de Ştefania Băcanu
Este una dintre cele mai longevive apariţii de la PRO TV. De 15 ani, Corina Caragea a rămas în slujba publicului, căruia îi aduce cele mai noi ştiri din lumea sportulului. A început în divertisment, dar nu a stat pe gânduri când a aflat că la televiziunea din Pache Protopopescu se fac angajări. Drumul până acolo a fost presărat însă cu multe peripeţii. Aventura continuă şi acum, pentru că nicio zi nu seamănă cu alta! Corinei îi plac provocările, iubeşte ceea ce face, chiar şi atunci când se trezeşte la 4:00 dimineaţa sau când lipseşte de la masa de Crăciun în familie. Nu se vede începând altceva. Practic, şi-a dorit jurnalismul de când era micuţă. Nici în viaţa de zi cu zi nu stă departe de sport. De fapt, are un trai plin cu de toate, pe care îl iubeşte şi pentru care este recunoscătoare în fiecare zi.
Cum a călătorit în plină pandemie, cu avionul, la Frankfurt
- Tocmai ce te-ai întors din vacanţă. Ai avut curaj să pleci din ţară în această perioadă?
- Da, imediat ce am aflat că s-a dat drumul la călătorii în anumite țări, am decis să caut bilete pentru Germania, unde fusesem chiar înainte de începutul pandemiei. Conform indicațiilor primite, am ajuns la aeroport cu vreo trei ore înainte de cursă, iar acolo am purtat constant masca pe față, iar distanța a fost respectată. În avion am avut mască, loc liber între noi și, totodată, nu s-a servit mâncare, doar apă. Când am ajuns la Frankfurt, locuitorii mi s-au părut relaxați, era destul de aglomerat pe stradă. În schimb, oriunde am intrat, toată lumea purta mască și respecta interdicţiile impuse de lege. În afară de Frankfurt, am vizitat și Rothenburg, orașul lui Moş Crăciun, pe care vi-l recomand. (râde)
- Dar perioada de autoizolare cum a fost?
- Pentru mine a fost o perioadă în care am descoperit că pot să gătesc și că... îmi place. Nu am făcut o pasiune din gătit, dar a fost o surpriză să aflu că mă descurc și chiar am împărtășit unele dintre rețete cu cei care mă urmăresc pe rețelele sociale. Mi-au lipsit natura, călătoriile și sportul.
- Am văzut că ai făcut mult sport...
- Fac acum, după ridicarea restricțiilor, căci înainte era greu acasă. Am încercat eu ceva, însă sunt genul care are nevoie de îndrumarea unui instructor. Plus că în parc este cu totul altceva. Aleg oricând mișcarea în aer liber în locul unei săli de sport. Am făcut zilnic sport din momentul în care s-au deschis parcurile. Nu am păstrat distanța față de frigider în perioada pandemiei și nu voiam să devină un obicei. N-am ținut niciodată cură de slăbire sau vreun regim. Fac sport ca să pot să îmi permit orice.
„Am o soră, suntem foarte diferite în toate, dar suntem şi... vecine de bloc”
- Cum a fost copilăria ta?
- Una normală, de copil crescut într-un cartier de la marginea Bucureștiului, la bloc. Totuși, toate vacanțele le petreceam la bunicii de la țară și pentru asta nu pot fi decât recunoscătoare. Mi-amintesc cu mare drag și în acest moment de zilele pe care le petreceam în natură, la muncile câmpului, plantam roșii, culegeam via. Chiar și de animale mă ocupam, eu dădeam de mâncare la găini. Am făcut de toate când eram mică. Dacă voi avea copii, voi face tot posibilul ca și ei să aibă parte de acest noroc: să își petreacă vacanțele la țară, în natură.
- Ai putea să trăieşti în mediul rural?
- Acum aș spune nu. Nici măcar la casă, în București. Însă, niciodată să nu spui niciodată!
