Main menu

header

710 8 2de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Germenii de grâu capătă proprietăți deosebite în timpul procesului de încolțire, ceea ce îi recomandă pentru mai multe afecțiuni, sub formă de băuturi cu efecte remarcabile.

Infuzie pentru întărirea inimii

În urma procesului de încolţire, cercetări de dată recentă au certificat ceea ce se știe de multe secole: o creştere masivă a anumitor substanțe hrănitoare în structura seminţelor de cereale. Grâul încolţit are un conţinut bogat de proteine, minerale (fosfor, potasiu, magneziu, calciu, zinc, fier) şi vitamine (B1, B2, B3, B5, B6, B9, E, F). Toate aceste proprietăţi contribuie la funcţionarea normală a organismului, grâul încolțit fiind benefic pentru stările de epuizare, crescând performanța şi rezistenţa corpului. Peste o lingură cu seminţe încolţite se toarnă un pahar cu apă clocotită şi se lasă la infuzat pentru două ore, după care se strecoară. Se consumă încet, pe parcursul întregii zile. Această băutură este benefică pentru oricine, ajutând la întărirea inimii.

Decoctul regenerează ficatul

Introdus în dieta zilnică, grâul încolțit are rolul de a normaliza funcţiile tractului gastrointestinal, precum și de a regenera ficatul. De asemenea, grâul germinat are proprietăţi antiinflamatorii şi emoliente, fiind recomandat în afecţiunile urologice (curăță vezica urinară şi excesul de săruri din rinichi). La 100 g grâu încolţit se adaugă un litru de apă. Vasul se pune pe foc şi, de când începe să clocotească, se mai lasă cinci minute. Se ia de pe flacără şi se toarnă într-un borcan, se închide bine şi se lasă la macerat timp de 24 de ore, într-un loc cald. La final, se strecoară şi se administrează câte o jumătate de cană, de două ori pe zi, după masă. Această băutură are acţiune coleretică, stimulând secreţia biliară a ficatului.

Macerat pentru detoxificare

Procesul de eliminare a toxinelor din organism și de curățare a tractului intestinal se poate realiza printr-un macerat cu germeni de grâu încolțit. Peste o jumătate de pahar cu seminţe încolţite se toarnă 1,5 litru de apă şi apoi se acoperă cu un tifon sau cu un capac şi se lasă timp de trei zile, la întuneric, la temperatura camerei. Această băutură are o culoare albicioasă, uşor tulbure, cu un miros plăcut şi un gust acrişor. La suprafaţa lichidului se formează o peliculă albicioasă, care trebuie înlăturată. Băutura se poate păstra la frigider, într-o sticlă curată, iar grâul rămas pe fundul recipientului se poate refolosi. Maceratul din germeni de grâu se bea călduţ, câte două pahare pe zi, înainte de masă.

Aliment de sine stătător

Grâul încolțit este considerat un aliment-minune pentru sănătate, având efecte antioxidante și terapeutice surprinzătoare. Asemenea oului, bobul de grâu dă viață dacă i se oferă condițiile prielnice, prin urmare are la bază principii importante și o multitudine de nutrienți. Grație acestor aspecte, în popor este chiar numit „ou vegetal”. Grâul poate fi pus oricând peste an la germinat, deoarece acesta se poate consuma ca aliment de sine stătător. Cura cu grâu încolțit se ține minimum trei luni. Persoanele cu probleme grave de sănătate pot continua să țină cura cu germeni de grâu până la un an. Acesta se administrează dimineața, pe stomacul gol, câte două-trei lingurițe. Pentru a putea fi mai ușor ingerat, poate fi dat prin mașina de tocat, prin blender sau poate fi amestecat cu miere.

Cura cu grâu încolțit are beneficii spectaculoase în tratarea afecțiunilor oculare, respiratorii și în prevenirea cancerului