Main menu

header

698 8 1de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

Încet, încet, toamna și-a intrat în drepturi, iar organismul trebuie pregătit pentru temperaturi din ce în ce mai scăzute. Care sunt armele pentru întărirea sistemului imunitar, aflați din interviul cu fitoterapeutul Liliana Simidon (medalion).

„Ungeți mucoasa nazală cu flori de cătină”

698 8 3- Odată cu venirea toamnei şi scăderea temperaturii, sistemul imunitar are grav de suferit. Cum se poate imuniza cel mai bine organismul în anotimpul rece?

- E important să avem o imunitate crescută tot timpul anului, nu doar în anotimpul rece, pentru că un sistem imunitar puternic ajută organismul să treacă mai ușor prin orice tip de șocuri, nu doar cele legate de modificările aduse de schimbarea anotimpurilor. În acest sens, trebuie să acordăm o atenție sporită alimentației, să urmărim ca aceasta să fie una diversificată, bogată în vitamine, minerale și nutrienți și să evităm cât de mult posibil alimentele conservate sau excesiv de proce- sate. De asemenea, trebuie avut grijă să adormim nu mai târziu de ora 22:00, pentru că în intervalul 22:00-2:00, creierul secretă anumiți hormoni a căror condiție se va reflecta mai târziu în starea de imunitate a organismului și să avem o stare de spirit bună. Stresul este un alt factor ce influențează imunitatea, iar o bună modalitate să-l îndepărtăm este exercițiul fizic. Pentru a fi protejați de frig, consumați zilnic alimente lichide calde și ungeți mucoasa nazală cu două-trei picături de ulei de cătină, pentru a ține la distanță agenții patogeni de la nivelul aparatului respirator. De asemenea, faceți cure cu coacăz negru, cătină, lăptișor de matcă și propolis (doar dacă nu sunteți alergici), echinacea, uleiuri volatile.

- În această perioadă, încep să apară infecţiile respiratorii repetate. Care sunt condițiile favorizante? Dar cele mai bune remedii pe care le oferă natura în acest sens?

- Pe lângă uscarea mucoasei nazale, o altă condiție favorizantă des întâlnită este aceea că oamenii se protejează excesiv în fața frigului și a curentului, iar când sunt expuși se îmbolnăvesc și apar febra, durerile de cap, dureri în tot corpul etc. Pentru a asigura organismului un aport suficient de vitamine, consumați sucuri de fructe proaspăt stoarse, în care adăugați o bucățică de rădăcină de ghimbir crud, cunoscut pentru proprietățile sale asupra aparatului respirator, dar și polen, 30-50 de pică- turi de tinctură de propolis, una-două lingurițe cu pulbere de spirulină, miere, una-două picături de ulei de oregano, o linguriță cu pulbere de amestec de echinacea, cimbru, busuioc, măceșe. Nu combinaţi aceste remedii, alegeți doar unul singur, apoi alternați.

„Coacăzul negru este un foarte bun antialergic”

698 8 2- Cum putem să ne dăm seama dacă răcelile frecvente apar pe un fond alergic sau din cauza unei imunităţi scăzute? Ce leacuri ne ajută în acest sens?

- Este impropriu spus „răceala pe fond alergic”, ci mai corect ar fi „episod alergic acut”. Alergiile apar, de regulă, din cauza unei activități excesive a sistemului imunitar, atunci când acesta confundă anumiți factori (praf, polen) cu agenți patogeni ce i-ar putea pune în pericol starea de sănătate și reacționează prin eliberarea unor substanțe în organism, numite histamine, care determină declanșarea tusei, a strănutului, congestie nazală și alte simptome ce apar și în cazul răcelilor. E bine de știut că, atunci când avem de-a face cu o alergie, simptome precum febra, durerile de cap, durerile musculare în tot corpul, starea de oboseală, de extenuare, sunt foarte rare. Tratamentul natural al alergiilor este mai complex, deoarece presupune anumite proceduri de purificare specifice ale aparatului respirator. După ce acestea au fost terminate, se pot administra remediile corespunzătoare. În acest sens, recomand cura cu trei-frați-pătați, sub formă de decoct sau macerat (patru lingurițe cu plantă la un litru de apă). Se consumă o cană de trei-patru ori pe zi, timp de două săptămâni. Coacăzul negru este, de asemenea, un foarte bun antialergic natural. Se consumă sub formă de suc proaspăt stors, 100 ml de două-trei ori pe zi.

