Desigur, cum am primit invitaţia la Premiile Gopo m-au şi năpădit amintirile. Gopo! Ce om extraordinar! Iar şi iar mă întreb de ce oare trebuie să plece la Cer un om care, cu puterea sa, poate să schimbe în bine şi în frumos viaţa semenilor săi. Bărbat frumos, fermecător, artist desăvârşit... Omuleţul său a colindat toată lumea şi a lăsat urme peste tot. Omuleţul său ar trebui să sălăşluiască în fiecare dintre noi şi să ne arate ce e cu adevărat frumos, cum să ne ferim de urât şi să credem în forţa spirituală a omului.
Read more: Premiile Gopo
Ce timpuri... grele, e drept, dar, din unele privinţe, avantajoase. Cine spera ca după ani şi ani să poată avea acasă dovada a ceea ce a făcut cu dragoste şi chin în meseria sa? Filmul, desigur, oferea această şansă, dar greu să-l iei, să-l ai acasă, să arăţi nepoţilor cine ai fost şi cine eşti. Cu acest DVD pot să am această bucurie atât eu, care am lucrat în domeniu, cât şi toţi cei care sunt iubitori de teatru şi de televiziune.
Read more: Magia DVD-ului reînvie amintirile
În toate interviurile care-mi sunt solicitate apare întrebarea dacă n-am fost tentată să rămân undeva definitiv, ţinând cont că am colindat prin atâtea locuri, că aici era foarte greu şi că aspiraţia spre o carieră internaţională era tentantă. Lungă şi grea întrebare, dar răspunsul meu este scurt şi categoric: Nu. Din mai multe motive: sunt un om stabil, iubitor şi responsabil. Am avut norocul să am rezultate timpurii în profesie şi, ca atare, oamenii m-au apreciat şi m-au iubit din primii ani de teatru şi televiziune.
Read more: Nicăieri nu-i ca acasă
Repet de ani buni, cu toată determinarea, că muzica ușoară românească are eroi, are staruri, are legende pe care trebuie să le cunoaștem, să le ascultăm și să le prețuim la justa valoare, pentru munca lor și pentru tot efortul depus la susținerea unui gen.
Trăim cu pericolele la orice pas. Nu mai avem prea mare siguranță pentru nimic din cele câte sunt în jur, pentru sănătatea noastră, pentru felul în care ne putem desfășura activitățile, pentru nimic. Există temeri majore cu privire la ziua de mâine, la toate fenomenele haotice care pun stăpânire pe lume, la evoluția fără fundament și chiar la emoțiile pe care sufletul nostru le poate încerca.
Uite că am ajuns și la vârsta de 47 de ani. Vă mărturisesc sincer că nu o simt deloc. Eu sunt omul care trăiește clipa, care e într-o continuă depășire a sa, care nu are timp să stea să se gândească prea mult la ce a fost sau la ce va fi.
Timpul trece pe lângă noi. De multe ori mi se pare că în van, fără o noimă clară, iar în trecerea aceasta a lui nu are nici milă și nici nu dă semnale. Sigur că toată lumea vorbește despre asta, dar câți fac ceva la modul concret, să-l transforme în calitate? Nici măcar eu.