Main menu

header

762 25 3de Călin Popa şi Eduard Popa

Specialiștii consideră la unison că Sărbătorile de iarnă, care se întind, ca spirit, mult peste ziua propriu-zisă a Crăciunului sau noaptea Anului Nou, pot reprezenta un test de rezistență pentru multe cupluri. Pe scurt, în aceste zile, relația poate fi plină de beneficii sau de presiuni.

Tentația aventurii

Pentru multe persoane aflate într-un mariaj, Sărbătorile pot fi atât de stresante, încât se pot solda cu așa-numitele „aventuri de depresurizare”, care intervin în zile în care cheltuim prea mult, bem și mâncăm peste măsură sau ne aflăm la aceeași masă cu membri ai familiei extinse cu care poate nu suntem în cei mai buni termeni. „Unul dintre motivele principale ale aventurilor care se înregistrează de Sărbători și care pot afecta grav o relație stabilă este contracararea stresului exacerbat în această perioadă”, explică psihologul american Bonnie Eaker Weil. Pe de altă parte, zilele în care avem libertatea de a face un bilanț al anului care trece, relaxarea, mesele îmbelșugate și ceva mai mult alcool decât de obicei pot întări o relație nouă și revigora una consolidată.

Sfaturi simple pentru armonie deplină

Sărbătorile sunt acea perioadă în care ne reconectăm cu familia și prietenii apropiați, care constituie un suport în plus al oricărei relații de cuplu. De asemenea, puteți evita supraalimentarea și alcoolul în exces și să încercați să vedeți partea pozitivă a întâmplărilor din jur, pentru a nu permite stresului acumulat să „explodeze” și să dinamiteze edificiul conjugal. Nu în ultimul rând, învățați să spuneți „nu” dacă nu vă simțiți confortabil cu planurile partenerului vizavi de cheltuieli, petreceri, cadouri.

Moment prielnic pentru inelul de logodnă

Aceeași perioadă a Sărbătorilor este celebră pentru sentimentul de romantism care generează o mulțime de cupluri noi sau oficializarea unor relații de dragoste. Potrivit statisticilor, căutările de inele de logodnă în ultima parte a unui an care se încheie pot exploda și cu 340%, notează elle.com. „Pentru un bărbat este dificil să aleagă momentul când să ceară persoana iubită de soție, așa că mulți preferă cadrul de Sărbători, când sunt împreună cu familia”, explică Yehouda Saketkhou, designer al Casei de bijuterii „Yael Designs” din San Francisco. La rândul lor, femeile „speră să primească inelul în fața șemineului, de Sărbători”, adaugă Svetlana Novikova, fondator al unui site de dating din New York.

Pentru ca Sărbătorile să fie prilej de bucurie în cuplu, specialiștii recomandă să vă ascultați „jumătatea“, să faceți din relație prioritatea absolută, să vă celebrați reciproc diferențele și să-i reamintiți partenerului că îl iubiți

Romantism cu… raţiune

Dacă sunteți într-o relație nouă și intenționați să prezentați familiei partenerul chiar de Sărbători, este bine să gândiți această mișcare cu romantism dublat de ceva rațiune. „Înainte de acest pas este bine să clarificați cu partenerul ce își dorește de la legătura în care sunteți, ca să evitați eventuale dezamăgiri de după Sărbători”, este de părere Nora Dekeyser, reprezentanta unui serviciu de dating. Per ansamblu, specialiștii opinează că, indiferent de durata relației de cuplu în care vă aflați, comunicarea și stabilirea de comun acord a felului în care petreceți Sărbătorile sunt de natură să vă ajute să treceți relația de cuplu cu bine peste această perioadă.