Main menu

header

863 13 1Banii reprezintă subiectul principal al anului 2022, întrucât Destinul se mută pe axa financiară, Nodul Nord în Taur, respectiv Nodul Sud în Scorpion, zodie ce aduce blocaje pentru toți ce se opun transformărilor, 2022 fiind pentru mulți un an al pierderilor financiare, al locului de muncă, pierderea sănătății. Acest fenomen poate avea o cauză generală, socio-politică, pe un fond de instabilitate economică dominat de inflație și de posibile tăieri de salarii.

„În ianuarie-mai și noiembrie-decembrie, Jupiter traversează casa banilor”

863 13 2Trecem dintr-o criză medicală, care continuă și ea, într-una economică, astfel că revine la modă un cuvânt care nu prea a avut timp să se demodeze oricum în ultimii 30 de ani: austeritate. „A strânge cureaua” poate fi o expresie prezentă în deciziile interne ale familiei, dar și în mesajele primite din partea instituțiilor publice. Chit că va fi negată, existența unei situații de criză va fi confirmată de evoluția pieței și de o practică de guvernare bine împământenită, care poate fi definită printr-un slogan: „Tot înainte, din datorie în datorie, din împrumut în împrumut, până la victoria finală!”. În ianuarie-mai și noiembrie-decembrie, Jupiter traversează chiar casa banilor în harta României și ne aduce aminte de investiții și de bani obținuți prin muncă proprie. Împrumuturile la nivel de Stat și politica de protejare a anumitor categorii sociale vor aduce grave pierderi bugetare. În continuare, Statul răsfață și privilegiază anumite categorii. Totul rămâne un joc de culise în care noi vedem atât cât trebuie. Jupiter în casa banilor creează iluzia că împărțim cu toții un tort. De fapt, tortul e împărțit dinainte, iar noi mâncăm ce rămâne pe farfurie, dacă mai rămâne.

„Nivelul de toleranță este foarte scăzut”

Criza financiară care este previzibilă trebuie gândită la nivel de criză personală. Criza generală se răsfrânge și asupra relațiilor personale: 2022 anunță nemulțumiri din partea femeilor cu parteneri sau soți care nu aduc bani în casă sau care nu produc suficient. Nivelul de toleranță, de înțelegere și de susținere necondiționată este foarte scăzut anul acesta, mai ales în rândul femeilor. Asistăm și la o dorință a femeilor de a-și însuși feminitatea într-o măsură mai înaltă, astfel încât majoritatea preferă să aibă alături bărbați pe care să se bazeze și care să le ofere stabilitate. Nu există aspecte fundamental îngrijorătoare pe cer în 2022, dar fiecare dintre noi trebuie să accepte o provocare și să treacă printr-o poartă care cere un preț ca să-i trecem pragul: o pierdere, o ruptură, o renunțare, un sacrificiu. Nodul Sud din Scorpion ne spune că drumul spre lumină trece întotdeauna prin întuneric. Contează enorm și gradul de dificultate pe care îl alegem: cu cât nivelul de consum la care evoluăm este mai ridicat, cu atât rezultatele sunt mai spectaculoase. Primim în funcție de cât ne implicăm, cine vrea ușor, are parte de puțin. E de așteptat ca în 2022 foarte mulți oameni să-și schimbe locul de muncă, profilul de activitate, într-un an al recalificării și al relației cu resursele materiale. Nodul Nord în Taur ne cere să ne punem la treabă talentele și aptitudinile, să le perfecționăm și să facem bani cu ele. Același Destin în Taur ne atrage atenția că, pentru a avea mai mult, uneori nu trebuie să produci mai mult, ci să administrezi corect ceea ce ai.

