de Roxana Istudor

O mică pasăre nocturnă care trăiește în America de Sud, numită guacharo, este studiată intens, grație unor simțuri de excepție și unei capacități unice de a le combina pentru a aplica aceste însușiri în tehnologia dronelor.

Vedere, miros, auz

Cercetătorii de la Universitatea Southern Denmark au observat felul în care guacharo își folosește simțurile. În timp ce majoritatea păsărilor au una-două însușiri fizice care le ajută să supraviețuiască, guacharo are un complex de capabilități naturale, precum și abilitatea de a le combina. Pasărea are o vedere de excepție, apoi conformația neuronală necesară pentru un miros remarcabil, își folosește auzul pentru o ecolocație care i-a uimit pe experți și se pare că beneficiază și de simț tactil primitiv. Acest aparat senzorial complex, prin care pasărea are abilitatea de a combina atâtea simțuri dezvoltate, este foarte interesant pentru studiu”, punctează cercetătorul Signe Brinkløv.

Ecolocația îi permite să vadă în beznă

Biologii sunt foarte interesați de replicarea în tehnologie a acestor capabilități naturale ale păsării, care izbutește să valorifice la maximum, în folos propriu, datele mediului în care trăiește. „Putem face pași mari înainte spre înțelegerea felului în care funcționează individual aceste simțuri, dar când vine vorba despre combinațiile dintre ele, studiile sunt mult mai complexe. Cu cât aflăm mai multe despre aceste capabilități, cu atât mai accesibil ne va fi să transferăm aceste cunoștințe în domeniul dezvoltării tehnologiilor umane”, explică Brinkløv. De pildă, guacharo, care trăiesc în peșteri, ies în fiecare noapte să se hrănească. Abilitățile de ecolocație le permit să navigheze de la cuiburi afară și înapoi fără să se lovească de obstacole sau să se rătăcească, chiar și în întuneric complet.

Model pentru navigare nocturnă

În condițiile în care pasărea excelează în ecolocație prin utilizarea vederii și auzului, cercetătorii o studiază intens în folosul viitoarelor drone. Animalul emite sunete care se întorc ca ecou și care ajută la stabilirea distanțelor și chiar a deosebirii unui obstacol de o sursă de hrană. „Astăzi, dronele sunt, în majoritate, controlate manual de un operator dependent de imaginile video transmise de aparat. În aceste condiții, navigarea devine dificilă dacă este noapte sau dacă vizibilitatea este redusă. Pe de altă parte, dacă s-ar putea combina imaginea cu ecolocația în cazul dronelor, oportunitățile ar fi mult mai numeroase. De pildă, s-ar putea zbura în siguranță și, poate, cu autonomie în întuneric sau printre copaci”, argumentează Brinkløv.