Main menu

header

749 28 1de Valeria Roman

Cine vrea să fugă de aglomerația orașelor și își dorește câteva zile autentice la țară, Porumbacu de Sus este alegerea ideală. Un sătuc cu uliţe prăfuite de la poalele Negoiului îi ademeneşte pe turişti în apropiere de Sibiu şi îi face să se simtă conectaţi cu natura şi cu tradiţiile locului. Aici şi-a petrecut copilăria Andreea Esca, ştirista emblematică de la Pro TV, care, îndrăgostită de aceste locuri, a dezvoltat un adevărat paradis turistic din dorinţa de a-i aduce şi pe alţii să descopere frumuseţea satului și viața la țară. Dar nu doar casele sale, transformate în pensiuni, îi fac pe turiști să se oprească aici, ci locul desprins parcă din basme, care păstrează încă vii tradițiile.

„Aţi băut apă din Porumbacu? Păi, să beţi! E direct din munte!”

Avem o țară frumoasă, pe care am putea să o exploatăm la maximum și în zona de turism. Am vizitat recent Porumbacu de Sus, un sat mic care se află în Mărginimea Sibiului, la aproape 40 de kilometri de Sibiu, pe drumul ce duce spre Braşov și la poalele celui de al doilea vârf al Carpaților, Negoiu (2.535 m). Am găsit oameni primitori și zâmbitori, gata să-ți întindă oricând o mână de ajutor, să-ți potolească setea de pe drum și să te poftească la masă. Căldura locului se simte parcă în aerul de toamnă. E aproape de apusul soarelui și în Porumbacu de Sus e linişte, iar uliţele sunt goale. De cum intrăm în localitate vedem case tradiționale, bine întreținute și oameni gospodari. La poarta unei case, un bărbat mătură frunzele în aşteptarea oaspeţilor şi a preotului din sat. Ne pofteşte în curte auzind că suntem în căutarea unui loc unde să înnoptăm. Amabil, ne prezintă casa, ocupată deja de mulți oaspeţi, şi ne povesteşte mândru ce le-a pregătit la cină. „Avem peşte proaspăt de pus pe grătar. Prăjiturile cu zmeură culeasă de la noi din curte sunt un deliciu. Preotul e invitatul nostru la cină. Părintele a cununat un cuplu de rromi şi va ajunge curând. Camerele noastre sunt ocupate toate. Dar mai găsiți sigur loc undeva la noi, în Porumbacu de Sus. Doamna Eugenia are un apartament de vis pe care de obicei îl închiriază străinilor. E aici aproape de noi, la Vila Șerbota. O țineți pe uliță și pe partea stângă o să vedeți o vilă mare cu piscină pentru copii, în curte. O anunț eu că veniți ca să vă aștepte la poartă. Sigur o să vă placă”, ne linişteşte domnul Codin în timp ce ne plimbă prin încăperile casei şi în bucătăria de unde vine un miros ademenitor de bucate proaspăt gătite. Îşi invită oaspeţii la masă şi pe preotul din sat, care ne dă asigurări că vom reveni negreşit la Porumbacu de Sus, aşa cum au făcut-o toţi care au trecut pe aici înaintea noastră. „Aţi băut apă din Porumbacu?”, întreabă părintele în timp ce se spală pe mâini. Răspundem negativ din cap. „Păi, să beţi! E direct din munte! O vorbă veche spune că aceia care beau apă de aici se întorc la noi”, ne explică părintele cum stau lucrurile în acest loc plin de tradiţii şi desprins parcă din poveşti. Ne convingem repede că așa e totul în sat, exact cum ne descrie și domnul Codin, proprietarul pensiunii de la numărul 295.

Oamenii se străduiesc să păstreze autenticitatea locului

În Porumbacu de Sus încă mai poți admira duminica la biserică portul popular al celor care vin să se roage. Aici încă mai poți bea o cană cu lapte proaspăt şi poţi vedea bivoliţele întorcându-se de la păscut, în ciurdă. Mai poți, de asemenea, să zăboveşti lângă un cioban în timp ce deguşti puțină brânză de oaie. Te poți bucura de natură și de ulițele satului, așa cum puțini dintre noi am avut parte în copilărie. Pentru orăşenii care caută localuri de lux, e clar că aici nu e locul potrivit pentru ei. În Porumbacu de Sus nu există restaurante, nici bancomat, iar mesele se servesc în curtea localnicilor. Abia dacă sunt câteva magazine de la care oamenii își iau cele necesare, majoritatea produselor fiind din propriile curți. Doamna Mărioara a fost bucătăreasa noastră cât am stat în Porumbacu. A pregătit sarmale, tocăniţă de porc cu mămăligă, supă de roşii cu găluşte şi nelipsitele prăjituri cu zmeură, afine şi căpşuni. Pentru poftă de mâncare, doamna a pus pe masă câteva păhărele cu rachiu şi cu vişinată, iar bucatele parcă au mers şi mai bine. Ne-a povestit că nu prea cumpără mezeluri, ci folosește doar ce are în curte. Oamenii se străduiesc să păstreze autenticitatea locului și chiar reușesc să facă acest lucru fără eforturi deosebite.

