Main menu

header

Rolul endoscopiei digestive

  Dacă aveţi un câine suspect de probleme digestive trebuie să ştiţi că endoscopia gastrointestinală este una dintre cele mai bune metode de examinare în acest caz. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, ne-a spus ce înseamnă aceasta şi care sunt beneficiile aduse de ea.
Read more: Rolul endoscopiei digestive

Peşte de acvariu operat de hernie

  Un peşte de acvariu a fost supus unei intervenţii chirurgicale în Marea Britanie, pentru a fi vindecat de hernie. Peştele, o femelă de 25 cm pe nume Carla, a fost anesteziat înainte ca veterinarul să folosească un bisturiu, un ac şi un forceps pentru a reface organul afectat. În timpul operaţiei, ce a durat 30 de minute, prin branhiile şi corpul peştelui a fost pompată apă, astfel încât acesta să poată respira. În prezent, Carla se simte bine şi se află în afara oricărui pericol.
Read more: Peşte de acvariu operat de hernie

Zborul cu avionul, confort şi pentru căţei

  Sunteţi nevoiţi să plecaţi într-o călătorie cu avionul sau mergeţi în concediu şi nu vă puteţi lăsa patrupedul preferat acasă? Dacă vă luaţi câteva măsuri de precauţie şi ştiţi câteva ponturi, experienţa nu va mai fi la fel de traumatizantă pentru el.
Read more: Zborul cu avionul, confort şi pentru căţei

Pisicile de culoare calico

  Pisicile calico nu fac parte dintr-o rasă anume, ci aceasta este denumirea folosită pentru felinele care au un model cu totul şi cu totul neobişnuit al robei.

  Pentru a fi de tip calico, o pisică trebuie să fie tricoloră: cu pete albe, roşcate (sau portocalii) şi negre. Această combinaţie de culori poate fi prezentă la multe rase, printre care Manx, persană sau la rasele comune, însă pentru unele rase există reguli referitoare la cât din suprafaţa blănii trebuie să fie albă, pentru ca pisica să poată fi numită calico.
Read more: Pisicile de culoare calico

Vreţi să ne adoptaţi?

  Noi suntem doi pisoiaşi micuţi, sănătoşi şi năzdrăvani. Eu, cel cu alb şi negru, sunt băieţel, iar eu, cea cu blăniţa dungată, sunt fetiţă. Am fost abandonaţi la uşa unui cabinet veterinar şi acum ne căutăm câte un stăpân şi o căsuţă călduroasă, pentru că vine iarna şi ne este teamă să nu îngheţăm. Dacă vreţi să ne adoptaţi puteţi suna la telefonul 021/330.91.76.

Papagalul kakadu

  O subspecie de papagali kakadu, considerată dispărută de unii oameni de ştiinţă, a fost redescoperită recent pe o insulă izolată din arhipelagul indonezian.
  Patru cupluri şi doi indivizi tineri din specia de papagali kakadu ai lui Abott (cu creastă galbenă) au fost descoperiţi recent pe Insula Masalembu. Această pasăre, uşor de recunoscut datorită crestei sale lungi, se numără printre cele cinci subspecii de papagali Kakadu aflate în pericol iminent de dispariţie.

  Vânat de traficanţi
  Populaţia locală de Kakadu ai lui Abott este ameninţată de traficanţii de animale exotice şi de reducerea habitatului în urma despăduririlor intense. Diferitele subspecii de papagali kakadu, ce fac parte din aceeaşi familie cu peruşii, mai populează încă habitatele sălbatice din Indonezia, Papua Noua-Guinee şi Australia.
Daniela Purgaru

Pisică maidaneză sau sofisticată?

Vreţi să achiziţionaţi o pisică sau două, dar nu ştiţi dacă e mai bine să luaţi o maidaneză sau una de rasă? Iată care sunt diferenţele dintre ele:

  Maidanezele, loiale şi jucăuşe
  Deşi li se spune maidaneze, pisicile de pe stradă fac şi ele parte dintr-o rasă numită europeană. Caracteristicile acesteia sunt: blană tigrată sau cu pete, în diverse combinaţii de culori şi ochi verzi sau galbeni. Din punct de vedere al temperamentului, felinele din această rasă comună sunt recunoscute pentru echilibru, caracter vioi, jucăuş şi pentru loialitate. În plus, sunt pisici nepretenţioase şi rezistente din punct de vedere al sănătăţii. Un alt motiv pentru care puteţi opta pentru o maidaneză este să faceţi o faptă bună şi salvaţi un sufleţel de pe stradă. Înainte de a adopta însă un pisoi maidanez mergeţi cu el la veterinar, pentru a i se face un consult general, vaccinuri şi carnet de sănătate.

  Sofisticatele, mai bolnăvicioase
  Dacă vreţi să aveţi o felină de rasă trebuie să ştiţi că fiecare specie are caracteristicile sale, atât fizice, cât şi comportamentale. Astfel, dacă doriţi o pisică independentă şi capricioasă, cu multă personalitate, alegeţi o siameză. Dacă vreţi însă una liniştită şi prietenoasă puteţi opta pentru o birmaneză, iar dacă vă place o felină leneşă, cuminte şi tăcută, persana este cea mai potrivită. Însă, se ştie că, în general, sofisticatele au anumite predispoziţii pentru unele afecţiuni.
Dacă v-aţi decis la această variantă, fiţi pregătiţi să suportaţi material „investiţia”. Totuşi, nu vă zgârciţi şi nu achiziţionaţi un pui din târgurile de animale, ci mergeţi la crescători sau la pet-shop-urile de încredere, unde animalele sunt bine îngrijite, deşi sunt, poate, puţin mai scumpe. Avantajul achiziţionării unui pui direct de la crescător este că îi puteţi vedea măcar unul dintre părinţi şi faptul că are acte în regulă.

