Era în ajun de 1 Decembrie şi a picat pe neaşteptate o invitaţie pentru un spectacol la Londra. Am presupus că e vorba despre sărbătoarea noastră naţională. Surpriză la aterizare! La scara avionului ne aştepta un tânăr simpatic care vorbea moldoveneşte. Întreb curioasă: „De unde eşti?”. „Din Suceava”, zâmbește el. Și ne-am şi împrietenit. După un drum de o oră cu mașina, a parcat în curtea unei clădiri mari pe care scria „Restaurantul Cristal”. Să vă spun sincer, nici mie, nici lui Arşinel nu ne prea tihneşte să jucăm la restaurante, dar cum să mai dai înapoi? Am luat masa de prânz cu miel la ceaun şi cu mămăliguţă aurie alături cu castraveciori muraţi. Apoi, câteva ore de odihnă. Programul începea după ora 8:00 seara, iar Londra putea să ne aştepte până a doua zi, că o mai văzusem de vreo trei ori. Ne-am adunat din nou la restaurantul mare şi elegant, unde ne aştepta o echipă de tineri care, de la patron până la ultimul bucătar, păreau aduşi din sala de fitness. Sportivi cu siguranţă, toţi supli, frumoşi, amabili şi numai zâmbet. Spectacolul a decurs în cele mai bune condiţii: staţie performantă, lumini adecvate, iar publicul, o minune. Programul nostru se adresează unui public elevat, la curent cu problemele de actualitate ale ţării, în general cu mult umor. Nu că mă laud, dar a fost un succes fulminant. Ni s-a demonstrat încă o dată că niciunul dintre cei 50 de ani de muncă pe ogorul divertismentului românesc nu a fost în zadar. Ne-au considerat idolii lor, pentru că le-am bucurat sufletul atâta vreme. Aplauzele lor sunt o dovadă de recunoştinţă care ne face fericiţi. Am adormit pe la 3:00 noaptea, rupţi de oboseală, dar cu inima plină de bucurie. A doua zi am făcut turul oraşului cu celebrele sale poduri (ştiaţi că Big Ben-ul este numele clopotului mare şi nu al turnului?), am revăzut catedrala uriaşă cu creneluri gotice unde au fost încoronate cele două mari regine ale Angliei, Victoria şi Elisabeta. Am revăzut Catedrala Sf. Paul, unde a avut loc nunta Prinţului Charles cu frumoasa Diana, strălucitor de albă şi europeană, şi am aflat că uriașa cupolă este o copie perfectă a celei de la Vatican. Londra este un oraş curat, era şi o zi inundată de un soare uriaş, dar ca orice capitală a lumii, cu un trafic înspăimântător. Ne-am simţit bine, şi seara am plecat cu avionul spre Bucureşti. A doua zi, la ora 10:00, aveam spectacol, dar nu mi-am mai amintit de oboseală.