Main menu

header

989 9 1de Roxana Istudor şi Gabriela Comşa

Proprietățile excepționale ale busuiocului sunt cunoscute și apreciate încă din Antichitate. Dincolo de gustul minunat și de aroma distinctă, puternică, a acestei plante aromatice există un tablou de virtuți terapeutice atât de extins, încât astăzi se consideră că busuiocul este un aliat al longevității.

Calmează spasmele gastrice

Utilizarea principală a busuiocului este gastronomică, dar planta ascunde nenumărate proprietăți medicinale, care i-au dus faima. Utilizat în medicina naturistă, acest vindecător al lumii verzi, prin diferitele sale părți componente - frunzele, seminţele şi florile - este antispasmodic, carminativ, digestiv, analgezic. Busuiocul a demonstrat, pe parcursul studiilor, că are polizaharide, proteine şi lipide, la toate acestea adăugându-se valoarea sa nutritivă ridicată (planta aduce organismului vitamine şi minerale precum fierul, magneziul, calciul, zincul). În prima linie a efectelor benefice ale acestei plante se situează acțiunea pe direcția digestiei alimentelor, busuiocul ajutând la reducerea spasmelor gastrice. Infuzia preparată din frunze proaspete de plantă - la un litru de apă fierbinte se adaugă două linguri cu frunze tocate, se lasă la infuzat zece minute, apoi se bea încet, pe tot parcursul zilei - este utilă în caz de dureri de stomac, gastrită, indigestie și ameliorează diareea, constipaţia sau aciditatea gastrică.

Sprijină controlul infecţiilor bacteriene din cavitatea orală

Uleiurile esenţiale pe care le conține busuiocul îi conferă o capacitate antioxidantă de excepție. Ca urmare, prezența plantei în alimentație este de natură să contribuie la întărirea sistemului imunitar și implicit la combaterea infecţiilor, precum și la eliminarea efectelor nocive ale acumulării de radicali liberi. De asemenea, busuiocul are un efect pozitiv asupra sistemului nervos şi atenuează manifestările de anxietate şi de stres. Consumul a două ceşti cu ceai din această plantă poate calma tensiunea nervoasă ce apare în situaţii sau evenimente stresante. Persoanele care suferă de insomnie pot beneficia, de asemenea, de efectul sedativ al acestei plante, care, pe de altă parte, este și un renumit tonic al organismului, având acțiune de combatere a oboselii fizice şi mentale. De asemenea, capacitatea antiinflamatoare şi proprietățile de vindecător consemnate în dreptul busuiocului au făcut din această plantă aromatică un remediu redutabil împotriva migrenelor, ca și pentru regenerarea leziunilor pielii generate de eczeme, urticarie sau acnee. În plus, potrivit oamenilor de știință de la Universitatea din Michigan, SUA, busuiocul reduce durerea orală cauzată de gingivită şi contribuie la controlul infecţiilor bacteriene din cavitatea orală.

Busuiocul contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui

Busuiocul ajută la digestie şi ameliorează constipaţia şi aciditatea gastrică

Previne ateroscleroza

Busuiocul este încorporat în diete pentru pierderea în greutate şi, de asemenea, în ceaiuri şi infuzii, datorită efectului său diuretic şi detoxifiant, care elimină toxinele din organism și combate retenţia de lichide. Totodată, planta este cunoscută pentru capacitatea de a reducere colesterolul LDL și de a combate hipertensiunea arterială, prevenind infarctul şi ateroscleroza. Iar în cazuri de răceală, administrarea de busuioc menţine sub control infecţiile respiratorii şi atenuează tusea și simptomele bronşitei, faringitei şi laringitei, datorită proprietăţilor antimicrobiene ale plantei.