Main menu

header

713 18 1de Valeria Roman şi Daniel Alexandrescu

Dacă aveați nevoie de un imbold pentru a acționa și a vă schimba viața din toate punctele de vedere, se pare că anul 2019 vă este de ajutor. Sub frecvența cifrei 3, noul an stă sub semnul revoltei și al protestelor și va aduce cu el adevărate provocări pe care oamenii le vor resimți din plin. Vom deveni mai stăpâni pe situație și cu tărie de caracter de a modifica tot ceea ce până acum nu am îndrăznit și ne vom orienta către toate domeniile, pornind de la carieră, familie și relații și până la călătorii. Numerologul Andreas Adam Stavarache a analizat cum va fi anul 2019 în funcție de cifra de destin a fiecărei persoane, dar și-a făcut o impresie și despre situația generală din România și a găsit răspuns la toate întrebările care ne frământă.

„Dacă cifra destinului nostru e pară, nu suntem în compatibilitate bună cu 2019”

713 18 2- Cum se anunță anul 2019 din punct de vedere numerologic?

- Anul 2019 stă sub frecvența numărului impar 3. În numerologie se folosește adunarea fadică, asta înseamnă că cifrele unui număr se adună între ele până se obține una singură. În cazul nostru, anul 2019, avem 2+1+9=12; 1+2=3. Numărul fadic este 3, anul universal fiind influențat de frecvența cifrei 3. Asta înseamnă că anul 2019 este anul debutului, deoarece el vine cu multă acțiune, creație și forță. Oamenii vor simți nevoia să se reconstruiască și chiar să schimbe vechile cadre cu unele noi care simt că le aduc stabilitate, oricare ar fi acestea: carieră, familie, călătorii, relații etc. Bineînțeles că anul universal 3 ne împinge pe toți către acțiune, cunoaștere și dezvoltare, dar aduce și scoate la suprafață atât adevărul, cât și minciuna, și face diferența între prietenii falși și cei adevărați.

- Cum aflăm dacă suntem favorizați sau nu în noul an?

- Cu ajutorul numerologiei ne putem ghida viața mai bine și mai înțelept înțelegând natura și ciclurile ei. Cu ajutorul numerologiei putem vedea cum va fi anul 2019 pentru noi personal și chiar și pentru cei din jurul nostru, prin calcularea în primul rând a cifrei destinului, care ne va arăta dacă suntem în relație bună cu anul. Să luăm exemplu, la întâmplare, această dată de naștere 11.02.1993 și o adunăm până ajungem la cifra fadică. Trebuie menționat că există și cazuri în care cifrele 11, 22, 33 și 44 nu se adună până rămâne una singură, ci rămân așa, fiind cifrele maestre. Întorcându-mă la exemplul nostru avem 1+1+2+1+9+9+3 =26, 2+6=8. Dacă cifra destinului este pară, cum este în acest caz, putem spune că nu suntem în compatibilitate foarte bună și că o persoană cu această cifră va avea un an cu urcușuri și coborâșuri. În mare parte nu va ști exact la ce stație să coboare. Ar fi indicat dacă ar avea un ghid pentru a-i face călătoria mai ușoară și plină de succes.

- Cum se schimbă lucrurile dacă avem cifra destinului un număr impar?

- Dacă cifra destinului dumneavoastră este una impară, putem spune că anul vă susține mai mult și vă deschide mai mult ochii pentru noile oportunități ce vor veni. Nu trebuie să ne facem însă griji dacă cifrele nu sunt perfect compatibile cum este în cazul de mai sus. Și spun asta, pentru că nu poți vedea exact cum va fi anul personal al cuiva decât după multe calcule mult mai complexe, nu doar după cifra de destin. Vorbesc aici de matricea fiecăruia dintre noi, la care se ajunge făcând calcule mult mai aprofundate și personalizate. Acum am făcut doar o analiză generală.

„Este un an bun pentru deschiderea unei afaceri”

713 18 3- Cum ați descrie actuala situație politico-economică și socială a României în anul 2019?

