Main menu

header

716 7 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Cercetări de dată recentă au pus în evidență o potențială capacitate a vâscului de a eradica durerile menstruale de care suferă atâtea femei din întreaga lume.

Modificările țesuturilor, în regresie semnificativă

Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Catolică din Seul, Coreea de Sud, a pus în evidență faptul că vâscul ar putea reprezenta o viitoare soluție pentru eliminarea durerilor care însoțesc menstrele și care afectează un procent însemnat dintre doamnele și domnișoarele din lume. Unele persoane recurg la antiinflamatoare, altele la analgezice, pilulele contraceptive mai contribuie și acestea la diminuarea durerilor, dar o soluție generală, care să fie eficientă pentru toate persoanele în suferință, încă nu s-a descoperit. Aici intervine anunțul specialiștilor coreeni, care au recoltat țesut afectat de la 40 de femei și l-au tratat cu extract de vâsc. Rezultatele, publicate în „International Journal of Medical Science”, arată că, la 24 de ore de la expunerea țesutului la vâsc, în condiții de laborator, modificările anormale ale țesuturilor au scăzut semnificativ. „Vâscul reduce viabilitatea celulelor endometriale, ceea ce face din această plantă un candidat pentru tratarea endometriozei”, se arată în documentul care prezintă rezultatele cercetării.

Contribuie la formarea de noi vase de sânge

De asemenea, potrivit rezultatelor studiului, s-a constatat scăderea nivelului unei substanțe denumite factor de creștere endothelial, compus care contribuie la formarea de noi vase de sânge, iar această observație vine să întărească datele unor studii anterioare, care iau în calcul extractul de vâsc pentru proprietățile sale anticancerigene. De altfel, planta este deja utilizată în unele părți ale lumii ca remediu naturist contra tumorilor, notează „Daily Mail”. Vâscul conține vitaminele C și E, acid oleanolic și o serie de principii active ca sponine, alcooli, colină sau acetilcolină. În aceste condiții, potrivit literaturii de specialitate, planta întărește sistemul imunitar. De altfel, în țări ca Austria, Germania și Elveția există medicamente împotriva cancerului extrase din vâsc.

Diminuează ameţeala şi vâjâitul în urechi

O altă virtute terapeutică a vâscului, evidențiată de cercetări științifice din ultimele decenii, ține de efectele benefice exercitate de această plantă în domeniul combaterii aterosclerozei. De asemenea, ceaiul de vâsc tratează și hipertensiunea arterială. Această plantă poate diminua simptome ca amețeala, vâjâitul în urechi, tulburările de vedere, tahicardiile. Planta fortifică activitatea cardiacă și poate scădea și, totodată, este un leac foarte bun în caz de sechele ale accidentului vascular.

Are acţiune benefică asupra pancreasului

Ceaiul de vâsc are efecte stimulatoare asupra metabolismului și o acțiune benefică asupra pancreasului, iar o cură de câteva luni cu ceai sau cu macerat de vâsc reglează nivelul glicemiei. Vâscul sub formă de ceai este benefic și în cazul bolilor de ficat, întrucât planta împiedică acumularea de grăsimi în acest organ vital. Pulberea de vâsc este indicată în cazul balonărilor, a problemelor digestive, a ulcerului. De asemenea, vâscul este cunoscut și pentru capacitatea de a calma crizele respiratorii, fiind benefic pentru cei care suferă de astm. S-a constatat că frunzele acestei plante fluidizează secrețiile și calmează spasmele.

Atenție! Tratamentul cu vâsc se face numai sub control medical