Main menu

header

494 31 1La Toronto ne simţim ca acasă. Nu numai că am jucat aici de multe ori, ci şi pentru că ne primesc cu braţele deschise Popeştii. Bebe şi Doina sunt o pereche de milioane, cu care ne cunoaştem de mulţi, mulţi ani. Domnul inginer Bebe Popescu a cochetat toată viaţa cu muzica şi nici azi n-a renunţat să viseze la ea. Doina, care-l iubeşte pe frumosul său soţ, îi este o pereche perfectă. Casă frumoasă, gust ireproşabil, armonie, pace, paradis. După un drum lung cu maşina, cinci ore Montreal-Toronto, ne aşteaptă pe masă o ciorbă de burtă clasa întâi şi multe bunătăţi. De câte ori ne vedem nu ne ajunge timpul să povestim, să ne facem confidenţe şi promisiuni. Seara am jucat cu succes, am primit multe flori, despărţiri înlăcrimate, căci distanţele sunt mari şi cine ştie când o să ne mai vedem. La spectacol, lume bună şi ne onorează cu prezenţa doamna consul (foto 1), o frumuseţe de femeie, originară din Constanţa, iar după spectacol stăm la poveşti până târziu spre zori. A doua zi urmează Ottawa. Jucăm la centrul cultural al Ucrainei, sală încăpătoare, lume entuziastă şi fete frumoase. O singură veste ne îngrijorează. Edmontonul (foto 2) ne aşteaptă cu zăpadă. Se pare că, chiar şi pentru ei, la 10 septembrie fulgii sunt o surpriză. Plecăm cu avionul, că distanţa e mare. Facem patru ore. La coborâre ne aşteaptă o fată frumoasă şi inimoasă, care ne conduce la un restaurant ultramodern. Ea se va ocupa şi de spectacol. Tânără, Andra (foto 3) este adaptată perfect vieţii din Canada, unde e stabilită cu toată familia. Domnul inginer, tatăl său, a părăsit Galaţiul sperând într-o lume mai bună. Mama, profesoară de matematică, vine cu cele două fete şi sunt azi fericiţi împreună. Ne aflăm în statul Alberta, spaţiu favorabil creşterii animalelor, de aceea ni se vorbeşte mereu de minunatul muşchi de vacă. Suntem îndemnaţi să gustăm celebrul antricot, dar noi, care am mâncat şi în Argentina carne de vacă, zâmbim cu complezenţă. Prânzul îl luăm a doua zi la „Amore”, un restaurant familial, unde se serveşte „Amore pescăria”, o imensă porţie de paste cu fructe de mare şi picioare de crab. Nu reuşesc să mănânc nici măcar jumătate şi nu iau doggy-bagul acasă, căci stăm la hotel. E vorba despre obiceiul de a-ţi da acasă restul pe care nu l-ai putut mânca. Expresso-ul italienesc, excelent, iar pe perete se proiectează filme vechi italiene. O să ne fie dor de Andra în amintirile noastre şi vom reţine vorba nostimă a tatălui său: „Am venit aici ca să facem canadienilor copii frumoşi”. A doua zi plecăm spre Calgary cu avionul, fericiţi şi plini de uimire de câtă dragoste am întâlnit la românii stabiliţi pe aceste meleaguri. Chiar m-am şi sacrificat mâncând o friptură de vacă, dar mărturisesc că rămân la vechea zicală ardelenească: „Nu-i floare ca varza şi nici pasăre ca porcul…”.

494 31 3

494 31 2