Main menu

header

817 4 3de Călin Popa şi Daniel Şuta

Masca este omniprezentă și a schimbat semnificativ piața cosmeticelor. Dacă, pe de o parte, înfrumusețarea își continuă rutina acasă, ieșirea în public a implicat, în ultima perioadă, schimbări majore, cu accent pe mascara și pe menținerea fără fard a restului chipului.

Make-up-ul total, în declin major

Trendul fără machiaj este prezent de ceva vreme, popularizat de staruri ca Alicia Keys, dar perioada de pandemie a stimulat la un nivel nebănuit acest trend, cu tot mai multe acțiuni care fac o realitate din conceptul de acceptare a propriei persoane - #nomakeup, #nomakeupday, #nomakeupchallenge or #nomakeupselfie. Această tendință a devenit fapt curent odată cu impunerea măștii ca metodă de protecție în fața infectării cu SARS-CoV-2. O cercetare derulată recent la comanda brandului Slow Cosmétique a relevat faptul că numărul femeilor care folosesc în continuare machiajul în fiecare zi a scăzut la jumătate.

Tuș de ochi, iluminatoare și creioane de contur

Purtarea măștii nu înseamnă doar ascunderea unui machiaj elaborat, realizat cu produse care implică o cheltuială serioasă, ci și creșterea riscului de pete și iritații generate de amestecarea fondului de ten cu masca și grăsimea din piele. Singura parte a chipului care a rămas în centrul atenției din perspectiva înfrumusețării sunt ochii, iar aici au explodat vânzările de mascara și de farduri de pleoape. Aceeași cercetare a Slow Cosmétique a pus în evidență faptul că clientela este mult mai concentrată pe sublinierea frumuseții ochilor, accelerându-se vânzările de rimel, tuș de ochi, iluminatoare și creioane de contur.

Explozie a vânzărilor de produse antiacnee

În cadrul noului trend se manifestă un accent special, și anume predilecția pentru produsele rezistente la apă, astfel încât purtarea măștii să nu afecteze acest make-up. Pe de altă parte, în condițiile în care pentru multe persoane masca purtată multe ore pe zi, în fiecare zi, s-a tradus prin apariția (sau agravarea, după caz) a acneei, evoluție numită „mascne”, o creștere spectaculoasă a vânzărilor de produse care să combată această neplăcută afecțiune reprezintă un alt trend de luat în considerare, cu o creștere de șapte procente doar în ultimele trei luni. Pe lângă formulele dedicate de îngrijire elaborate pentru noile provocări la adresa tenului, brandurile au început să lanseze și variante de măști mai aerisite și recomandă schimbarea acestora de mai multe ori pe zi.