Locuri de cazare

749 28 2Porumbacu de Sus este un loc liniștit, cu un cer plin de stele. În curțile localnicilor, focul arde pregătind la ceaun carne cu sos de roșii, boia și alte mirodenii, care vă vor delecta papilele gustative și vă va face serile de neuitat.

La nr. 295, locul unde ne-am oprit și noi întrebând de cazare, puteți avea parte de confort într-o casă tradițională, plină de obiecte populare, sau puteți alege căsuțele din copac. Pentru acestea însă rezervările se fac din timp, chiar cu câteva luni înainte.

La Vila Șerbota, iazul trece prin curte, copiii au la dispoziție o piscină și un balansoar, iar adulții pot să respire aerul curat de munte într-o curte imensă plină de flori și de verdeață.

Curtea Porumbăceană și Casa din Prund sunt două destinații unde elementele tradiționale și rustice se regăsesc la tot pasul.

La Bradul Înalt, copiii sigur se vor bucura de tiroliană, de salteaua elastică și de piscină.

La Oberwood, lanțul de pensiuni al Andreei Esca, turiștii sunt primiți în cameră cu televizor și aparat de cafea. Aici totul este o combinație între confort și rustic. Pe perete se află un cuier tradiţional, în bucătărie o masă de tâmplărie pe post de bufet, iar în loc de tablouri se găseşte o covată în care pe vremuri se frământau cozonacii. Chiuveta este o găleată, în care de obicei se strânge laptele, iar oaspeţii sunt invitaţi să bea din căni de metal. Vedeta tv are legături mai mult decât puternice cu Porumbacu de Sus. Bunicul din partea tatălui jurnalistei s-a născut în acest sat, iar în copilărie Andreea Esca şi-a petrecut cele mai multe dintre vacanţele de vară aici, alături de tatăl său, la sora bunicului.

Ce puteţi să faceţi în Porumbacu de Sus

Pe lângă drumețiile spre cabana sau Vârful Negoiu, în zonă mai sunt câteva locuri interesante de vizitat.

Pictura pe lemn, la „Casa de sub Şipote”

Dacă vreți să cunoașteți mai multe despre unele îndeletniciri tradiționale, cum ar fi pictura pe lemn, puteți să mergeți la Pensiunea Casa de sub Șipote. Proprietarii acesteia, Mirela și Liviu, au multe de povestit despre obiceiurile care se mai păstrează în zonă. Au chiar și o colecție de vase de ceramică expusă în pensiune.

Cascada Șerbota, cea mai frumoasă cădere de apă din Făgăraș

749 28 3Puteți să mergeți în drumeție până la Cascada Șerbota, despre care se spune că ar fi cea mai frumoasă cădere de apă din Făgăraș. Cu aproximativ 15-20 de minute înainte de a ajunge la Cabana Negoiu se desprinde spre dreapta o potecă marcată, care vă indică drumul spre Cascada Şerbota.

Drumețiile, vizitele la stână și off-road, un mod de petrecere a timpului liber

749 28 4Dacă nu doriți să faceți prea mulți pași pe jos, puteți să mergeți la stână să vedeți cum se face brânza. Atenție, însă, la câinii ciobanilor, pentru că nu toți sunt prietenoși! Puteți face și plimbări scurte prin sat, admirând pitorescul caselor de aici. Pasionații de fotografie vor avea cu ce să-și umple cardurile. Cei care își doresc adrenalină o găsesc în pădurile de pe lângă sat. Aici sunt locuri bune pentru experiențe off-road cu motociclete, ATV-uri sau chiar cu biciclete.

Plimbări cu cai în pădure

Dacă doriți să vă plimbați cu caii prin pădurile din jur, o puteți face pe Valea Avrigului, o zonă bună și pentru picnic. Aici sunt două pensiuni mari, Ghiocelul și Ferma Brândușa, care au și cai și instructori de echitație pregătiți să vă însoțească. La Poiana Neamțului, puteți vizita și ferma de cerbi și o căprioară domesticită și prietenoasă care este atracția zonei. Bambi stă la poze cuminte, iar copiii se pot juca în voie cu ea, ca și cu un animal de companie.

Castelul de Lut Valea Zânelor

749 28 5Cea mai cunoscută destinație pentru care turiștii opresc negreșit la Porumbacu de Sus este Castelul de Lut de pe Valea Zânelor. E construit de un om care s-a săturat de București și care și-a urmat un vis mai vechi. Răzvan Vasile, proprietarul castelului, povestea că nu a fost ușor să-l construiască, fiindcă, pe lângă arhitectura deosebită, a folosit doar materiale naturale. Este un loc unde sigur copiii o să se simtă ca în basme, iar adulții o să se bucure de câteva poze superbe și de un ceai cald sorbit pe marginea râului de lângă castel și de o delicioasă pastramă de berbecuț, care se topește în gură de cât de fragedă este. Din păcate, deși are zece camere, în castel nu se poate dormi. Se poate vizita doar una, în care pe perete tronează povestea locului, și se mai poate urca în două turnuri. Prețul unui bilet de intrare este de doar 5 lei.