Main menu

header

de Elena Şerban

Gata! Din nefericire pentru unii, concediul s-a cam terminat! După ce am lenevit zile bune pe la mare sau pe la munte, după ce ne-am îndeplinit mare parte dintre dorinţele la care visam un an întreg, este cazul să intrăm uşor, uşor în programul normal.
Însă dincolo de orice lucru pe care trebuie să îl facem prin casele noastre, odată întorși din concediu, este să avem grijă de plantele noastre. Nu de alta, dar dacă au acceptat să rămână singurele zile întregi, la venirea noastră acasă este cazul să le acordăm atenţia cuvenită. Şi cum putem face asta dacă nu vorbindu-le, punându-le muzică, ştergându-le de praful depus şi pulverizând uşor apă peste frunze?

Mutaţi ghivecele într-un loc răcoros şi uscat
Însă asta nu e tot. Trebuie să mai facem câteva lucruri pentru ca plăntuţele noastre să-şi revină la starea bună pe care o aveau înainte de concediu. Pentru că, deşi poate o să vi se pară ciudat, prietenele noastre verzi ne-au simţit lipsa.

Astfel, nu omiteţi să:
- spălaţi cu duşul frunzele prăfuite (unde e posibil aşa ceva) şi ştergeţi-le cu o cârpă moale;
- controlaţi fiecare vas. Înlăturaţi florile veştejite, frunzele uscate, lăstarii prost plasaţi;
- verificaţi dacă au paraziţi sau boli;
- periaţi cactuşii cu o pensulă, pentru a îndepărta praful. În perioadele de caniculă pulverizaţi apă în ploaie uşoară seara;
- mutaţi ghivecele într-un loc răcoros şi uscat până toamna;
- băgaţi în casă plantele mai fragile, care au „petrecut concediul” în grădini, pe balcoane sau pe terase;
- legaţi de spalier tulpinile de pasiflora crescute mult în timpul verii;
- curăţaţi farfuriile şi vasele în care sunt puse ghivecele de flori şi tăiaţi frunzuliţele prea abundente;
- schimbaţi butaşii înrădăcinaţi ce nu mai au loc în ghivecele lor mici.

Important!

- Nu folosiţi apă rece la udat, ci doar apă călduţă;
- Nu udaţi în miezul zilei, întrucât riscaţi să vă ardeţi plantele!
- Rotiţi ghivecele la patru-cinci zile, astfel încât plantele, ce se rotesc în general după soare, să-şi păstreze aspectul uniform.