- Ce remedii se potrivesc cel mai bine persoanelor cărora tusea le face viața un chin în perioada toamnei?

- Depinde foarte mult de tipul de tuse cu care aceste persoane se confruntă. Dacă este vorba despre tuse uscată, remedii eficiente sunt laptele cald cu miere și gălbenuș, decoctul de lemn-dulce, cel de pătlagină, ceaiurile de nalbă, tătăneasă, flori de salcâm, ce au un efect emolient asupra mucoasei gâtului și ajută la calmarea inflamației apărute la acest nivel. Pentru tusea productivă o plantă medicinală care oferă ajutor este iarba mare, care poate fi folosită fie sub formă de macerat, fie sub formă de decoct. Maceratul de iarbă mare se prepară prin adăugarea a două lingurițe cu pulbere la doi litri de apă. Se lasă peste noapte, dimineaţa se filtrează și se pune miere, de preferat cristalizată (zaharisită). Lichidul se consumă pe parcursul întregii zile. Decoctul se prepară după regula clasică, iar pentru eficiență maximă, se adaugă piper și ghimbir. Pentru că toamna este și un sezon propice apariției astmului alergic, recomand o cură cu alimente și remedii naturale ce aduc un aport considerabil de magneziu. De altfel, studiile arată că un nivel optim al magneziului reduce severitatea atacurilor astmatice și scade intensitatea spasmelor musculare, inducând o relaxare a musculaturii bronhiilor. Alimentele care reprezintă o sursă importantă de magneziu sunt bananele, boabele crude de cacao, verdețurile, nucile, semințele și leguminoasele. O altă sursă naturală care se poate asimila foarte usor o reprezintă sarea amară (sulfatul de magneziu), care poate fi adăugată în apa de baie, cu efect calmant atât la nivelul sistemului muscular, cât și la nivelul sistemului nervos, inducând o stare generală de calm și de liniște.

Împotriva ulcerului gastroduodenal care face victime toamna, evitați alimentele care conțin ingrediente rafinate, consumați pere, mere, piersici, struguri, prune bine coapte și protejați mucoasa gastrică utilizând lemn-dulce (se administrează cu prudență de cei care suferă de chisturi, fibroame, tumori)

„Combinaţia dintre ghimbir, piper negru şi piper lung îndepărtează gripa“

- Există și anumite condimente-alimente care luptă cu răcelile de toamnă. Care sunt acestea?

- India este, prin excelență, țara condimentelor, iar în medicina indiană, Ayurveda, există foarte multe referințe în acest sens. Deși pot fi folosite doar ca și condimente adăugate în mâncare, cea mai mare eficiență a acestora se obține tot prin administrarea separat. În acest sens, una dintre cele mai cunoscute formule este o combinație de ghimbir, de piper negru și de piper lung, în cantități egale, folosită în special pentru amplificarea focului digestiv. Ayurveda susține faptul că atunci când o persoană are un foc digestiv puternic şi armonios, se va îmbolnăvi foarte rar sau deloc de răceală sau gripă. Persoanele care suferă de hiperaciditate gastrică trebuie să fie precaute la folosirea acestor ingrediente. Alte condimente care țin răcelile la distanță sunt cuișoarele, scorțișoara, cimbrul, oregano, busuiocul, boabele de muștar, nucșoara, turmericul.