de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Ne-a lăsat fără replică. Pentru a folosi un termen din lumea sa, lumea marelui ecran, carismaticul, stilatul, emblematicul... e greu să alegi doar un cuvânt pentru a-l descrie pe Max von Sydow. A plecat la 8 martie, după 90 de ani în lumea asta în care a lăsat o urmă ce nu se va șterge niciodată. A încântat milioane de oameni, a creat personaje legendare în mai bine de 100 de filme, a înnobilat, se poate spune fără nicio exagerare, arta cea mai importantă, arta cu cel mai pronunțat caracter de masă, cinematografia.

Rolurile sale MARI, cadouri perene pentru noi, cei rămași...

Antonius Block, cavalerul care joacă şah cu moartea în „A șaptea pecete” („The Seventh Seal” - 1957), convingător Iisus, măreț în suferinţă şi moarte din „Viaţa lui Iisus” („The Greatest Story Ever Told” - 1965), puternicul părinte Merrin din „Exorcistul” („The Exorcist” - 1973), necruțătorul împărat Ming din „Flash Gordon” (1980), carismaticul ofițer german de mare onoare Karl von Steiner în „Drumul spre victorie” („Victory” - 1981), Frederick, artistul „torturat” de temeri interioare și neînțeles din filmul de Oscar al lui Woody Allen „Hannah și surorile ei” („Hannah and Her Sisters” - 1986), misticul Three-Eyed Raven din serialul secolului, „Urzeala Tronurilor” („Game of Thrones”), Lor San Tekka din „Războiul stelelor - Trezirea Forței” („Star Wars: Episode VII - The Force Awakens” - 2015)... sunt numai câteva dintre rolurile memorabile ale lui Max von Sydow. Și mai trebuie spus ceva aici, apropo de personajele create cu un normal... anormal! Numai un actor cu adevărat măreț poate să interpreteze magistral fără să rostească nicio replică, niciun cuvânt, cum face „Chiriașul” său din „Extrem de tare și incredibil de aproape” („Extremely Loud and Incredibly Close” - 2011), care i-a adus a doua nominalizare la Oscar, după rolul Lasse din „Pelle cuceritorul” („Pelle the Conquerror” - 1987, regia Bille August), tatăl care pleacă împreună cu fiul său în lume să caute o viață mai bună decât în Suedia natală a secolului al XIX-lea. N-a avut noroc în niciuna dintre „finale”... A fost recompensat, însă, cu „Premiul Cultural al Fundației Regale” a Suediei în 1954, a fost făcut „Commandeur des Arts et des Lettres” în 2005 și a fost numit „Chevalier de la Légion d’honneur” la 17 octombrie 2012.

Și-a făcut companie de teatru încă din școală!

Părinții l-au numit Carl Adolf von Sydow la naștere, era 10 aprilie 1929, în orașul Lund din sudul Suediei. Particula „von” („de” în traducere liberă) indică originea aristocratică a numelui său prusac, Sydow. Mama sa era baroană, ceea ce n-a împiedicat-o, însă, deși n-avea nevoie de o slujbă, să lucreze ca profesoară de școală gimnazială, iar tatăl său era etnolog și profesor de folclor... irlandez! A primit o educație aleasă, a învățat germană, engleză și franceză de la 9 ani. Încă din timpul cursurilor gimnaziale, la Lund Cathedral School, a format împreună cu doi colegi o companie de teatru amator. După îndeplinirea „serviciului național”, adică armata, a studiat actoria la „Teatrul Dramatic Regal” din Stockholm între anii 1948 și 1951, timp în care a debutat pe marele ecran, în filmul „Doar o mamă” (1949), a apreciatului regizor suedez Sven Erik Alf Sjöberg, dublu câștigător al Marelui Premiu al Festivalului de la Cannes, în 1946 și 1951. Și care își motiva alegerea „studentului” Carl Adolf von Sydow pentru „maturitatea surprinzătoare și ușurința cu care se transpune în orice personaj”.

Ingmar Bergman a fost mentorul care i-a deschis drumul spre glorie

Ingmar Bergman, unul dintre cei mai influenți regizori de film ai celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, i-a fost mentor și l-a distribuit în nu mai puțin de 12 dintre filmele sale: „A șaptea pecete” (1957), „Fragii sălbatici” (1957), „Magicianul” (1958), „Voi fi mamă” (1958), „Turbarea” (1958), „Izvorul fecioarei” (1960), „Comunianții” (1963), „Prin oglindă” (1961), „Ora lupului” (1968), „Rușinea” (1968), „O pasiune” (1969), „Legătura” (1971). Personajele puternice create i-au deschis drumul spre glorie și, acum, când l-a chemat Dumnezeu, la nemurire în lumea muritoare...

„Max von Sydow a fost prototipul actorului european stilat, complex, capabil să «stoarcă» personajul până la identificarea cu el“ (Woody Allen)

Vorbea şapte limbi străine!

Pentru că voia să se identifice cu personajele sale și pentru că a filmat în multe locuri de pe mapamond, cu regizori de naționalități diferite, Max von Sydow a învățat să vorbească fluent nu mai puțin de şapte limbi străine: norvegiană, engleză, daneză, italiană, germană, franceză și spaniolă

A renunţat la cetăţenia suedeză ca să devină... francez

La 1 august 1951, von Sydow s-a căsătorit cu actrița suedeză Christina Inga Britta Olin (1926-1998), cu care a avut doi fii, Clas și Henrik, care au apărut alături de el în filmul „Hawaii” (1966). Au divorțat la 26 februarie 1979. Ulterior, s-a căsătorit cu producătoarea de film franceză Catherine Brelet (foto), la 30 aprilie 1997, în Provence. S-au stabilit în sudul Hexagonului și în 2002 a devenit cetățean al Franței, moment în care a trebuit să renunțe la cetățenia suedeză.