Main menu

header

885 7 2de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Arbore majestuos, „brand” în numeroase zone pe care le împodobește cu nuanța purpurie a frunzelor sale, stejarul roșu furnizează o scoarță care poate fi uscată și măcinată într-o pulbere folosită în scopuri medicinale de-a lungul istoriei.

Recomandat în caz de bronșită

Soarța de stejar roșu este un adevărat vindecător. Aplicațiile topice cu acest material transformat în pulbere suprimă inflamația și calmează. Acest efect se datorează compușilor din acest tip de scoarță, printre care la loc de cinste se află taninurile. În același timp, ceaiul din scoarță de stejar roșu, care se găsește în magazinele cu profil naturist, este creditat cu proprietatea de a trata eficient răceala, durerile în gât și bronșita, notează healthline.com. Scoarța de stejar roșu se poate procura sub formă de pulbere, ceai, pastile și extract lichid. Pe de altă parte, o cercetare asupra elagitaninelor din coaja de stejar roșu a constatat că animalele de laborator care au primit extract de scoarță timp de 12 săptămâni au înregistrat îmbunătățiri ale funcției inimii și ficatului. Un alt studiu, pe subiecți umani cu insuficiență hepatică temporară, a relevat că voluntarii care au luat extract de stejar roșu timp de 12 săptămâni au avut îmbunătățiri semnificative ale markerilor funcției hepatice.

Protejează de acțiunea nocivă a radicalilor liberi

Utilizat prin tradiție în cazuri de diaree sau pierdere a poftei de mâncare, stejarul roșu a confirmat, în cadrul unor cercetări moderne, capacitatea de a elimina bacteriile nocive de la nivelul sistemului digestiv, inclusiv cele rezistente la medicamente, cum sunt Staphylococcus aureus sau E.coli, reechilibrând funcția intestinală. Un studiu pe 60 de copii cu diaree acută a constatat că micuții care au primit un supliment cu stejar roșu au avut semnificativ mai puține scaune după 24 de ore. În același timp, unii dintre compușii din scoarța de stejar, cum ar fi elagitaninele și roburinele, pot acționa ca antioxidanți, protejând corpul de acțiunea nocivă a radicalilor liberi. Extern, scoarța de stejar roșu este benefică în cazuri de sângerări ale gingiilor și hemoroizi. De asemenea, planta este redutabilă pe linia cicatrizării rapide a rănilor pielii, taninurile acționând ca agenți care strâng țesuturile și închid porii, uscând zonele iritate.