Main menu

header

768 28 1de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu

În anul 2018, Kirk Douglas, pe numele său adevărat Yssur Danielovitch, stabilea la vârsta de 102 ani un nou record de longevitate în actorie. Americanul Bob Hope deținuse până atunci această performanță. Kirk Douglas, „faraonul” plecat de curând dintre noi, rămâne uriaşul al cărui număr de ani depășește cu puțin numărul filmelor artistice, de televiziune sau documentare în care a apărut. Fie că ni-l amintim din superproducţia „Spartacus”, din „Campionul”, din „Ulise” ori din „Lust for life”, Kirk Douglas rămâne o personalitate impunătoare. Revista „Taifasuri” vă prezintă amănunte inedite din viața acestui geniu polivalent.

„Dacă te maturizezi complet, nu poți fi niciodată... actor!”

Kirk Douglas ne-a părăsit anul acesta, la 5 februarie, iar vestea a șocat. Nu de alta, dar parcă ne obișnuisem cu el, ca și cu un nemuritor. Avea 103 ani, iar de-a lungul carierei a apărut în peste 90 de producții de lungmetraj, în filme de televiziune, chiar şi în patru documentare. Mai mult, la „Secătura” (1973) și la „Posse” (1975) a semnat regia. Dincolo de cifre, de nedreptatea gigantică legată de faptul că nu a fost distins cu Premiul Oscar (deşi a fost nominalizat de trei ori, pentru rolurile din „Van Gogh/Lust for Life”, „Campionul” și „Urâtul și frumosul”), de rolurile magnifice, probabil că singura caracterizare completă a lui Kirk Douglas a fost făcută chiar de el însuși: „Toți copiii sunt actori naturali, iar eu sunt încă un copil. Dacă te maturizezi complet, nu poți fi niciodată actor!”.

40 de slujbe, de la vânzător de lapte la circar

Născut la 9 decembrie 1916, la Amsterdam (lângă New York), pe numele său adevărat Yssur Danielovitch, provenea dintr-o familie de imigranți evrei, refugiați din Belarusul actual. Povestea zbuciumată a familiei, care încerca să fugă de furia naziștilor, l-a făcut să-și schimbe numele, mai întâi în Isadore Demsky și ulterior în Kirk Douglas. Încă din copilărie s-a simțit atras de sport, mai ales de luptele libere și de box, pasiune care avea să-i servească la interpretarea rolului din „Spartacus”, filmul lui Stanley Kubrik. Deși a crescut în sărăcie, provenind din părinți semianalfabeți, cu un tată alcoolic și nebun, având șase surori lângă el, Kirk Douglas a făcut cunoștință cu scena încă din timpul școlii, perioadă în care a avut în jur de 40 de slujbe, de la vânzător de pâine și de lapte, până la cea de luptător într-un bâlci. Cel dintâi rol al său a fost unul de cizmar! Reprezentația a avut loc pe scena școlii, iar Danielovitch (sau Demsky) a impresionat de la început. „Mi-am dorit să fiu actor încă din clasa a doua. Am făcut un spectacol și mama mi-a croit un șorț negru. Am jucat rolul unui cizmar. După spectacol, tata mi-a oferit primul meu Oscar: un cornet cu înghețată!”, avea să rememoreze Kirk, peste ani, debutul său actoricesc. Trebuie menţionat că pentru o familie de imigranți evrei, fugiți din Belarus, înghețata reprezenta un lux la acea vreme…

