Main menu

header

797 26 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Atunci când un iubit animal de companie dispare de acasă, este ca și cum s-ar fi pierdut un membru al familiei. Există și exemplare care au reușit să revină la căminele lor în mod miraculos, după aventuri demne de filme Disney.

Oaia Pickles... a peregrinat șapte ani

797 26 2O familie din Australia a fost reunită recent cu oaia Pickles, pierdută în urmă cu șapte ani, în urma unor incendii devastatoare ce au făcut ravagii în Tasmania, scrie „The Guardian”. Pickles era o mieluță atunci când, în timpul incendiilor din 2013, a rămas blocată în arbuştii spinoşi din apropierea proprietăţii pe care locuia. Familia a fost forţată să refacă 50 de kilometri de gard după ce acesta a fost distrus de incendii şi mica oaie a fost blocată din greşeală afară. În timpul pandemiei COVID-19, familia s-a dus la proprietate pentru a serba ziua fiului şi a avut parte de o surpriză extraordinară - oaia Pickles se afla în apropierea fermei. Întreaga familie s-a străduit să urce oaia, devenită imensă, în maşină, o operaţiune mult complicată de dimensiunea impresionantă a blănii lui Pickles. „Este absolut rotundă. E o mare minge pufoasă de lână. Are mult noroi şi ţepi în lână, motiv pentru care abia aşteptăm s-o tundem. Dar pare foarte sănătoasă, e fericită acum cu prietenii ei”, a declarat Alice Gray, stăpâna animalului, pentru ABC. Familia a organizat o strângere de fonduri prin care oamenii au pariat cât de grea urma să fie lâna tunsă de pe Pickles, iar fondurile au fost donate unui ONG local ce se ocupă de ajutorarea refugiaţilor.

Trixie și aventura de 3.500 de kilometri!

797 26 3O cățelușă a dispărut de acasă cu doi ani și jumătate în urmă, dar a fost găsită la… 3.600 de kilometri depărtare de casă. În ianuarie 2015, Trixie era pierdută de familia sa și nimeni nu și-a mai făcut speranțe, după o vreme, că animalul de companie va putea fi recuperat vreodată. Dar unele animale sunt extraordinare: într-o zi, căţeluşa a fost găsită în parcarea unui complex comercial din California, la câteva sute de kilometri de San Francisco. „N-am mai dormit nopţile de când mi-au telefonat ca să-mi spună că au găsit-o, eram îngrijorată că nu ajunge cu bine acasă, încercam să mă conving că n-am avut-o niciodată, ca să mai atenuez dorul de ea. Din fericire, Trixie a fost găsită pe străzile aglomerate de oameni cu suflet bun și au dus-o la un adăpost pentru protecția animalelor”, povestește stăpânul cățelușei. Administratorii adăpostului, care și-au dat seama că Trixie încerca de ceva vreme să-și găsească drumul înapoi spre stăpânii săi, au descoperit, prin intermediul microcipului, cât de departe călătorise. „Ea trebuie să fie aici, să facă parte din familia noastră. Aici e locul ei, aici e iubită şi îngrijită. Nu ştim ce s-a întâmplat cu ea timp de doi ani şi jumătate. Nu ştim cum a ajuns până acolo, prin ce aventuri a trecut, bune sau rele. Dar suntem fericiţi că s-a întors acasă, în siguranţă. Vom avea grijă de ea tot restul vieţii”, adaugă stăpânii uimitoarei supraviețuitoare necuvântătoare.

Tabs, pierdut timp de peste 70 de luni

Un cuplu din Marea Britanie a sărbătorit în 2019 un Crăciun special, după ce motanul casei, dispărut în urmă cu șase ani, a revenit acasă, notează „The Independent”. Motanul, pe nume Tabs, a fugit de la stăpânii săi în februarie 2013, când Jude şi John Kinloch se pregăteau să se mute. Proprietarii nu au mai aflat nimic despre Tabs până când Lisa Jones, voluntară la un centru pentru salvarea animalelor, a găsit o pisică lângă casa ei din localitatea Gillingham, în Kent, şi a aflat, datorită plăcuţei de identificare, numele şi numărul de telefon al proprietarilor. „Mi-am spus că pisica are nevoie de îngrijire. Eu am fost o persoană fără adăpost. Nu aş dori nimănui aşa ceva, pentru că ştiu cum este″, a spus Lisa. După ce a fost contactată familia Kinloch, aceştia au fost inițial în stare de şoc, apoi s-au urcat imediat în maşină, ca să îl ia acasă pe Tabs, acum în vârstă de 19 ani.

Tuff a traversat curajos un râu periculos

797 26 4Chris Jackson era un client regulat al Salonului „Crazy Horse”, din SUA, dar într-o seară, acest obicei a avut un preț enorm. Tânărul a avut ideea de a lega câinele în spatele camionetei și apoi a uitat de animal cu orele. La un moment dat, cineva i-a dat drumul lui Tuff, iar șase ore mai târziu, Chris nu și-a mai găsit câinele unde îl lăsase. Tânărul a făcut demersuri disperate să-și găsească animalul, dar nimic nu a fost de folos. Până într-o zi, când Tuff a reapărut acasă, după o călătorie plină de primejdii, care a implicat și traversarea unui râu învolburat, cunoscut în zonă pentru curenții puternici, care pun probleme chiar și ambarcațiunilor.

