Main menu

header

763 7 3de Călin Popa şi Gabriela Comşa

Legumă uimitoare prin efectele asupra organismului, ardeiul iute este studiat încontinuu și relevă în permanență noi proprietăți și virtuți terapeutice.

Spune nu atacului vascular cerebral

Un studiu de anvergură, derulat timp de opt ani în Italia și ale cărui rezultate au fost publicate recent, confirmă proprietățile ardeiului iute. Astfel, specialiștii de la Mediterranean Neurological Institute, citați de CNN, atestă faptul că prezența regulată a ardeiului iute în dietă este de natură să reducă cu 40% riscul de atac de cord și cu un uimitor procent, de peste 50%, al pericolului de atac vascular cerebral. „Efectele ardeiului iute sunt valabile deopotrivă pentru cei care au o dietă sănătoasă, precum și în cazul celor care consumă și alimente mai puțin benefice pentru organism, întrucât conferă protecție tuturor”, explică epidemiologul Marialaura Bonaccio, care a realizat studiul.

Scade riscul de embolie pulmonară

Studii anterioare au evidențiat capacitatea ardeiului iute de a proteja numeroase mecanisme ale corpului uman. În primul rând, este foarte benefic inimii și sistemului circulator. S-a demonstrat că ardeiul iute prezent cu moderație în dietă reduce agregarea plachetară (mici particule sangvine adezive), scade nivelul colesterolului din sânge și al trigliceridelor, crescând în acelaşi timp capacitatea organismului de a dizolva fibrina, o substanţă cu rol major în formarea cheagurilor de sânge. Totodată, această legumă alimentează elementele vitale din structura celulară a capilarelor, venelor, arterelor și ajută la echilibrarea tensiunii arteriale. În același timp, este binecunoscut faptul că persoanele care consumă ardei iute prezintă o rată mai redusă de embolie pulmonară.

Contribuie la reconstrucţia ţesutului din stomac

Potrivit specialiștilor, ardeiul iute a confirmat certe proprietăți atât pentru stomac, cât şi pentru tractul intestinal, deoarece stimulează mişcarea peristaltică a intestinului, ajută la eliminarea toxinelor şi contribuie la reconstrucţia ţesutului din stomac, facilitând vindecarea leziunilor stomacale şi a ulcerelor intestinale. Grație capsaicinei pe care o conține, ardeiul iute are un rol important în deschiderea şi drenarea pasajelor nazale congestionate, fiind de mare folos în sinuzită și astm, întrucât stimulează fluidizarea secreţiilor de mucus din plămâni sau fosele nazale. În plus, alături de conţinutul ridicat de capsaicină, ardeiul iute roşu este o sursă excelentă de vitamina A și de betacaroten, antioxidant puternic, foarte benefic organismului. Totodată, consumul acestei legume este indicat în cazuri de osteoartrită şi artrită reumatoidă, întrucât are capacitatea de a diminua suferința.

Atenuează durerile asociate cu neuropatia diabetică

Cu cât este mai iute un ardei, cu atât conţine mai multă capsaicină. Această substanță de excepție este studiată în prezent și din perspectiva realizării de tratamente împotriva tulburărilor fibrelor nervoase senzoriale, inclusiv ale durerilor asociate cu psoriazis sau neuropatie diabetică. Atunci când animalele de laborator au fost injectate cu o substanţă care provoca artrită inflamatorie și au fost hrănite cu alimente care conţineau capsaicină, debutul artritei a fost întârziat şi inflamaţia a fost redusă în mod semnificativ.

Căldura resimţită de o persoană în urma consumului de ardei iute este energie care rezultă în urma arderii caloriilor, ceea ce recomandă leguma în curele de slăbire