Haina ponosită de la faimoasa Lauren Bacall

768 28 2Mai târziu, după ce devenise licențiat în filologie la Universitatea St. Lawrence, a primit o bursă din partea Academiei de Artă Dramatică Americană și a absolvit în 1941. În același an, a debutat pe Broadway, în producția „Spring Again”. Lauren Bacall, viitoarea soție a lui Humphrey Bogart, l-a recomandat producătorului Hal Wallis, care i-a propus primul contract din carieră, pentru un rol în pelicula „Dragoste ciudată” („The Strange Love Of Martha Ivers”), din 1946. Se spune că Douglas era, în continuare, atât de sărac, încât Lauren Bacall i-a oferit o haină veche, care îi aparținuse unchiului său, ca să nu... răcească. Ulterior, a mărturisit că din pricina sărăciei a acceptat multe roluri care i-au displăcut, dar, cu mici excepții, a evitat producțiile TV. „Când știi că e suficient să apeși pe telecomanda televizorului ca să apară o mașină de spălat vase în locul capului tău, asta îți conferă un sentiment al relativului”, avea să declare cu umor Kirk.

Multe tragedii: Eric, fiul său, ucis de supradoză!

În perioada 1943-1944, actorul a efectuat stagiul militar obligatoriu în cadrul Marinei Militare a SUA. Apoi, și-a întemeiat o mare familie, dar dramele şi-au făcut loc în viaţa sa. Fiul cel mic, Eric, a murit în urma unei supradoze de cocaină, iar nepotul Cameron a petrecut ani buni la închisoare pentru consum și trafic de droguri. Reputatul Michael Douglas este fiul pe care l-a iubit cel mai mult, poate şi datorită faptului că i-a moştenit imensul talent actoricesc. „Cu o uriașă tristețe, eu și frații mei anunțăm că astăzi ne-a părăsit Kirk Douglas, la vârsta de 103 ani. Pentru lume era o legendă, un actor din epoca de aur a filmelor, un umanist care era dedicat dreptății, iar cauzele în care a crezut au fost un standard către care toți am aspirat. Dar pentru mine și pentru frații mei, Joel și Peter, el a fost simplu «tata», pentru Catherine, un socru minunat, pentru nepoții și strănepoții lui, un bunic iubitor, iar pentru soția lui, Anne, un soț perfect”, a declarat cu lacrimi în ochi Michael în ziua „plecării” tatălui său.

Cum s-a răzbunat Michael pe tatăl său cu „Zbor deasupra unui cuib de cuci”

768 28 3Pentru că aminteam de Michael Douglas, acesta i-a scos mulţi „peri albi” părintelui său în tinerețe. La jumătatea anilor ’60, Michael a urmat cursurile Universității Yale doar un singur sezon, după care le-a abandonat, preocupându-se mai mult de muzică, politică, meditație transcedentală, apartenența la mișcarea Hippie și curse de automobile. Până la urmă, după o asemenea întrecere, soldată cu un accident, „bătrânul” Douglas a intervenit, convingându-și favoritul să se stabilească la New York, unde și-a făcut ucenicia pe scenele de pe Broadway. „E greu să-ți faci un nume când ești fiul lui Kirk Douglas și, mai ales, când asta ți se vede pe figură. Riști tot timpul să fii comparat cu el sau, și mai rău, să-l imiți”, recunoștea, mai târziu, Michael Douglas. În 1975, între cei doi s-a petrecut un alt episod memorabil. Kirk a renunțat la proiectul unui film după „Deasupra unui cuib de cuci”, deși adaptarea cinematografică a romanului lui Ken Kesey îl preocupa încă din 1962. Michael a decis să-i demonstreze tatălui său ce poate și a produs el însuși filmul, care i-a avut în rolurile principale pe Louise Fletcher și pe Jack Nicholson și a beneficiat de regia lui Milos Forman. Rezultatul? Pelicula a primit cinci Oscaruri, printre care și distincția pentru cel mai bun film al anului! A fost momentul în care Kirk Douglas a recunoscut, cu har, că „pentru a reuși în viaţă, trebuie să fii destul de curajos ca să greșești!”.

