Main menu

header

767 2 1de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina a fost construit de savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu între anii 1893 și 1896, în amintirea fiicei sale, răpusă de tuberculoză la 29 septembrie 1888, cu două luni înainte de a împlini 19 ani, la 14 noiembrie... Copil genial, la 2 ani şi jumătate Iulia ştia să citească, la 4 ani scria, la 5 ani compunea primele poezii, la 8 ani trecea examenele de şcoală primară, iar la 11 ani absolvea Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti. Urmând în paralel cursurile Conservatorului de muzică din București. A plecat apoi la Paris, fiind, la 16 ani, prima româncă la Sorbona, unde și-a uimit profesorii cu talentele sale.

Mărturii ale preocupărilor spiritiste ale lui B.P. Hasdeu

În Castelul Iulia Hasdeu puteți admira obiecte și portrete ale familiei Hasdeu, fotografii și documente originale, mobilierul vechi de peste un secol, manuscrise și colecții ale revistelor conduse de marele filolog, ediții princeps ale cărților sale, precum și tablouri de mare valoare semnate de pictori renumiți precum Sava Henția, Nicolae Grigorescu, G.D. Mirea sau Diogene Maillart. Un loc important îl ocupă mărturii ale preocupărilor spiritiste ale lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Comorile din palatul... bântuit!

Sala 1 - Salonul de primire al doamnei Iulia Faliciu Hasdeu, soția scriitorului, unde se află bustul de marmură al acesteia; Sala 2 - Sufrageria, cu portretele familiei; Sala 3 - Templul Castelului, turnul, cu un pronaos cu oglinzi paralele și un altar. În mijlocul său se află Statuia lui Iisus, sculptată de Raphael Casciani. Războiul, cutremurele și ignoranța umană au afectat de multe ori castelul, dar statuia lui Iisus a rămas neatinsă!; Sala 4 - Biroul de lucru al lui B.P. Hasdeu, în care se află portretele savantului, al soției și al Iuliei; Sala 5 - Camera cu cale, dedicată Iuliei, unde se află păpușa ei preferată, jurnalul și caietul de matematică, bustul din marmură de Carrara realizat de Ioan Georgescu în 1890; Sala 6 - Camera obscură, unde aveau loc ședințele de spiritism, în care sunt un porumbel din piatră, o lunetă astronomică, un sfeșnic și o statuetă a lui Iisus.

Castelul este vestit pentru fenomenele „sale“ paranormale. Noaptea se aude Iulia cântând la pian, dar și aplauzele tatălui său. Uneori, pianul cântă şi ziua...