Laser s-a orientat după o hartă... din minte

Parry LaPage, din Winnipeg, a avut ideea de a adopta un Beagle de 3 ani, pe nume Laser, dar, o lună mai târziu animalul a dispărut. Convinsă că l-a pierdut definitiv, dat fiind faptul că micuțul câine abia intrase în familie, Parry nu a avut așteptări mari de la campania prin care a încercat să-și recupereze companionul canin. Dar, la un moment dat, au început să apară apelurile prin care familia era informată că Laser a fost zărit. Făcând semne pe o hartă, Parry a constatat că animalul său îngusta încontinuu aria prin care încerca să-și găsească drumul spre casă. După o călătorie dificilă de zeci de kilometri, în condiții de teren accidentat și prin arii de pustietate, Laser a fost „reținut” la o școală din apropierea casei familiei, care și-a promis să nu-l mai scape din ochi atunci când pleacă în vacanță.

Motanul Giggle-Blizzard a călătorit mutilat!

Chiar dacă se spune că pisicile au nouă vieți, au, totuși, doar patru lăbuțe. În ziua în care Tracie Steger l-a pierdut pe motanul Giggle-Blizzard, a fost devastată. A pus afișe peste tot, apoi a auzit de o pisică lovită și ucisă de o mașină, ba chiar i s-a părut la un moment dat că zărește pe cer un vultur cu o pradă asemănătoare motanului său în gheare. Felina nu era nicăieri. Apoi s-a întâmplat minunea: Giggle-Blizzard s-a întors. Dar în ce stare! Motanul fusese într-adevăr lovit de o mașină, care îi fracturase lăbuțele din spate. Animalului i-a luat 11 zile să-și târască trupul mutilat până la locuința lui Tracie, aceasta considerând o minune faptul că felina reușise să treacă printr-un astfel de chin, fără apă și mâncare, dar în viață. După multe îngrijiri, Giggle-Blizzard s-a refăcut și astăzi este un fel de erou local.

Moon a traversat un lanț muntos și un deșert

Nevada nu este un teritoriu primitor pentru un animal de companie care s-a pierdut. Dar exemplarul de Huski, pe nume Moon, a demonstrat faptul că, atunci când un câine vrea să revină acasă, este în stare de performanțe remarcabile. În ziua în care stăpânul său, Doug Dashiell, a oprit camioneta pentru o scurtă pauză în drumul spre destinația de vacanță, Moon a sărit din mașină și dus a fost. Doug a fost convins că nu-l va mai vedea niciodată, dar Moon nu avea intenția să rămână definitiv pierdut. După ce și-a trăit aventura, s-a întors, traversând un lanț muntos, o zonă de deșert și un râu tumultuos. Când a apărut, după ce străbătuse 125 de kilometri, au început să apară speculații că nu ar fi reușit decât… făcând autostopul, într-atât de dificil a fost drumul de întoarcere acasă.

Kuzya, „pisica fantastică”

797 26 5Stăpânii pisicii Kuzya au căutat-o săptămâni la rând în toată zona orașului Olenyok, din Rusia, după ce a dispărut, dar fără rezultat. Lunile treceau și speranțele familiei de a-și revedea iubita felină se micșorau vizibil. Dar un adevărat miracol urma să se petreacă: după mai bine de 15 săptămâni, pe pragul locuinței apărea cea care a fost supranumită ulterior „pisica fantastică”. Străbătuse peste 2.000 de kilometri, era slabă, cu coada terfelită și aproape fără gheare, dovadă a unor lupte aprige cu prădătorii. Documentările ulterioare ale stăpânilor au atestat faptul că trecuse prin păduri, traversase râuri și lacuri, și nu oriunde, ci în Siberia! De atunci, povestea întoarcerii acasă a Kyziei este considerată un adevărat film de aventuri.

Sage și revenirea după împușcare

Femela de Ciobănesc German Sage avea obiceiul de a hălădui pe imensa proprietate a lui David Lechan, dar stăpânul o găsea seara întotdeauna în fața ușii. Era punctuală ca un ceasornic și de aceea proprietarul a fost convins că nu-și va mai vedea animalul în ziua în care Sage nu s-a mai aflat pe prag. Vremea a trecut și omul încerca din răsputeri să depășească trauma emoțională, când s-a petrecut minunea: Sage s-a întors. Dar ce se întâmplase este demn de o carte: cățeaua fusese împușcată, nu se știe de cine și când. Cert este faptul că, așa, plină de răni și sângerând abundent, Sage s-a târât spre casă cel puțin șapte zile, într-o poveste dramatică și emoționantă, dar cu final fericit, considerată fenomenală și care ar fi fost peste puterile multor oameni.