- Cum a fost relaţia cu părinţii şi cu sora ta, Alexandra?
- Sora mea este mai mică, diferența fiind de opt ani, așa că ea nu mi-a fost partener de joacă. Ca orice soră mai mare, am avut grijă de Alexandra, însă părinții mei au fost și ei acolo prezenți mereu. Suntem foarte diferite, fiecare cu domeniul ei de activitate, preferințe şi hobby-uri personale. Suntem, totuși, împreună și acolo una pentru cealaltă oricând, ba chiar suntem și vecine de bloc. (râde)
„Nu am fost genul «prințesă cu rochiță și codițe». Purtam şapca invers, ca BUG Mafia”
- Erai o fire băieţoasă?
- Am avut întotdeauna și am și acum prieteni, în majoritate, băieți. Cu ei m-am înțeles mereu mai bine. Cu ei jucam baschet în liceu, cu ei călătoream, povesteam, ne sfătuiam. Deci, cred că da, nu am fost genul „prințesă cu rochiță și codițe”. Am fost tunsă, mai mereu, scurt și am purtat haine largi și șapca întoarsă invers, cum văzusem prin filme sau la trupele de hip-hop pe care le ascultam în adolescență - BUG Mafia, Paraziții, La Familia.
- De 15 ani la acelaşi post. Care este secretul?
- În 2005, când am pășit în PROTV, îmi era teamă că este prea sus pentru mine, că nu voi face față așteptărilor și exigențelor, căci era și este cel mai bun post de televiziune din România. De aceea, nici nu am vrut să vin din momentul în care am primit oferta. Mi-a luat un an să îmi fac curaj. Nu știu cum au zburat anii, poate și pentru că mi-am făcut treaba cu conștiinciozitate și cu plăcere. Nu am simțit ca o povară nici diminețile când ceasul sună la 4:00, nici Sărbătorile făcute în redacție, weekend-urile sau nopțile târzii la muncă.
- Îţi mai aminteşti primele luni la pupitrul ştirilor sportive?
- Primele luni în PROTV au fost doar de muncă de redacție, apoi, în mod egal, ne-au împărțit cu prezentarea știrilor. Am început cu diminețile. Mai greu era cu alergatul între clădiri, căci eu scriam, vizionam materiale, mergeam cu ele la montaj și diminețile erau ca niște curse de viteză. La fel arată și acum, doar că deja sunt rutină. Atunci încurcam și etajele.
„Lui Mircea Lucescu i-am luat primul interviu când aveam 19 ani”
- Care este sportivul preferat?
- O parte dintre sportivii preferați i-am întâlnit la București chiar, când am împărțit scena cu ei. UEFA m-a ales pe mine să prezint tragerea la sorți pentru EURO 2020 și asta a însemnat să îmi țin în frâu emoțiile de a sta de vorbă cu unii campioni mondiali și europeni pe care îi admiram doar din fața televizorului până atunci. O apreciez pe Nadia Comăneci, atât pentru perfecțiunea cu care e sinonim numele ei, cât și pentru felul în care dă totul înapoi societății, cu modestie și eleganță. Să știi să îți păstrezi capul pe umeri când ajungi sus de tot, este o abilitate ce vine din educație. Nu toți o au. Îl admir pe Mircea Lucescu pentru tot ce a făcut în fotbalul mondial, nu doar în cel românesc, dar și pentru mine, fără să știe: lui i-am luat primul interviu, când aveam 19 ani!
- Primii bani câştigaţi? Îţi mai aminteşti ce ai făcut cu ei?
- Da, dintr-o reclamă tv. Și îmi amintesc că i-am dat pe o pereche de blugi.
- De ce ai ales jurnalismul şi de ce te-ai axat pe ştirile sportive?
