Main menu

header

852 28 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Laurence Graff, bijutier, magnat, miliardar și colecționar de artă de renume mondial, a fondat o companie de bujuterii care se află între primele trei în lume. Supranumit „regele diamantelor”, Graff este omul prin mâna căruia au trecut cele mai multe și mai faimoase astfel de pietre prețioase.

„Am început într-o cameră minusculă”

852 28 2Laurence Graff este acel creator unic care a cumpărat, a șlefuit la perfecțiune și a vândut unele dintre cele mai faimoase pietre prețioase din lume, iar clientela sa include membri ai unor mari familii regale și celebrități internaționale. Dar puțină lume știe că Graff a pornit de jos, practic de la nimic. Când avea 15 ani, mama sa l-a dus la primul său loc de muncă - ucenic la un atelier de fabricare a bijuteriilor din Londra - dar, după trei luni de spălat pe jos, tânărului Graff i s-a spus că nu va fi niciodată cineva în meserie și i s-a cerut să plece. „Tot ce am aflat cu adevărat în primele luni de ucenicie a fost curățarea toaletelor. M-am dus la o altă slujbă și am învățat cum să fac bijuterii. Era o perioadă grea în Anglia și oamenii mai degrabă reparau un inel decât să cumpere altul. Am învățat toate modalitățile de a face ceva să pară nou. Compania a ajuns la faliment și am decis să înființez o mică firmă a mea. Am început într-o cameră minusculă. Am reușit să obțin contracte pentru a face reparații, am vândut piese pentru două lire sterline. Apoi am reușit să vând un inel pentru 100 de lire sterline, după care unul pentru 200 de lire sterline, apoi pentru 500 de lire sterline…”, își amintește Graff.

„Modele unice, pe care toată lumea să și le dorească”

852 28 3Graff a fondat prima sa companie la vârsta de 18 ani. Destul de repede, a întâlnit un dealer de diamante, pe care l-a convins să-i avanseze 33 de pietre mici. „În loc să fac 33 de inele individuale, le-am așezat pe toate pe un singur inel. Am vândut piesa unui bijutier, care m-a sunat imediat pentru a-mi spune că a vândut inelul și că vrea să comande altul”. Așa a început un parcurs care a dus compania lui Graff până în vârful mondial al domeniului. „M-am gândit la alte modalități de a crea inele, care să fie unice și pe care toată lumea să și le dorească. Am luat un diamant și am așezat șase pietre în jurul său, apoi 12 pietre împrejur”, povestește Graff. Graff Diamonds a fost înființată în 1960 și, doi ani mai târziu, primele două buticuri de retail s-au deschis în Londra, într-o perioadă în care industria bijuteriilor era bazată pe ateliere. Graff avea 29 de ani când a decis să-și coreleze desenele și viziunea cu întreaga lume - a început o serie de călătorii și expoziții pe tot globul. „Pentru un băiat din partea săracă a Londrei, autodidact, a lua masa cu regii și prinții era ceva destul de mare”, mărturisește magnatul. Brandul Graff a început să se bucure de succes la nivel mondial. Primul butic din afara Marii Britanii a fost deschis în anul 2000, în Monaco, iar acum există peste 50 de magazine în întreaga lume. „Graff este o afacere de familie, iar oamenii care intră în buticurile noastre și cumpără bijuteriile noastre fac parte din familia noastră. Ei cumpără ceea ce iubim: ne iubim giuvaerurile așa cum ne iubim copiii”, spune miliardarul.

„Oamenii cu stare materială au adunat comori în toate epocile”

852 28 4Despre Laurence Graff se spune că s-a ocupat de diamante mai impresionante decât orice alt bijutier contemporan, probabil chiar din istorie. Compania sa operează la vârful industriei, iar bijuteriile sub acest brand sunt considerate cele mai fabuloase din lume, dar Graff a traversat suișuri și coborâșuri și multe vremuri nesigure. Cum sunt cele de acum. „Fără îndoială, pandemia de COVID-19 are consecințe financiare incomensurabile. Pentru mine, ceea ce se întâmplă acum face ca orice răsturnări, șocuri și incidente din trecut să fie minore și incomparabile. Dar, pe cât de ciudat poate părea, comercializăm în continuare. Oricum, pietrele prețioase sunt considerate un fel de monedă de siguranță, un depozit de bogăție. Oamenii cu stare materială au adunat comori în toate epocile. Bijuteriile de lux vor fi întotdeauna la modă, iar pe termen lung, valoarea lor a crescut întotdeauna”, detaliază Graff.

„Materie primă” numai din zone nonconflictuale

852 28 5Unul dintre motivele pentru care Graff are nu doar vânzări importante, ci și un bun renume, este faptul că impune o etică înaltă activității sale. „Întotdeauna am făcut tranzacții curate. Diamantele brute pe care le cumpărăm vin cu facturi care certifică locul de origine ca fiind în zonă nonconflictuală, și știm întotdeauna de unde provin pietrele”, afirmă magnatul diamantelor. Pe de altă parte, Graff crede în continuare în diamantele cu care lucrează de o viață, chiar dacă lumea începe să manifeste alte valori, iar diamantele sintetice sunt deja o industrie în creștere spectaculoasă: „A dărui unei femei un diamant natural va avea întotdeauna un sens profund. Este darul suprem al iubirii. Este pentru totdeauna. O femeie nu poate avea niciodată suficiente diamante și niciodată prea mari. Iar când un bărbat intră într-o cameră la braț cu o doamnă acoperită de bijuterii, afișează și puterea necesară pentru a dobândi acele pietre”.

„Nu putem crea ceva care nu există deja în interiorul diamantului, așa că doar eliminăm cât mai multe dintre imperfecțiuni“

„M-am ocupat de cele mai bune pietre din lume și le regret pe cele pe care le-am vândut“

„Diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei, dar mulți bărbați adoră aceste pietre și le colecționează“

Celebrităţi de top cu piese memorabile

Nu întâmplător, unele dintre cele mai spectaculoase bijuterii ale unor celebrități și personalități ilustre au la bază diamantele Graff, care a fost decenii la rând un favorit al unor vedete precum Elizabeth Taylor, Oprah Winfrey sau Sultanul din Brunei. Graff este recunoscut și pentru montările sale unice și fațetele sofisticate, unice, ale diamantelor. Unele dintre cele mai popularizate astfel de bijuterii au fost purtate de Anna Kendrick sau Angelina Jolie, care a afișat un set orbitor de cercei cu diamante Graff, cu o greutate de 32,98 de carate, la Premiile BAFTA din 2018. De-a lungul timpului, prin mâna lui Graff au trecut diamante de legendă, ca „Împăratul Maximilian”, „Ochiul idolului”, „Wittelsbach”, un diamant albastru din secolul al XVII-lea, „Gemenii eterni”, două diamante identice, de 50 de carate, tăiate perfect și așezate într-o magnifică pereche de cercei sau Lesedi La Rona, o piatră de 302,37 carate, diamantul de cea mai mare claritate certificat vreodată de Institutul Gemologic din SUA.