Cei care îşi plâng de milă îşi pierd de tot puterea

2022 este anul celor care se ridică și se reinventează! Cei care cad și își plâng de milă, joacă pe cartea victimizării, se lasă copleșiți de furie, strigă în gura mare sau se macină în tăcere că au fost umiliți, furați sau nedreptățiți își pierd de tot puterea trăgându-i în jos și pe cei apropiați. Dar nu la nesfârșit, pentru că este anul în care suntem mai conștienți și ne scuturăm de persoanele toxice, iar salvatorul nu se află pe lista rolurilor preferate ale anului. Cine nu se reinventează este exclus. La nivel politic are loc același fenomen, succesul este al celor care își primenesc cadrele, aruncă în față figuri noi, își cresc sau redobândesc credibilitatea, iar pe această linie unul dintre marile partide renaște din propria cenușă absolut surprinzător după ce ani întregi a fost confiscat de baroni locali.

„Femeia vrea bani, protecție, stabilitate, confort, răsfăț”

863 13 3Resursele reprezintă motivația principală a anului 2022. Obiectivul principal este identificarea celor mai bune canale prin care să ne asigurăm bunăstarea materială. Femeile se revoltă împotriva bărbaților-victimă, așa că un bărbat care pierde jobul sau sursele de venit și nu acționează în direcția redresării pierde respectul partenerei. Femeile nu prea mai suportă bărbați dependenți financiar, nu mai acceptă să întrețină un bărbat cu orgoliul rănit și nici nu mai sunt interesate de băieți care trăiesc pe banii părinților. Viteza cu care femeile evoluează și fac salturi de conștiință o întrece cu mult pe cea a bărbaților. Bărbăția se pare că se evaluează în funcție de capacitatea de a produce resurse și de a o lua de la capăt dacă se impune o nouă direcție, iar femeia de succes pare a fi cea capabilă să găsească un bărbat pe aceste coordonate. Femeia vrea bani, protecție, stabilitate, confort, răsfăț, și chiar dacă știe că e capabilă să și le asigure și singură, va prefera să accepte să le primească dinspre partea masculină. Această perspectivă este susținută de vibrația numerologică a anului, care este 6, și care face din 2022 un an al relațiilor și al vieții de familie.

„Nodul Nord în Taur ne cere să ne punem la treabă talentele și aptitudinile, să le perfecționăm și să facem bani cu ele”

„Harta României arată o orientare care în anii următori va merge spre naționalism și politică mai puțin aservită intereselor externe“

„Nu se prea vede finalul pandemiei“

Crizele majore financiare au legătură cu semnul Taurului, unde în 2022 îl avem și pe Uranus pe lângă Nodul Nord, de aceea se ridică în continuare problema fricilor legate de supraviețuire. Însăși continuitatea vieții pare a fi în pericol, pandemia cu frica sa de boală și de moarte fiind un aspect colectiv al întoarcerii spre nevoia de bază legate de siguranță: corp fizic, loc de muncă, bunuri materiale, siguranța financiară, siguranța familiei, siguranța sănătății, siguranța proprietății. Final de pandemie? Nu prea se vede, odată din pricina necesității măsurilor menite să liniștească frica de boală și de moarte, în al doilea rând din cauza circuitelor financiare care s-au creat și care generează sume uriașe pentru anumite sectoare de activitate, cu implicarea Statului și a organismelor internaționale peste tot în lume. Pandemia se vede astrologic că rezistă și în 2022, ea devenind deja un stil de viață întreținut psihic de campanii mediatice și grupuri de comunicare oficiale care prezintă rapoarte zilnice legate de îmbolnăviri și decese. De asemenea, se vede că și coaliția de guvernare cu care începem anul este mai stabilă și mai echilibrată. În ciuda antagonismelor stânga-dreapta, toată lumea din patidele aflate acum la Putere pare mulțumită și fără motive de divorț. De altfel, acest guvern pare a fi un cântec de lebădă al politicii postcomuniste și nu ar fi de mirare să meargă mai departe până în 2024. Abia de atunci încolo țara noastră poate spera la o regenerare a mentalităților politice.