- Mereu mi-a plăcut să povestesc altora, să relatez, să aflu prima noutățile, am fost curioasă și nu mi-a fost teamă să vorbesc în fața oamenilor. Am început în divertisment, însă când am văzut anunțul că se caută oameni la știri, mi-am depus CV-ul. Când am fost la interviu, redactorul-șef a considerat că eu mă potrivesc la sport, deși ei nu aveau rubrică de sport, dar au făcut cu această ocazie. Au urmat perioade de probe și antrenamente până am intrat pe post.
- Dacă, totuşi, ai putea da timpul înapoi, ce traseu ai alege?
- Aș da timpul înapoi până la perioada liceului, când aș aplica la o facultate din străinătate. În acele vremuri nu erau porțile așa deschise, posibilitățile așa diverse. Eu am făcut liceul în engleză, aveam și profesori americani și știu că mă uitam la ei ca la ceva extraterestru, fascinată, dornică să aflu într-o zi cum este la ei în licee, cum e în America.
Gestul unei familii sărace din Bali care a emoţionat-o teribil
- Eşti pasionată de călătorii. Care a fost cel mai frumos loc vizitat?
- Dacă vine vorba despre Europa, îmi place Spania foarte mult. Dacă e să mă gândesc la mii de kilometri depărtare, aș spune Hawaii, Mauritius, Bali.
- Dar vacanţa de suflet, acea călătorie specială care ţi-a rămas în inimă?
- Bali. Acolo nu plajele sunt comoara, nu apele azurii, ci oamenii. Este, de altfel, și singura destinație exotică în care m-am întors, deși este la 11.000 de kilometri distanță de România.
- Ce ai descoperit în locurile pe care le-ai vizitat?
- Am descoperit ce frumoasă e țara mea. Atunci când călătorești în fel și fel de locuri ale Planetei, înveți multe despre țara ta. Dărâmi prejudecăți și despre alții, dar și despre ai tăi. Credeați că doar românii aruncă gunoiul în pădure, aplaudă în avion sau încalcă regulile de circulație? Să vedeți cum trăiesc mulți oameni pe asfalt în America, cum te împiedici de oameni ai străzii în San Francisco sau plângi când vezi în ce mizerie trăiesc unii semeni în Asia. Contrastele între bogați și săraci sunt uriașe în unele țări. În același timp, suntem la ani lumină de civilizația întâlnită în alte state. Cu aceste țări trebuie să ne comparăm și către ele să tindem. Cred că nicio nație nu este perfectă. Fiecare vine într-un pachet. Mi-e ciudă, însă, că românii nu știu să profite de țara lor, să atragă turiștii, să își pună la punct partea de servicii, să învețe de la alții, chiar de la vecini, cum se face turismul la un nivel înalt. Alții „vând” turiștilor o piatră ca un diamant, iar noi avem diamantul, dar nu reușim să profităm la maximum de el. Am fost în țări care nu au relieful nostru, nu au patru anotimpuri, nu au obiceiuri și tradiții păstrate de secole, ci au muncit enorm să aibă un parc în desert, o pârtie de schi artificială, să bată clima arzătoare, să renască din cenușă la propriu, după erupțiile vulcanilor, după atentate sau tsunami.
- Ce te-a impresionat cel mai mult?
- Am fost acum doi ani în Bali, închiriasem un scuter și m-a prins o ploaie îngrozitoare. Nu mai vedeai nimic în față, darămite să conduci. Prin perdeaua de apă am văzut un omuleț care mi-a făcut semn să intru în curtea lui. M-a adăpostit acolo până a trecut ploaia. Am stat pe o prispă, dar e mult spus. Casa era, de fapt, formată din patru pereți și atât, membrii familiei erau toți strânși în jurul unei cutii puse pe jos în mijlocul camerei, un televizor de fapt. Dormeau pe ceva improvizat, nu aveau geamuri, nici bucătărie. Nici covor sau parchet. Dar nu s-au plâns o clipă, nu au acceptat bani, erau foarte veseli și prietenoși, nu simțeau că le lipsește ceva. Aveau animalele lor şi toate rudele în aceeași curte cu ei. Tot acolo era parcat un scuter pe care mergeau și patru oameni deodată, părinții cu copii cu tot. Nu ieșiseră vreodată din Bali și nu își doreau. Erau fericiți așa!