- Depre viitorul an numerologic al României putem spune că schimbările vor fi foarte rapide, chiar drastice. Omenii vor fi impulsionați de dorința stabilității financiare pentru o viață mai prosperă, așa că să nu ne mire că țara noastră va fi încercată din punct de vedere emoțional și social, iar noi nu trebuie să stăm cu mâinile în sân, ci să ne pregătim să facem pace cu tot. Românii vor să șteargă trecutul, greșelile și vor să trăiască mai curat, fără compromisuri și fără măști. Opinia mea este că în anul 2019 românii își vor face dreptate. Nu sunt excluse mai multe manifestații de stradă. Din punctul de vedere numerologic al anului stăm sub frecvența acțiunii și a determinării.

- Să fim puțin temători pentru noul an în care d-abia am păşit?

- Nici vorbă. Anul 2019 este caracterizat, deopotrivă, de mari succese, dar și de eșecuri. Este vorba despre lucruri care nu se vor materializa, dar din care noi vom avea până la urmă tot de câștigat. Poate părea un paradox, dar vorba aceea românească un șut în fund, un pas înainte se aplică perfect anului 2019. Eu recomad tuturor celor care până acum au ezitat să-și dezvolte propria lor afacere, să îndrăznească să pornească la drum, pentru că nu au nimic de pierdut. 2019 este foarte bun pentru acțiune și pentru materializarea tuturor dorințelor. Anul 2019 oferă multă înțelepciune și curaj, va susține creativitatea și ne va ajuta să călătorim mai mult.

„Prudenţă la cheltuieli pe distracţii pentru că se anunţă călătorii multe“

- La ce trebuie să fim totuși precauți?

- În toate lucrurile trebuie să existe cumpătare. Anul 2019 ne cere acțiune în raport cu realitatea și cu ceilalți, și aici mă refer la oameni, state, organizații între organizații. Trebuie să existe un echilibru atât pe verticală, cât și pe orizontală, dacă nu există cumpătare și echilibru, ne putem aștepta la lucruri mai puțin plăcute. Sfatul meu este să fim înrădăcinați cu realitatea și să nu acționăm în afara ei, fiecare să ne cunoaștem bine rolul și importanța lui. Este un an de acțiune și determinare, unde și emoţiile vor fi din plin.

- Ce riscuri aduce anul 2019, sub frecvența cifrei 3?

- Din punct de vedere numerologic, pot spune că vor ieși multe lucruri la suprafață atât în viața personală a fiecăruia, cât și în viața publică. Riscul nu este mare, ține de noi dacă acceptăm adevărul, dacă am învățat ceva și ce am câștigat în raport cu realitatea. Vă dau un exemplu: un antreprenor bagă la anul toți banii câștigați din firma lui la bursă din impuls emoțional. Cifra 3 ne cere să fim analitici cu realitatea și să acționăm în consecință cu ea. Dacă el a acționat din impuls emoțional, ne putem aștepta să piardă toți banii, dar nu este nimic grav, pentru că anul 2019 fiind de frecvență 3 îi va da o lecție pe care el o va învăța sigur. Cu siguranță acest om se poate ridica la loc pentru că a acumulat ceva în plus. Nu există niciun risc sub frecvența anului 2019, decât acela de a avea curajul să vedem adevărul și să aducem orice formă de stabilitate în viața noastră. Într-adevăr, recomand oamenilor să fie temperați în a cheltui pe distracții, cu toate că este un an foarte bun pentru acestea.

- Cu ce se diferențiază 2019 de anul precedent?

- În primul rând, acțiunea oamenilor și implicarea lor în orice domeniu va fi mai mare. Dacă în 2018 oamenii au fost implicați emoțional în orice lucru, dar nu au luat decizii tot din teama de a pierde, 2018 fiind un an dual (bine-rău), în care noi doar am cântărit la maximum emoțiile noastre, anul 2019 acționează în funcție de acestea. Din punct de vedere numerologic, va fi unul mult mai bun pentru a ne crea o formă de stabilitate în viața noastră, oricare ar fi aceasta (materială, emoțională etc.). Călătoriile vor fi mai multe decât în anul precedent. În acest an, recomand oamenilor să învețe o meserie nouă sau orice le place pentru că vibrația anului îi va susține.