Skittles, de la „Skeleton” la refacere completă

797 26 6După ce și-au strâns bagajele pentru a reveni din vacanță, membrii familiei Sampson, din Minnesota, au constatat faptul că pisica Skittles nu era nicăieri. Din cauza distanței semnificative dintre locul unde își petrecuseră concediul și cel de rezidență - peste 560 de kilometri - stăpânii s-au îndoit că-și vor mai revedea vreodată felina. Dar s-au înșelat. După circa șase luni de peregrinări pline de pericole, un Skittles cu lăbuțele pline de răni deschise și cu coastele împungându-i trupul firav mieuna la ușa stăpânilor uimiți și fericiți. După ce o vreme l-au strigat „Skeleton”, proprietarii bravei feline au văzut cu bucurie că Skittles s-a refăcut complet.

Ţestoasa Manuela, găsită după trei decenii!!

Povestea broaștei țestoase Manuela, din Rio de Janeiro, Brazilia, este de-a dreptul fascinantă. În anul 1982, familia Almeida a constatat faptul că nu-și mai găsește broasca țestoasă, pe nume Manuela. Casa tocmai fusese renovată și stăpânii au considerat că în forfota generală, animalul a evadat. După mai bine de trei decenii, atunci când copiii deveniți adulți ai familiei au făcut curățenie în casa pe care doreau s-o înstrăineze, au descoperit-o uluiți pe Manuela, într-o cutie de la subsol. Țestoasa a ajuns imediat la un veterinar care le-a explicat proprietarilor că un astfel de exemplar poate rezista și ani fără hrană, iar apoi poate supraviețui cu ajutorul insectelor care se găsesc în subsolul oricărei case.

Jarvis, un Jack Russel pe care stăpâna l-a pierdut undeva în Cornwall, Marea Britanie, a avut inspirația de a se urca pe un feribot pentru a se putea întoarce acasă

„Domnul Yosuke” s-a prezentat polițiștilor

Papagalul cenușiu african este, fără îndoială, una dintre cele mai inteligente creaturi. Un astfel de exemplar, pierdut în orașul japonez Nagareyama, unde a și fost descoperit de Poliție, a oferit o surpriză de proporții oamenilor legii. După ce a stat zile întregi „nerevendicată” și aproape imobilă, pasărea s-a animat brusc în clipa în care a înțeles că se află în preajma unui veterinar și a articulat, cât se poate de clar: „Sunt domnul Yosuke Nakamura”. Uluiți, polițiștii au auzit apoi papagalul livrând și adresa completă din orașul în care stăpânul său îl aștepta cu siguranță, domiciliul păsării confirmându-se în scurt timp.

Max, un Terrier care s-a speriat și a sărit din camioneta stăpânului său, a călătorit prin două state americane, pe o distanță de peste 70 de kilometri, înainte de a reveni la proprietari

Koda şi „socializarea“ cu sălbăticiunile

Într-o zi, Koda, o femelă Husky, a dispărut în mod misterios de acasă, în Manitoba, Canada. După o perioadă în care stăpâna sa a crezut că nu-și va mai vedea niciodată prietenul necuvântător, cățeaua s-a întors, pe neașteptate, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Stăpâna sa a aflat şi ce a făcut Koda câtă vreme a lipsit. „Am căutat-o mult timp, iar, în final, pur şi simplu s-a întors”, a povestit Rachel Howatt, stăpâna patrupedului. Ulterior, femeia a stat de vorbă cu vecinii săi, care aveau o cameră de luat vederi instalată în împrejurimile casei lor, într-o zonă sălbatică. Mare i-a fost mirarea să descopere ce făcuse Koda cât lipsise de acasă: pe înregistrări, cățelușa era în compania unui cerb, cu care a „socializat” circa 12 ore. S-au jucat, au dormit, iar cerbul nu doar că nu părea deranjat de prezenţa câinelui, ci chiar s-a cuibărit lângă femela Husky la un moment dat. Aceleași dovezi au arătat și alte „socializări” cu sălbăticiuni, pentru care Koda a manifestat o slăbiciune suficientă pentru a o face să fugă de acasă.

Poneii furaţi au făcut cale întoarsă

797 26 7Boleg și Bambiluc, doi ponei din Podirei, România, exemplare drăgălașe, blânde, în vârstă de 4 și 16 ani, au fost furați. Animalele au fost luate chiar din curtea proprietarului, hoții intrând pe poarta principală, în două nopți diferite, în timp ce familia dormea. Cazul a fost mediatizat, stăpânii și-au căutat intens animalele, dar în final, poneii s-au întors singuri acasă. Căluții au fost găsiți chiar în poarta gospodăriei de unde dispăruseră și au revenit la menirea lor de a-i ajuta pe copiii cu diferite probleme de sănătate să se simtă mai bine. Pe lângă asta, și stăpânilor le-a venit inima la loc, întrucât Boleg și Bambiluc sunt adevărați membri ai familiei.