- Te-ai muta în altă ţară?
- În Spania, cred că în Barcelona, de exemplu. Simt că le are pe toate: muzică, plajă, mâncare bună, oameni prietenoși, arhitectură, climă blândă. În Spania mă simt ca acasă, ma simt de acolo.
„Am făcut cursuri de actorie când eram în liceu“
- Care sunt valorile pe care le apreciezi cel mai mult?
- Respectul. Pentru tine și pentru cei din jur, pentru muncă, pentru educație, pentru părinți și bunici, pentru cei care te-au ajutat pe drumul tău, pentru cuvântul dat.
- Ai cochetat şi cu actoria, la un moment dat, în „Las Fierbinţi”. Cum a fost experienţa asta pentru tine?
- Am făcut cursuri de actorie când eram în liceu. Am mai avut apariții mici în filme și reclame în adolescență. M-a atras partea asta, așa că pe platourile de filmare din „Las Fierbinți” m-am simțit foarte bine. Am fost la un moment dat și într-un episod din „Inimă de ţigan”. Haios este că mulți oameni mă recunoșteau de acolo, unii care nu mă văzuseră niciodată la știrile din sport, dar erau fanii serialului. Poate și pentru că acea scenă de câteva secunde a rămas apoi pe generic.
- Ai renunţa la pupitrul ştirilor pentru actorie?
- Niciodată să nu spui niciodată. Eu nu am plănuit nici să prezint știrile din sport, nici vreun eveniment transmis pe toată planeta, cum a fost tragerea la sorți pentru EURO, așa că viața a avut mereu alte planuri pentru mine. Mult mai bune decât aș fi visat eu.
„Când călătoreşti nu descoperi numai locuri noi, ci te descoperi şi pe tine altfel, înveţi, te dezvolţi“
- Ai fost şi în America de câteva ori. Ce ai descoperit acolo?
- M-aș fi dus și vara aceasta dacă nu era pandemia, iar în America a lovit tare. Acolo este ca în filme, este un miraj pe care mulți îl avem, poate, din copilărie când ne uitam la televizor. New York-ul are un vibe special, este un mozaic uman și cultural. Însă, Chicago sau Washington sunt complet diferite. Mi-a plăcut și culoarea din San Francisco, unde libertatea este pe toate palierele, mi-a plăcut și L.A.-ul, cu magnetul său către Hollywood, parcurile lor de distracție sunt ca nicăieri altundeva, iar faptul că sunt așa prietenoși și deschiși cu tine, te face să uiți că plătești și aerul pe care îl respiri.
- Cum ţi-a venit ideea de blog? Acolo povesteşti mult despre călătoriile tale...
- Este locul meu de joacă. Am zis să fac un loc în care să adun toate impresiile mele, sfaturile și imaginile, dar și interviuri cu alți călători mai mult sau mai puțin celebri. Cum e să fii stewardesă, cum e să fii cel mai bun din lume la handbal, Cristina Neagu, cum e să fii brand de țară ca Nadia Comăneci, care trăiește de ani buni în America, povestea Kirei Hagi, fiica regelui fotbalului românesc, un alt nume devenit brand de țară, care peste tot în lume deschide uși și inimi.
- Dacă ai avea o baghetă magică, ce ai dori să schimbi?
- Să vindec toți copiii bolnavi.
- Ce dorinţă ai vrea să împlineşti?
- Să fac înconjurul lumii. Mi-aș dori un an sabatic în care să mă plimb de la un cap la altul al Pământului. Când călătorești nu descoperi numai locuri noi, ci te descoperi și pe tine altfel, înveți, te dezvolți.
- Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
- Sinceră, fidelă, muncitoare și încăpățânată, recunosc!