Main menu

header

820 5 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Neașteptatele condiții impuse de pandemia de COVID-19 au imprimat un ritm nou industriei frumuseții, nevoită să intre în noul an adaptată unor trenduri majore manifestate în rândul clienților: centrarea pe igienă, cumpărăturile de electronice și distanța de saloanele de înfrumusețare.

„Cumpărătorii digitali”, influențați de media

Shoppingul digital va obliga, în 2021, producătorii din industria de înfrumusețare să reinventeze multe domenii, oricum revoluționate de trenduri anterioare, cum sunt sustenabilitatea și ingredientele organice. Cumpărăturile de la distanță au schimbat total fața industriei, datele unui studiu Euromonitor fiind grăitoare în acest sens. Astfel, 34% dintre clienți s-au reorientat rapid spre achiziționarea produselor de înfrumusețare, de la șampoane la farduri, de la distanță, fiind considerați „cumpărători digitali” și fiind influențați de media electronice cu conținut girat de specialiști. „Comportamentul clienților este schimbat pe termen lung”, punctează Lisa Holmes, expert Euromonitor.

Achiziție fără testare

Una dintre tendințele care îi fac pe producători mult mai atenți la ingredientele și calitatea produselor pe care le lansează este adaptarea rapidă a clienților la a achiziționa fără a testa, chiar dacă este vorba despre îngrijirea tenului, a părului sau a corpului. Pe de altă parte, brandurile au ajuns, în acest fel, să aibă acces la piețe pe care în trecut intrau mai greu, arată datele Euromonitor, care a constatat că în perioada de pandemie, dar și pentru viitor, competiția pentru atenția și preferința clienților care cumpără are repere globale, prin existența platformelor care facilitează comerțul electronic.

Tratamente spa în propria baie

820 5 2O altă tendință majoră, pe fondul abordării holistice a înfrumusețării, este dublarea acesteia de starea de bine. Cuplată cu distanța față de saloanele de înfrumusețare, această preocupare de a achiziționa produse cu care să se obțină și frumusețe, și îngrijire, și igienă, a sporit enorm în pandemie, și va continua. „Pentru foarte mulți consumatori, interesul s-a mutat dinspre sesiunile de la clinici și saloane la îngrijirea acasă, unde declară că se simt mai în siguranță. Chiar și tratamentele spa s-au mutat în confortul locuinței, spațiul personal fiind acum locul unde se poate face o baie relaxantă, o exfoliere, o pedichiură sau un tratament facial. Dacă în anul 2015, măștile cosmetice din hârtie erau preferate de 22% dintre consumatoare, în 2020, procentul a ajuns la 35%”, detaliază Holmes, care adaugă că trendul se va menține chiar și după ce se vor putea relua ședințele de înfrumusețare în centre dedicate. Potrivit datelor Euromonitor, peste 55% dintre femeile occidentale își fac singure, acasă, manichiura cel puțin o dată pe lună.

„Consumatorii cer ca produsele de îngrijire să fie foarte eficiente, mai sofisticate din perspectiva funcționalității, să-i facă nu doar să arate bine, ci și să se simtă bine și, de asemenea, să le rezolve diferite probleme, cum sunt ridurile sau acneea“ (Ashley Kang, Kantar Worldpanel)

Curăţenia, în prim-plan

Potrivit studiului Euromonitor, pandemia a generat un trend care nu se va mai schimba, cel puțin în 2021: igiena personală. Datele au pus în evidență faptul că aproape toată populația din zonele dezvoltate își spală mâinile de cel puțin două ori pe zi, jumătate dintre utilizatorii de cosmetice făcând acest gest de cel puțin cinci ori zilnic. În același timp, centrarea pe produsele de igienă a sporit, în paralel, și atenția asupra cremelor și loțiunilor care să protejeze pielea mâinilor spălate și dezinfectate atât de frecvent.