vestea că în septembrie 2016 renumitul profesor a fost eliberat condiționat în urma deciziei definitive a Tribunalului Ilfov a bucurat opinia publică. Din păcate, în vocea sa se simte o tristeţe, o oboseală, iar în povestirile sale, aproape invariabil, precizează „înainte de…” , „acolo” sau „după”.
Read more: Profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi: „Scrisul m-a ajutat să nu-mi pierd minţile în penitenciar“
de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Un pachet de dimensiuni mai mari, transportabil cu un camion, poate constitui o casă. Grație invenției unui arhitect italian, locuința care se asamblează în șase ore este o realitate.
Read more: A fost inventată casa care se asamblează în şase ore
Cu doi ani în urmă, la împlinirea rotundei vârste de 80 de ani, dintre care 55 de carieră, fără cusur, Stela Popescu, geniul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, a avut parte de triplă aniversare: la 19 decembrie, i-a fost organizată o expoziție la Teatrul de Comedie, la 20 decembrie, printr-un spectacol aniversar la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, și la 21 decembrie, printr-un alt show grandios, cu invitați speciali și intrare liberă, la Palatul Național al Copiilor. Actrița a primit de două ori premiul pentru cea mai populară artistă a României și s-a bucurat întreaga viață de admirația publicului. Amintiri memorabile care nu se vor șterge niciodată cu Stela Popescu. Citiți ultimul interviu acordat revistei Taifasuri... Atâtea emoţii...
de Silviu Ghering
S-a născut la 5 decembrie 1946, în Barcelona, cu numele catalan Josep, cel mai mic dintre cei trei copii ai Antoniei şi ai lui Josep Carreras. Tatăl a fost de partea republicanilor în Războiul Civil din Spania (1936-1939) și, odată cu venirea generalului Franco la putere, și-a pierdut slujba de profesor de franceză. Mama, pentru a întreține familia, şi-a deschis un salon de coafură, unde Josep junior a câștigat primii săi bani cântând pentru cliente când avea doar 6 ani! Au emigrat în Argentina, dar s-au întors după un an și, în ciuda greutăților materiale, părinții i-au asigurat studii muzicale, iar la 8 ani José făcea prima sa înregistrare, la Radioul naţional din Spania. Apoi, la 11 ani, a dat primul recital, la Opera din Barcelona. A urmat cursuri muzicale la Conservatorul din Barcelona și, în 1970, la 24 de ani, semna primul său contract cu Opera din Barcelona. După distribuirea sa într-un rol secundar în „Norma”, de Bellini, Montserrat Caballé atrăgea atenţia asupra unei „voci a secolului”. Apoi, succesele au venit unul după altul.
Read more: José Carreras, între glorie şi cancer
de Carmen Ciripoiu
Nu și-a petrecut niciodată vremea pe un palier, ci a stat mereu doar în camera împlinirii. Și-a propus să fie fericită și atunci o bucățică din marea fericire dată de Dumnezeu a ajuns și la ea. Marii actori au spus că drama se face singură, dar pentru comedie a trebuit să ai ceva venit de Sus. Așa că Domnul a fost bun cu Stela Popescu și i-a dat ceva în plus… Apoi a ajutat-o să joace comedia în cel mai serios mod posibil, ridicând bursa umorului la cele mai înalte cote. Chiar dacă și-a pus sufletul „pe tavă” în fața tuturor celor care au divinizat-o, există totuși câteva lucruri mai puțin știute despre Regina Teatrului de Comedie, Stela Popescu.
Read more: Lucruri mai puţin cunoscute despre marea artistă
de Luana Mare
A cunoscut de mică ororile războiului, destrămarea familiei, sărăcia şi toate au construit o Stela Popescu puternică şi cu o aură pozitivă, gata să mute munţii din loc. Când spui Stela Popescu te gândeşti la optimism, la bucurie, la talent artistic, la energie debordantă, calităţi care au reprezentat-o pe tot parcursul vieţii.
Read more: Motto-ul doamnei Stela: „Bucură-te, bucură-te, fiindcă nici nu ştii cât este de târziu!“
de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: Romania frumoasa
E greu și nedrept să o descrii pe Stela Popescu în câteva cuvinte. O carieră ca a inegalabilei actrițe nu poate fi rezumată, superficial, în propoziții scurte... Tocmai de aceea am spicuit pentru dumneavoastră câteva dintre vorbele sale pline de farmec, dar și învățăminte așternute de-a lungul vremii în paginile revistei TAIFASURI și lăsate moștenire românilor întru eternitate de magnifica Stela Popescu...
Amintirile curg ca un pahar cu vin sângeriu, ca frunzele toamnei... Povești de dincolo de oglindă, chemate să vină la noi... Nici n-a plecat bine la Ceruri, că ne e dor de Stela Popescu. De mirosul său, de vorba caldă, de zâmbetul irezistibil, de infuzia de tinerețe... Niciunul dintre noi, jurnaliștii revistei Taifasuri, care am lucrat alături de Stela 12 ani, n-a crezut că vom depăna amintiri despre cel mai „tare” director. Pentru că Stela a fost pentru noi prezent, viitor, niciodată trecut. Și totuși, chiar dacă ne doare aici, în dreptul inimii, vorbim despre femeia pentru care vom avea tot restul vieții o puternică afecțiune. Cu câțiva ani în urmă, Regina Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” mi-a făcut cadou o pereche de cercei... verzi ca o pădure în primăvară. Obișnuia să facă vizite în redacția Taifasuri, prilej cu care adora să ne dăruiască fiecăruia dintre noi câte ceva. Acel ceva ce purta pecetea marii Stela Popescu.
de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz care au întors soarta României în Primul Război Mondial. Până atunci, cu Armata aproape distrusă, cu mai bine de trei sferturi din teritoriu ocupat, cu Moldova plină de refugiaţi şi bântuită de tifos, ţara era cuprinsă de deznădejde. Dincolo de succesele de pe front, abordăm un aspect puţin cunoscut, propaganda care a ajutat la refacerea moralului Armatei.
Read more: Secretele propagandei care a salvat România în Primul Război Mondial
de Silviu Ghering
La 26 noiembrie 1901, dragostea dintre sârboaica Despina Gero și macedoneanul Vasile Dimitrie năştea, la Ohrida, în fosta Iugoslavie, cel de-al patrulea dintre cei șase copii ai cuplului, botezat Mihail. Când scriitorul de mai târziu avea doar 3 ani, familia Dimitrie se stabilea definitiv la Balş, judeţul Olt, și își româniza numele în Dumitrescu. În perioada 1908-1913, Mihail urmează cursurile Şcolii Primare de Băieţi din Balş, avându-l ca învăţător pe Constantin Dinculescu, cel care în clasa a III-a l-a scos în faţa clasei pentru a-i lăuda o compunere și le-a spus celorlalţi elevi să se uite bine la el, căci va fi un mare scriitor. Învață mai departe la Gimnaziul „Ioniţă Asan”, din Caracal, şi ulterior la Liceul „Carol I”, din Craiova, dar, din cauza războiului, în 1917 întrerupe studiile și ia Bacalaureatul abia în 1925, la colegiul din Craiova, după care se înscrie la cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Debutează în 1927, cu volumul de nuvele și schițe „Capcana”, și devine membru al Societății Scriitorilor Români, ulterior și al Societății Autorilor Dramatici.
Read more: Mihail Drumeş, invitaţie la vals cu romantismul