Main menu

header

751 8 1de Carmen Ciripoiu şi Eduard Popa

Temperaturile scăzute din timpul iernii pot contribui la scăderea imunităţii şi, implicit, la apariţia unor dezechilibre. Din fericire, natura vă pune la dispoziție plante cu proprietăți terapeutice excepționale, care vă asigură vitaminele și mineralele necesare pentru a trece cu bine peste această perioadă. Iată care sunt cele mai bune leacuri pentru mâini și picioare reci.

Tinctura de usturoi stimulează circulația sângelui

În perioada de iarnă, specialiștii recomandă consumul a cât mai multe ceaiuri, punând accent pe cele care stimulează circulația sângelui și, astfel, veți scăpa de problema mâinilor și picioarelor reci. Un astfel de preparat cu virtuți asupra sănătății este cel obținut dintr-un amestec de 100 g flori uscate de muşeţel, siminoc, sunătoare şi muguri de mesteacăn. O lingură cu acest amestec se infuzează timp de trei ore în 500 m apă fierbinte. Se administrează 250 ml infuzie strecurată, îndulcită cu o lingură cu miere, înainte de culcare. Dimineaţa, se consumă lichidul rămas, încălzit uşor, îndulcit tot cu miere. Nu mâncați nimic timp de două ore. Cura se face până se termină amestecul de plante. De un real ajutor vă este și tinctura de usturoi. Modul de preparare este următorul: curățați și tocați cât mai mărunt o căpățână de usturoi, apoi lăsați la macerat în 400 ml alcool, timp de cinci zile, doar la întuneric. Se consumă 20-30 de picături de tinctură, amestecate cu 50 ml apă sau lapte, cu o jumătate de oră înainte de masă. Tratamentul se face până la epuizarea preparatului.

Beți infuzie de păpădie și anghinare!

751 8 2Un bun prieten al celor care suferă de mâini reci este siropul de mărar. Modul de preparare este următorul: un pahar cu seminţe de mărar se amestecă cu două linguri cu rădăcină de valeriană, apoi se opăresc cu doi litri de apă fierbinte. Se lasă la infuzat timp de 24 de ore, apoi se strecoară. Lichidul obținut se amestecă cu un pahar cu miere. Se consumă o lingură, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, până la terminarea întregii cantităţi. Cine suferă de mâini și picioare reci poate apela și la ajutorul infuziei de păpădie, care se prepară din 50 g rădăcini și frunze mărunțite la un litru de apă. Se lasă la fiert pentru două minute, apoi la infuzat încă zece minute. Strecurați și consumați trei căni pe zi, înainte de mesele principale. Tot împotriva mâinilor reci puteți bea și infuzie de anghinare. Puneți o linguriță cu frunze uscate de plantă la infuzat în 300 ml apă clocotită și lăsați un sfert de oră. Ceaiul se consumă de trei ori pe zi, între mese. Un alt remediu extrem de eficient se obține din amestec de părți egale de busuioc, cimbrișor, salvie, urzică, isop și mentă. Puneți o linguriță cu amestec la 200 ml apă clocotită și lăsați la infuzat timp de zece minute. Se consumă două căni pe zi.

Cura cu suc din morcovi şi rădăcină de ţelină are efecte excepţionale în tratamentul circulaţiei periferice deficitare

Băi cu mentă şi pelin

751 8 3Rezultate excepționale împotriva mâinilor și picioarelor reci o au băile cu mentă și pelin. Amestecați 40 g mentă cu o cantitate egală de pelin și puneți la infuzat pentru un sfert de oră în doi litri de apă clocotită. Strecurați, puneți produsul într-un lighean și introduceți mâinile sau picioarele, după caz, câte o jumătate de oră, timp de cinci seri la rând. Pentru a îmbunătăți circulația sângelui, este de folos și o cură cu argilă. Timp de o lună, în fiecare dimineață, ungeți mâinile și picioarele cu un strat de argilă. Pentru efect maxim, se face tratamentul timp de șase luni. De asemenea, eficiență în stimularea circulației periferice o are cura de 15 zile cu oțet de mere și miere. Puneți o linguriță cu oțet de mere și una cu miere într-un pahar cu apă. Consumați acest amestec de trei ori pe zi, înainte de masă.