Main menu

header

28-1A trecut ceva vreme de când v-am vorbit de un loc deosebit, un cămin de bătrâni dintr-o localitate mică, dar foarte frumoasă. Locul acela mi-a rămas la suflet. Într-o curte largă, cu câţiva copaci uriaşi, se înalţă o clădire curată şi prietenoasă, unde sunt adăpostiţi aproape 80 de bătrâni. Tristeţea bătrâneţilor este mângâiată aici de o echipă de oameni deosebiţi. Sigur că bătrâneţea este foarte tristă. Unii sunt uitaţi de familie, alţii nu mai ştiu de ai lor sau alţii nici măcar nu mai ştiu pe ce lume sunt...

Noi, românii, am avut obiceiul să ne ţinem bătrânii acasă. Aparent e foarte frumos. Dar, de fapt, ei rămân acasă ca să fie folosiţi şi nu îngrijiţi aşa cum ar trebui. Alţii n-au deloc condiţii onorabile şi totuşi părinţii rămân alături de familie, ca pensia lor amărâtă să contribuie la existenţa acesteia.

28-2E adevărat că dintotdeauna imaginea căminelor de bătrâni a fost mizerabilă. Slavă Domnului că totuşi mult s-a schimbat. Eu vă vorbesc acum de căminul de persoane vârstnice „Ing. Vadim Rusu” de la Balaciu, judeţul Ialomiţa. Tot aud că nu reuşim să accesăm fondurile europene. Dar omul sfinţeşte locul. Nişte oameni luminaţi de la Consiliul judeţean Ialomiţa, ca Silvian Ciupercă - preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, împreună cu echipa sau profesorul Paul Marcu - director general al DGASPC Ialomiţa, ne-au dat un exemplu că se poate. Au reamenajat un fost sediu al unei societăţi agricole cu fonduri europene şi cu fonduri alocate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Ialomiţa, şi iată ce a rezultat. Clădirea modernizată, cu camere încăpătoare şi ferestre generoase, găzduieşte azi nişte bătrâni fericiţi.

28-3Doi sau cel mult trei locatari în cameră, pensionarii au la dispoziţie tot ceea ce-şi doresc: televizor, punct sanitar, o carte la dispoziţie, un salon pentru diverse evenimente şi, ce-i mai important, asistenţă medicală permanentă. Doamnele tricotează, domnii citesc un ziar, curtea îi aşteaptă la plimbare, iar biserica de vizavi, cu un preot tânăr şi îngăduitor, le oferă momente de meditaţie. La prânz, o sufragerie curată şi veselă îi aşteaptă cu o masă preparată ca la mama acasă. Bucătăria am vizitat-o curioasă şi mirată, căci inoxurile străluceau şi halatele doamnelor, de un alb imaculat, îţi făceau plăcere. Totul în jur era curat, elegant şi vesel. Am mâncat împreună cu ei, am stat de vorbă într-o atmosferă de pace. Toate acestea se datorează şi doamnei directoare Helene Radu, care şi-a făcut o echipă excepţională, ce dovedeşte că mai sunt oameni care-i iubesc şi-i preţuiesc pe cei care ne-au dat viaţă şi au muncit pentru noi. Eu mulţumesc şi lui Dumnezeu că şi la noi, în România, au început să apară asemenea locuri, făcute să uşureze piatra grea a bătrâneţii.