  Documentaţi-vă înainte de a o lua acasă
  Aşadar, pentru a face o alegere bună, care să se potrivească perfect familiei şi stilului de viaţă al acesteia, trebuie să vă documentaţi temeinic asupra tuturor caracteristicilor rasei dorite. Altfel, riscaţi să vă treziţi mai târziu că aveţi o pisică ce este în total antagonism cu ceea ce vă doreaţi.
Daniela Purgaru

Otita, o afectiune des întâlnită

  Otita este una dintre cele mai des întâlnite afecţiuni la pisică şi la câine, care, dacă nu este tratată, poate duce la forme cronice. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, ne-a spus care sunt simptomele acesteia şi cum se tratează. Otita reprezintă o inflamaţie la nivelul urechii, ce se poate prezenta atât în formă acută, cât şi cronică. Ea poate lua mai multe forme şi poate avea diferite cauze.

  Declanşată şi de paraziţi
  În funcţie de segmentul urechii ce este afectat, otita poate fi externă, medie şi internă (forma ce mai gravă). Ea poate fi declanşată de prezenţa unor corpi străini sau de paraziţi (râie) ori de infecţii cu diverse bacterii sau ciuperci. „De cele mai multe ori însă, etiologia este complexă şi include mai mulţi factori, determinând otita complicată. Există totuşi şi factori favorizanţi ai acestor otite, printre ei numărându-se umezeala excesivă de la nivel auricular, neaerisirea corespunzătoare a conductului auditiv, unele alergii manifestate sistemic sau păr crescut în exces la acest nivel”, ne-a spus medicul veterinar.

  Simptomele, uşor de observat
  Dacă animalul dumneavoastră preferat are otită, semnele sunt evidente. „Un animal afectat de otită manifestă durere la palparea urechii, o secreţie abundentă, de diferite consistenţe, culori şi mirosuri, atenţie exagerată faţă de urechi, precum scuturat excesiv, scărpinat insistent şi frecarea de diverse suprafeţe şi obiecte în scopul potolirii iritaţiei”, a completat specialistul.

  Mergeţi la veterinar!
  Imediat ce observaţi aceste simptome este bine să mergeţi cu animalul dumneavoastră la medicul veterinar, pentru consult şi, eventual, pentru tratament, deoarece, dacă nu este tratată corect, otita se cronicizează. „Fiind o afecţiune cu un mare potenţial de recidivă, tratamentul este bine să se efectueze după un diagnostic corect, folosind antibiograma sau micograma/parazitograma secreţiei auriculare”, ne-a mai spus medicul veterinar.

  Poate fi prevenită
  Pentru a preveni apariţia otitei la pisici sau la câini trebuie să curăţaţi periodic urechile prin îndepărtarea secreţiei în exces, să vă asiguraţi că urechile sunt cât de cât aerisite (în special la câinii cu urechi lungi) şi să preîntâmpinaţi accesul apei la acest nivel. Dacă doriţi mai multe informaţii despre această afecţiune sau orice altceva vă îngrijorează la animalul de companie favorit, vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16 E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30.
Daniela Purgaru

Un terrier a salvat patru pisici

  Un câine din rasa terrier a reuşit să devină recent un adevărat erou în Melbourne, Australia, după ce şi-a riscat propria viaţă atunci când a salvat patru pisici dintr-o casă cuprinsă de flăcări.
 
  Transformat în erou local
  Terrierul, pe nume Leo, a trebuit să fie resuscitat cu oxigen după intervenţia salutară din casa cuprinsă de flăcări. Pompierii care l-au găsit au declarat că acesta a refuzat să părăsească locuinţa şi le-a protejat pe cele patru pisici pe care „le avea în grijă”, el suferind astfel o intoxicaţie din cauza fumului gros. „Leo nu ar părăsi niciodată pisicile şi asta aproape l-a costat viaţa”, a declarat şeful Serviciului Read more: Un terrier a salvat patru pisici

A fost descoperită o şopârlă-şarpe

  - Îşi modifică înfăţişarea pentru a se adapta mediului
  Cercetătorii au descoperit în acest an în savana Jalapao, din Brazilia, trei specii de şopârle necunoscute până acum. Printre ele se află şi şopârla fără picioare.
  La prima vedere, şopârla Bachia Oxyrhinas pare a fi un şarpe, cu pielea şi întreaga înfăţişare asemănătoare acestuia, fără picioare. O examinare mai amănunţită scoate la iveală nişte orificii minuscule, urechile, pleoapele şi faptul că, spre deosebire de şarpe, nu-şi poate disloca mandibula pentru a înghiţi o pradă mai mare decât ea.
Read more: A fost descoperită o şopârlă-şarpe

Un excelent animal de companie: nurca

  Nurca este un animal sălbatic ce aparţine familiei Mustelidae. Deşi, în general, este crescută în captivitate, pentru blana sa din care se fac obiecte vestimentare, din ce în ce mai multe persoane sunt fascinate de personalitatea şi de drăgălăşenia acestui animăluţ şi îl consideră un foarte bun animal de casă. În libertate există două subspecii de nurcă: cea americană (Mustela vison) sau vizonul şi cea europeană (Mustela lutreola). În captivitate se creşte, în special, nurca americană.

  Foarte bună înotătoare
  Micuţa nurcă are capul de dimensiuni reduse, cu urechi mici, rotunjite şi botul lat. Corpul este lunguieţ, cu picioare scurte, iar Read more: Un excelent animal de companie: nurca