Main menu

header

821 8 1de Ştefania Băcanu şi Gabriela Comşa

Lăsniciorul, care se mai numeşte buruiană-de-bube-dulci sau zârnă, este o plantă ce aduce numeroase beneficii organismului. Curăţă sângele, igienizează sistemul circulator, reduce durerile și crizele de reumatism, combate astmul şi controlează episoadele de epilepsie. În scop medicinal, se folosesc rădăcina şi ramurile.

Remediu pentru astm

Lăsniciorul are o lungă istorie în vindecarea diferitelor afecţiuni sau boli de piele. Încă din 1975, ramurile plantei au fost utilizate ca remediu în tratarea reumatismului, a bronşitelor cronice şi a astmului. De asemenea, lăsniciorul este un bun remediu în cazul artritelor, al problemelor osoase, şi chiar al hepatitei sau epilepsiei. În astfel de cazuri, se recomandă tinctura, obţinută din 60 g plantă uscată, pusă la macerat în 300 ml alcool de 70 de grade, timp de 14 zile. După această perioadă, se strecoară şi se păstrează în sticluţe sau recipiente cu capac, închise bine, în încăperi umbroase. Se consumă câte 15-20 de picături, de trei ori pe zi, înainte de masă, zece zile. Având un gust uşor neplăcut, se poate dilua într-un pahar cu apă. Sunt necesare minimum două cure pe an, iar dacă este necesar, se poate prelungi perioada de administrare.

Contribuie la menţinerea sănătăţii rinichilor

Lăsniciorul are acţiune analgezică, depurativă, purgativă, laxativă, tratează rapid problemele dermatologice, purifică sângele şi este un adjuvant excelent în menţinerea sănătăţii rinichilor şi, implicit, a vezicii urinare. Sunt recomandate capsulele de lăsnicior, administrate câte două pe zi, dimineaţa şi seara, după masă, timp de 30 de zile. Pentru rezultate mai rapide, se pot combina cu infuzia, câte o cană seara, înainte de culcare. Se pune o linguriţă cu plantă uscată, adăugată la 200 ml apă clocotită. Aveţi grijă să nu puneţi mai multă plantă, pentru că va fi prea amar. Dacă preferaţi, o puteţi îndulci cu o linguriţă cu miere. De asemenea, infuzia mai este recomandată şi în cazul durerilor articulare sau tusei. Câte o cană pe zi, dimineaţa sau seara, după preferinţe, dintr-o linguriţă cu plantă, la 250 ml apă fiartă.

Lăsniciorul este un bun remediu în cazul artritelor, al problemelor osoase şi chiar al hepatitei

Este toxică, se ia doar sub supravegherea medicului!

Compoziţia sa chimică îi oferă plantei un miros neplăcut şi un gust amar, la început. Apoi, în contact cu saliva, se transformă în dulce şi uşor de ingerat. Lăsniciorul este o plantă cu puteri terapeutice extraordinare, dar este recomandată administrarea lui, doar după ce aţi discutat înainte cu un specialist, medic sau farmacist, pentru că planta este toxică. Singura variantă în care o puteţi consuma fără alte indicaţii medicale, este sub formă de cataplasmă, în cazul abceselor, plăgilor deschise, a contuziilor sau ulceraţiilor dureroase. Practic, lăsniciorul se zdrobeşte pentru a se înmuia şi se aplică direct pe piele.