Main menu

header

793 24 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Calitățile de excepție ale celui mai bun prieten al omului uimesc opinia publică de fiecare dată. Este și cazul a doi oameni care le datorează viața câinilor lor.

Jones a dat alarma

Les Parsons, de 54 de ani, se plimba împreună cu câinii săi, Ciobăneștii Germani Ellie și Jones. La un moment dat, omul s-a prăbușit inconștient, intrând imediat în comă diabetică, urmare a scăderii bruște și dramatice a nivelului glicemiei. Patrupedele au trecut la acțiune în fracțiune de secundă. În timp ce Elie a început să lingă neîntrerupt fața stăpânului, în încercarea de a-l menține cât de cât conștient, celălalt câine a alergat într-un suflet acasă, alertându-le pe soţia și fiica lui Lee. „Jones a dat alarma imediat și mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. L-am luat de la un adăpost, se recuperează după accese de agorafobie, așa că să-l vedem întorcându-se singur a fost suficient să ne dăm seama că este o problemă gravă”, își amintește Jo, soția lui Lee.

„Mi-au dat lacrimile”

793 24 2Familia a alergat la locul unde căzuse Lee și l-a găsit prăbușit, cu Ellie lângă el. „Cred că acești doi câini ai noștri i-au salvat viața”, adaugă Jo. Bărbatul a fost dus de urgență la spital și și-a revenit rapid. „Câinii mei înseamnă enorm pentru mine. Când mi-am dat seama ce s-a întâmplat, am fost foarte emoționat. Am știut că tot ceea ce au făcut ei dovedește curaj, inteligență și profundă afecțiune pentru mine. Am fost de-a dreptul copleșit. Mi-au dat lacrimile. Sunt extraordinar de mândru de ei”, spune Lee. De la acel incident, câinii primesc un plus de dragoste, de recompense și de atenție.

Septuagenarul Francis Romero, aflat în comă, a fost păzit zi și noapte de câinele său. După o lună, bolnavul s-a trezit și a întrebat: „Unde este îngerul alb care mi-a șoptit permanent că totul va fi bine?”