Main menu

header

    Acneea, cunoscută şi sub denumirea populară de coşuri, este o afecţiune complexă, ce poate avea cauze multiple. Este mai des întâlnită la persoanele aflate la vârsta pubertăţii, dar nici adulţii nu sunt complet scăpaţi de acţiunea ei. Acneea apare în general pe fondul unui ten seboreic (gras) şi poate avea şi cauze genetice. Tratamentul acneei trebuie să ţină cont de o serie de factori, cum ar fi: tipul (retenţională, inflamatorie sau mixtă), intensitatea şi întinderea sa, asocierea cu alte boli, factori declanşatori sau agravanţi.

Vizita la dermatolog şi dieta, esenţiale vindecării
      Acneea are un impact negativ puternic asupra omului, mai ales când acesta se află la vârsta critică a pubertăţii. Atunci aspectul este parcă mai important ca oricând, stima de sine este uşor influenţată de percepţia pe care o au ceilalţi vizavi de tânăr. Astfel, toată activitatea şi tot cadrul relaţional al acneicului au de suferit, tânărul se poate izola sau dezvolta complexe de inferioritate, depresie, ură cu privire la propria persoană, mizantropie. Este recomandat ca abordarea acneei să se facă într-un cadru pluridisciplinar, cu consultarea atât a medicului dermatolog, cât şi a unui psiholog, iar sfaturile unui nutriţionist sunt deosebit de importante, fiindcă, de multe ori, deşi cauza acneei nu este de natură alimentară, o cunoaştere a produselor ce o agravează ajută tratamentul de bază stabilit de doctor.  

 


Cafeaua şi dulciurile, factori agravanţi
      În ceea ce priveşte acneea, există o sumedenie de idei preconcepute şi mituri ce trebuie discutate în procesul terapeutic. Deşi la pubertate aspectul hormonal în contextul acneei nu este de neglijat, lucrurile nu pot fi expediate cu câteva remarce răutăcioase şi îndemnuri la începerea vieţii sexuale sau amplificarea ei. Mai ales psihologii pot fi de ajutor în aceste chestiuni, liniştea şi împăcarea cu sine şi cu problemele fireşti, până la un punct, ale unei vârste, amplifică rezultatele benefice ale remediilor alopate şi naturiste deopotrivă. În ceea ce priveşte alimentaţia, trebuie evitate condimentele, cafeaua şi în general băuturile răcoritoare ce conţin cofeină, alcoolul, carnea şi dulciurile în exces.

     Uneori, alifiile prescrise pentru a fi aplicate pe faţă dau rezultate bune, dar alteori mai rău fac, de aceea este recomandat ca orice remediu de acest tip să fie folosit, la început, cu titlu de experiment. Se va aplica puţin, o dată, de două ori, şi se va urmări evoluţia acneei, fiindcă unele produse aplicate pe piele pot duce la iritare, descuamare, roşeaţă. În funcţie de tipul şi de gravitatea acneei, medicul dermatolog poate prescrie şi o cură de antibiotice din gama tetraciclinei, însă în niciun caz aceste tratamente medicamentoase nu trebuie luate de capul nostru.  


      Cataplasmele cu infuzie de flori de gălbenele fac minuni Pe lângă remediile alopate, medicina naturistă ne propune o serie de ceaiuri cu rol diuretic-depurativ, ce elimină toxinele, reducând astfel intensitatea şi întinderea acneei, dar şi reţete de produse pentru uz extern, cu rol antiseptic şi cicatrizant. Iată câteva infuzii cu adevărat miraculoase pentru persoanele cu ten acneic. Infuzia de trei-fraţi-pătaţi se prepară dintr-o linguriţă la cană şi se beau două, trei căni pe zi, având efect diuretic-depurativ şi antialergic.  Infuzia de rădăcină de brusture se prepară din 2-4 linguri la un litru de apă, iar cantitatea rezultată se bea în înghiţituri mici, pe parcursul întregii zile. Decoctul din teci de fasole se face dintr-o lingură la 250 ml de apă şi se beau două, trei căni pe zi. Aceasta este o cură mai îndelungată, de două, trei luni, dar cu efecte garantate. 

     Băile cu flori de gălbenele sunt şi ele indicate. Se prepară o infuzie din 15-30 g la un litru şi se îmbăiază zona afectată. Se pot pune şi cataplasme cu aceeaşi soluţie.  Compresele cu infuzie din conuri de hamei fac foarte bine tenului seboreic. Soluţia se face dintr-o lingură la 100 ml de apă şi se aplică pe locul afectat.  Clismele ajută la rezolvarea problemelor cauzate de acnee, prin puternicul efect de dezintoxicare pe care îl au la nivelul întregului organism.


Stresul agravează aspectul pielii

Aerul curat, plimbările, odihna suficientă ajută organismul în lupta cu acneea, dându-i o mai bună rezistenţă. De asemenea, sunt indicate duşurile reci scurte, făcute cu atenţie să nu producă răceală, ci o călire generală. De asemenea, s-a constatat că stresul are o influenţă negativă importantă asupra aspectului pielii. În perioadele de tensiune mai mare, acneea se agravează, acest lucru ducând pacientul într-o stare psihică şi mai proastă. De aceea, tratamentul pluridisciplinar despre care am scris este cel mai indicat în cazul acneii.  

Anda Postolache