Main menu

header

849 9 3de Călin Popa şi Florica Pintea

Delicios și hrănitor, plin de substanțe foarte importante pentru sănătate, avocado și-a cucerit un binemeritat renume de superaliment. Departe de a-și fi epuizat surprizele, fructul a dezvăluit o nouă proprietate - reduce grăsimea abdominală.

Model dietetic benefic pentru sănătate

Cercetătorii de la Universitatea Illinois, din SUA, au realizat recent un studiu care a pus în evidență faptul că persoanele incluse în experiment care au consumat un avocado în fiecare zi au înregistrat o scădere semnificativă a concentrației de grăsime abdominală. La acest nivel există două tipuri de grăsime: cea care se acumulează chiar sub piele, numită grăsime subcutanată, și cea situată mai adânc în abdomen, numită viscerală, care înconjoară organele interne. „Persoanele cu o proporție mai mare din acest al doilea tip de grăsime tind să aibă un risc mai mare de a dezvolta diabet. Ceea ce am aflat este că un model dietetic care include un avocado în fiecare zi afectează modul în care indivizii depozitează grăsimea corporală într-un mod benefic pentru sănătatea lor”, detaliază specialistul Naiman Khan.

Diminuează riscul pentru organele interne

Participanții la studiu, atât bărbați, cât și femei, au fost separați în două grupuri, dintre care unul a primit un avocado în fiecare zi. La sfârșitul perioadei de studiu, de 12 săptămâni, echipa de cercetare a măsurat grăsimea abdominală şi s-a constatat reducerea acesteia. Mai mult, femeile incluse în studiu au înregistrat, de asemenea, o scădere a raportului dintre grăsimea viscerală și cea subcutanată, ceea ce sugerează o redistribuire a grăsimii, departe de organe. „Cercetările noastre nu numai că aruncă o lumină valoroasă asupra beneficiilor consumului zilnic de avocado asupra diferitelor tipuri de distribuție a grăsimilor, dar în plus oferă o bază pentru a desfășura cercetări suplimentare, pentru a înțelege impactul complet al fructului asupra grăsimii corporale și asupra sănătății”, afirmă expertul Richard Mackenzie, co-autor al studiului.

„Am demonstrat că intervenţiile dietetice şi consumul de avocado pot modula distribuţia grăsimilor“ Naiman Khan, Universitatea Illinois

Prelungeşte saţietatea, curăţă corpul de toxine

Renumit pentru eficiența în curele de slăbire, avocado își datorează acțiunea conţinutului ridicat de fibre, în special insolubile, care ajută la curăţarea colonului şi reglarea tranzitului intestinal. Pe lângă fibre, şi grăsimile mononesaturate contribuie la o prelungită senzaţie de saţietate, fructul ajutând astfel la pierderea kilogramelor. În același timp, acizii graşi esenţiali din avocado elimină rapid toxinele, determinând scăderea în greutate. În plus, datorită complexului de vitamine B, avocado generează accelerarea metabolismului și, în paralel, previne carențele de vitamine şi minerale, problemă des întâlnită în curele de slăbire. De altfel, potrivit rezultatelor unei cercetări derulate în cadrul Institutului de Tehnologie din Illinois, avocado funcţionează perfect ca înlocuitor al carbohidraţilor procesaţi, precum pastele şi pâinea, având un efect remarcabil inclusiv asupra controlului rezistenţei la insulină şi al glicemiei, date înregistrate la toți participanții la cercetare.