Main menu

header

744 25 2de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

Comunicarea preponderent prin intermediul internetului a transformat, în ultima perioadă, și regulile „curtatului”, cu alaiul de complimente și gesturi de flatare care însoțesc procesul de găsire a unui partener.

Sistemul „față în față”, depășit

Potrivit rezultatelor unui studiu de dată recentă, era digitală și-a pus deja amprenta și pe sistemul de complimente și flatări care de regulă însoțește procesul de dating. Astfel, 82% dintre respondenții la un chestionar național din Marea Britanie au arătat că, deși se simt mult mai bine atunci când primesc atențiile față în față, recunosc că acest sistem este „aproape mort”. Demn de menționat este faptul că exact cei care intenționează să complimenteze dictează această evoluție, prin faptul că se simt mai în largul lor dacă transmit „Ce bine arăți azi!” prin intermediul tastaturii și al ecranului mai degrabă decât într-un restaurant, cu „obiectul admirației” la un metru distanță.

„Ești frumoasă”; „Gătești extraordinar”; „Ai slăbit”

Pe de altă parte, cercetarea a relevat și cât de importantă este aprecierea manifestată pentru succesul relației: 80% dintre cei chestionați au remarcat acest aspect. „A oferi și a primi complimente este o componentă-cheie a vieții sociale, intermediind conectarea și întărind relațiile”, punctează psihologul Linda Papadopoulos. De asemenea, potrivit studiului, majoritatea complimentelor pe care le face o persoană sunt direcționate spre partenerul de cuplu, pe locul al doilea situându-se cele adresate prietenilor. În cazul celor dintâi, cele mai utilizate formule s-au dovedit a fi: „Ești frumoasă”; „Gătești extraordinar”; „Ai slăbit”.

Rezultatele studiului au arătat că aproximativ 30% dintre complimente nu reflectă ceea ce cred cu adevărat expeditorii lor, iar peste o treime dintre cei care le primesc resimt presiunea de a le returna