Main menu

header

649 35 1Am avut în cariera mea un lucru sfânt, dragostea pentru oamenii talentaţi, şi un noroc: n-am simţit niciodată invidie în faţa acestora, ci o nemărginită admiraţie. Să ştiţi că este un noroc. Adesea citesc în jurul meu privirea pâcloasă, tulbure, a celor care sunt nemulţumiţi cu viaţa lor. M-a ferit Dumnezeu de o astfel de povară pe suflet. Poate şi pentru că am ajuns repede în vârful piramidei, fiind înconjurată de oameni valoroşi şi ne-am iubit reciproc. Începuse, la un moment dat, o selecţie de actori în vederea unui spectacol de televiziune „Cei mai iubiţi actori” (foto 1, alături de Sofia Vicoveanca), bineînţeles: Florin Piersic, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei... Era un spectacol de trei ore, care îi promova pe cei mai cunoscuţi.

649 35 2649 35 3Seria s-a terminat repede nu pentru că nu mai erau actori, ci pentru că nu mai erau bani pentru producţie, şi bieţii artiști, după ce munceau 24 de ore din 24, luau mai nimic. Noi, actorii, însă eram fericiţi să arătăm ce putem. Spectacolul a avut mare succes şi ne era de ajuns. Eu am avut şansa să trec de două ori prin acest filtru: în emisiunea „Cei mai iubiţi” a Andreei Marin şi a treia în „Genialii”, a lui Lazarov. S-au mai bucurat de această onoare Cristina Stamate (foto 2), Tamara Buciuceanu Botez (foto 3), Draga Olteanu Matei şi, bineînţeles, Florin Piersic. Eu consider că actorii români sunt foarte dotaţi, şi oriunde în lume pot concura cu oricine. Am trăit prea mult închişi între gratii, hai să zicem graniţe, şi modestia ne-a stăvilit entuziasmul. Continuu să susţin că suntem un popor cu valori extraordinare, care nu sunt popularizate şi uneori sunt îngropate sub mâzga mediocrităţii împinse înainte de interese. Am fost fericită că cei mai mari artişti sunt şi caractere mari, generoase şi mi-au stat alături. M-am bucurat de aprecierea doamnei Tamara Buciuceanu, a lui Ion Lucian, Amza Pellea. Am învăţat de la ei, iar tânăra generaţie m-a cucerit întotdeauna. Amintiri minunate... şi viaţa mea astfel a fost fericită.