4 Oscaruri pentru gladiatori și… nimic pentru vedetă

Kirk Douglas și-a dobândit faima la Hollywood cu rolul legendar din „Spartacus”, film realizat în anul 1960. Pelicula a primit patru Premii Oscar, însă niciunul dintre acestea nu i-a fost acordat lui Kirk. Cu un an înainte, el fusese nominalizat la categoria „cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul lui Midge Kelly, din „Champion”. Din acest punct de vedere, ghinionul nu l-a părăsit niciodată, însă a fost recompensat cu două Oscaruri ca producător, pentru „The Bad and the Beautiful” (1953) și „Lust for life” (1957), în care l-a interpretat pe pictorul-nebun Vincent Van Gogh. A primit alte distincții pentru rolurile din „Marea Mascaradă” (1951), „Cărările gloriei” (1958), „Aranjamentul” (1969), „Omul fără stea” (1955), „Ultimul tren din Gun Hill” (1959) sau „Ultimul apus de soare” (1961), dar niciuna dintre acestea nu poate şterge amărăciunea ratării Oscarului.

Ceauşescu nu l-a vrut în rolul principal din „Mihai Viteazul”

Kirk Douglas a vizitat de mai multe ori România. Prima oară a venit din curiozitate, pentru a vedea cum se realizează superproducțiile noastre, care rivalizau cu cele filmate la Hollywood. La filmările pentru „Dacii”, starul american s-a întâlnit cu Amza Pellea și cu Mircea Albulescu. La vremea aceea, gurile rele spuneau că, deși pe ecran părea atletic, Douglas era de fapt mic de statură și din acest motiv, când a fost rugat să se fotografieze alături de actorii români, a insistat să se urce pe un dâmb, pentru a nu părea un pitic caraghios. De altfel, succesul capodoperei internaționale „Dacii” a atras atenția studiourilor Columbia, care au propus autorităților române ca viitorul film al lui Nicolaescu, „Mihai Viteazul”, să fie realizat în sistem de coproducție. Americanii ofereau 4 milioane de dolari, dar Nicolae Ceaușescu s-a opus. Altfel, ar fi fost posibil ca însuși Kirk Douglas, care concura cu Charlton Heston pentru rolul principal, să joace rolul voievodului. Galeria superstarurilor hollywoodiene ce urmau să joace în film era completată de Elizabeth Taylor, Richard Burton și Orson Welles.

„Spartacus”, „Mărgelatu” şi cărămida

O altă istorie „românească” avându-l în rol principal pe actorul american s-a petrecut la Buftea și a avut în centru tot statura pe care Douglas încerca s-o „camufleze”. În timpul unei vizite petrecute la București, în perioada în care tratativele pentru „Mihai Viteazul” erau în toi, vedeta internațională a cerut să vadă studiourile de la Buftea. Zis și făcut, iar Kirk a rămas impresionat de infrastructura dintr-o țară socialistă. Așa cum era de bănuit, toți cei prezenți au dorit să se fotografieze alături de starul american. Și acesta a acceptat. Numai că, surpriză! Printre cei prezenți se afla… Florin Piersic și vorba aceea, al nostru era falnic precum bradul. Fotograful a avut proasta inspirație să-l așeze pe „Spartacus” lângă „Mărgelatu”, iar Kirk a simțit că i se înmoaie picioarele: Florinel era cel puțin cu un cap mai înalt! Americanul a spus scurt: „Stop!”. Apoi, a ieșit din rând, a găsit o cărămidă, pe care și-a așezat-o sub picioare, după care s-a „lăsat” imortalizat... Dincolo de acest episod, martorii oculari ai acelui moment povestesc și acum: „Asemenea lui Jean Gabin, păstra în jurul său un mister”. Această atitudine l-a făcut să afirme că „viața de zi cu zi seamănă cu un film prost. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aș refuza!”.

