de Sorin Dumitrescu şi Daniel Alexandrescu
Pentru prima dată, termenul de „restaurant” a fost folosit în Franța anului 1765, la Paris, lângă Muzeul Luvru. Se pare că în acele timpuri exista un parizian pe nume Boulanger care oferea supe și alte preparate ușor de pregătit contra cost. Una dintre supe care conținea carne purta numele de „restaurant” și era menită să „restabilească” („restaureze”) puterea celor care o consumau. Substantivul vine de la cuvântul „restaurer”, care avea sensul, prin secolul al XII-lea, de „remettre en etat”, ceea ce înseamnă „regenerare”. 30 de ani mai târziu, Boulanger a scris deasupra ușii tavernei sale un verset din Biblie, „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11, 28). Versetul cu pricina a transformat taverna într-o atracție a vremii și locuitorii Parisului au numit taverna „restaurant”, din latinescul „restaurabo”. Astfel s-a împământenit denumirea de restaurant pentru toate tavernele în care se servea mâncare în Paris. Apoi, substantivul a fost preluat de toată lumea. Lingviștii susțin însă că termenul era folosit încă din Evul Mediu pentru a descrie mai multe mâncăruri. Termenul de „restaurant” care face referire la un loc unde se mănâncă a pătruns în anul 1821 în mod oficial în dicționarul explicativ al limbii franceze.
Este inclus în Cartea Recordurilor
Restaurantul Sobrino de Botin din Madrid, Spania, deţine titlul de cel mai longeviv restaurant din lume, fiind inclus în celebra Guinness Book of Records (Cartea Recordurilor). Localul madrilean are şi statut de muzeu pentru cei care descoperă aici poveşti cu scriitori celebri care i-au trecut pragul. La început denumirea a fost de han, abia după ce termenul de restaurant a pătruns peste tot, și Sobrino de Botin din Madrid a căpătat această denumire. Sobrino de Botin funcţionează fără întrerupere din anul 1725, când a fost inaugurat, iar numele nu i-a fost schimbat de-a lungul secolelor de existenţă. Acestea au fost şi principalele motive pentru care a fost inclus în Cartea Recordurilor încă din 1987, iar performanţa sa rămâne de neclintit. Restaurantul madrilean a primit distincția după ce s-a făcut o investigație independentă, iar procesul de omologare a început datorită unui client, care a insistat să fie contactată organizația care se ocupă de Cartea Recordurilor.
A fost deschis de Jean Botin, un bucătar francez
Localul a fost deschis de Jean Botin, un bucătar francez, pe Calle de Cuchilleros, într-o zonă centrală a Madridului, lângă Plaza Mayor. Restaurantul are patru încăperi, iar multe dintre preparate se pregătesc şi azi în cuptoare la fel de vechi ca localul. Denumirea de Sobrino de Botin înseamnă Nepotul lui Botin, ceea ce vrea să spună că restaurantul a fost moștenit de acesta și așa i-a rămas denumirea de atunci, deși patronii s-au schimbat de-a lungul timpului, astăzi fiind a treia generație a familiei Gonzalez, spanioli get-beget care îl conduc.
Menţionat în lucrările unor scriitori renumiţi
Există mulți autori străini care, în călătoriile lor spre Spania, au fost seduși de atmosfera hanului din secolul al XVIII-lea, pe care o păstrează Botin: John Dos Passos, Scott Fitzgerald, Graham Greene, Ernest Hemingway, Frederick Forsyth. Graham Greene, după cel de-Al Doilea Război Mondial, s-a dedicat călătoriei în întreaga lume, mai ales în Spania. Printre ultimele sale lucrări se află „Mons Quijote” (1982), un roman care, într-un ton moderat, se adresează marxismului și catolicismului. Unul dintre capitolele sale spune: „... propun ca înainte de a cumpăra ciorapi purpurii, să ne oferim un prânz frumos la Botin...”. Mai recent, un alt autor britanic, Frederick Forsyth, menționează Botin în paginile romanului său „Manifestul negru”, o lucrare care are loc în Rusia turbulentă de la sfârșitul anilor 1990. De asemenea, scriitorul american, James A. Michener, care a primit Premiul Pulitzer, se referă la Botin într-una dintre paginile cărții sale „Iberia”: „... și el urma să mănânce într-un restaurant bun, care este când părăsesc Plaza Mayor, Botin, datând din 1725”.
Ernest Hemingway era prieten bun cu străbunicul actualului patron
Restaurantul apare şi într-una dintre scrierile lui Ernest Hemingway, „Fiesta. (Soarele răsare. Soarele apune)”. Hemingway, care a iubit mult Spania, era prieten bun cu străbunicul actualului patron de la Botin. Ultima scenă din roman are loc în cel mai vechi restaurant din lume, care este descris în detaliu, și slujește drept mărturie despre cât de mult și-a păstrat localul aspectul vechi și farmecul. Protagoniștii, Jake și Brett, iau masa aici, savurând combinația preferată a scriitorului: „Am urcat la Botin. Este unul dintre cele mai bune restaurante din lume. Am mâncat purcel prăjit și am băut Rioja Alta. Brett nu a mâncat mult. De obicei nu mânca mult. Eu am mâncat foarte mult”. În vremurile mai recente, proprietarii restaurantului au profitat de dragostea scriitorului pentru Botin, în așa măsură încât un restaurant din vecinătate a decis să se distingă de Botin într-un fel amuzant. La intrare în restaurantul rival se află o inscripție pe care scrie: „Hemingway nu a mâncat niciodată aici”. Se spune că înainte de a deveni client fidel, ba chiar înainte de a-și câștiga faima ca pictor, Goya a lucrat la Casa Botin ca spălător de vase. Restaurantul se află şi astăzi la parterul unei clădiri din secolul XVI, iar masa o puteţi servi într-una dintre cele patru încăperi. Unele feluri încă se pregătesc în cuptoare de fier, vechi şi ele de câteva secole.
Trei feluri de mâncare sunt emblema localului
Trei feluri de mâncare sunt emblema restaurantului: Cochinillo - purceluş de lapte din Segovia, cu ierburi aromate şi usturoi, alături de cartofi la cuptor; Cordero asado - friptură de miel crescut în Sepulveda; Botin de almejas - scoici cu sos de ceapă, ardei iute, usturoi, vin alb sec, piure de roşii şi foi de dafin. Alte preparate care vă vor desfăta papilele sunt: anşoa cu ardei iuţi roşii, şuncă iberiană, pepene cu şuncă, cârnaţi negri de Burgos, supă de usturoi cu ou, gazpacho, sparanghel în maioneză, anghinare cu şuncă iberiană, calamari în cerneală proprie, creveţi la grătar sau pui în sos de migdale.