de Călin Popa şi Alexandru Brădescu
Plantă comună, des întâlnită, iarba-neagră este iubită pentru bogăția de flori mov care o împodobesc, dar mai ales pentru virtuțile sale vindecătoare, cu o lungă istorie de utilizare.
Utilă în reumatism
Medicina populară prețuiește de secole iarba-neagră, iar în vremea recentă s-a stabilit că planta conţine numeroase substanţe benefice, printre care flavonoide, taninuri, acid silicic, cunoscute pentru proprietăţile lor antiseptice, diuretice şi antiinflamatoare. Vechii scoţieni foloseau această plantă pentru tratarea a numeroase afecţiuni, printre care tusea, tuberculoza, problemele digestive, artritele, reumatismul etc. În prezent, planta este utilizată în produsele de aromoterapie pentru tratamentul problemelor afecțiunilor pielii, a tusei şi insomniei, pentru curăţare şi detoxifiere, dato- rită proprietăţilor sale diuretice. Totodată, planta este binecunoscută și în medicina alopată din România încă din secolul trecut, iarba-neagră fiind utilizată împotriva gutei și reumatismului.
Recomandată în prostată
Proprietăţile sudorifice, diuretice şi dizolvante ale calculilor caracteristice plantei au recomandat-o din timpuri străvechi, sub formă de decoct, în boli de vezică şi de rinichi. În aceste cazuri se recomandă consumul a două-trei căni cu ceai de iarbă-neagră pe zi, plantă proaspătă, culeasă imediat după înflorire. Efectul ceaiului, obținut din o linguriță cu plantă la o cană cu apă clocotită, este acela de liniştire şi de calmare rapidă a durerii. De altfel, iarba-neagră este utilizată în medicina tradițională austriacă, sub formă de ceai, în tratamentul pentru afecțiunile localizate la nivelul rinichilor și ale tractului urinar, dat fiind efectul său antiseptic, depurativ, astringent. Totodată, planta este şi un foarte bun decongestiv prostatic, cunoscut ca atare încă din Evul Mediu.