60.000.000$ este averea lui Kirk Douglas şi va fi împărțită între văduva Anne (100 de ani), fiii Michael (75 de ani), Joel (73 de ani) şi Peter (64 de ani) și cei șapte nepoți

 Constantin Titus Vîjeu: „Spartacus a însufleţit lupta pentru libertate a popoarelor din Est“

768 28 4Domnul Constantin Titus Vîjeu, profesor universitar doctor la UNATC, are o explicație interesantă referitoare la succesul filmului „Spartacus”, mai ales în contextul perioadei în care comunismul frământa Europa de Est. „Pelicula «Spartacus» l-a impus pe Kirk Douglas în vestul continentului ca pe un erou al idealului libertar. În contextul expansiunii comunismului, Spartacus era conceput drept un erou pentru libertate. Filmul a fost lansat și promovat în mii de săli, iar Kirk Douglas a călătorit mult în Europa grație acestei producții. În estul continentului, a fost invitat de oficialitățile țărilor respective, tocmai pentru a sublinia ideea luptei pentru libertate pe care o inspira eroul din film, dar, dincolo de asta, paradoxal, personajul Spartacus era perceput și ca un erou care inspira revolta împotriva totalitarismului comunist. Sigur, s-a pus problema ca el să joace în producții est-europene, cum a fost și cazul lui «Mihai Viteazul», dar experiențele nu au fost pe măsura așteptărilor, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Orson Welles sau al lui Alfred Hitchcock, pentru că onorariile acestora depășeau vistieria națională la vremea aceea. După debutul lui «Spartacus», a apărut un documentar realizat la Școala Universitară din Lodz (Polonia), în care Kirk Douglas își exprima părerea că nu peste mult timp cineaștii estici vor cuceri lumea. Ceea ce s-a și întâmplat, dacă ne gândim la școala poloneză de film și nu numai”, a explicat maestrul Vîjeu.

 „Pentru a reuși în viaţă, trebuie să fii destul de curajos ca să greșești“ (Kirk Douglas)

 Şi-a găsit prima soţie pe... coperta unei reviste

768 28 5Viața sentimentală a actorului a fost una tumultuoasă. Douglas s-a căsătorit prima oară cu modelul Diana Dill, în anul 1943. S-au cunoscut după ce Kirk, pe atunci militar în termen, a văzut fotografia Dianei pe coperta publicației „Life”. Mariajul lor, din care au rezultat doi copii, Joel și Michael, s-a sfârșit după 8 ani, din pricina infidelităților repetate ale actorului. Totuși, cei doi au rămas în continuare în relații excelente, deși gurile rele susțineau că acest lucru s-a datorat, în mod special, rentei generoase pe care cuceritorul Kirk i-a asigurat-o mamei primilor săi copii. Diana a păstrat numele Douglas după divorț, a devenit actriță și a jucat în peste 50 de filme. După încă două mariaje eșuate, a murit la 3 iulie 2015, la Los Angeles.

Anne Buydens: „O europeancă nu trebuie să aștepte fidelitatea absolută”

Kirk Douglas și-a refăcut viața la numai trei ani de la divorțul de Diana. Potrivit „The Mirror”, actorul filma la Paris și a cunoscut-o pe producătoarea germană Anne Buydens. S-au căsătorit în Vegas, dar prea multe nu s-au schimbat în ceea ce privește comportamentul lui în căsnicie, numai că Anne a închis ochii la aventurile soțului și i-a stat alături nu mai puțin de 65 de ani. Acesta a înșelat-o de mai multe ori, chiar și cu colege de la Hollywood. În mod surprinzător, nu și-a ascuns, însă, infidelitatea față de ea. Anne Buydens i-ar fi acceptat aventurile amoroase deoarece „o europeancă nu trebuie să aștepte fidelitatea absolută într-un mariaj”. În replică, Douglas a recunoscut că nu s-a gândit niciodată la căsnicia lor ca la ceva mirobolant: „M-am îndrăgostit de o fată și încă o iubesc, chiar dacă au trecut mai mult de 60 de ani de atunci”. La Nunta de Aur, cei doi și-au reînnoit jurămintele, iar ea s-a convertit la iudaism. Cu doar trei ani în urmă, soţii au publicat o carte autobiografică, intitulată „Kirk și Anne: Scrisori de dragoste, râsete și o viață la Hollywood”.