Muzica, sub orice formă sau orice gen ar avea ea, a stârnit și va stârni mereu reacții de tot soiul. Opinii care de care mai contrastante, patimi diverse. Eu văd lucrurile destul de simplu. Muzica înseamnă, dincolo de absolut orice, emoție. Iar dacă unii nu rezonează cu un anumit tip de emoție, atunci da, există posibilitatea de a nu le fi pe plac un stil anume.
Totodată, muzica este mesaj, vers, idee și are puterea formidabilă de a aduna oameni, de a sparge bariere și de a construi poduri de simțire între suflete. Sigur că în timp lucrurile s-au depreciat și anumite paliere au luat o altă turnură, dar asta nu înseamnă că există doar o singură viziune. Vă dau exemplul meu, cel mai bun.
Eu am ales pe parcurs să cânt un gen mai puțin popular în anii actuali. Muzica mea nu se aude la radio, decât cu mici excepții, pentru că se pare că nu e în target. De asemenea, nu este adresată maselor, în opinia unora, deși mesajele sunt universale și melodicitatea are locul ei.
Dar cu toate astea, reușesc, de ani buni, să fac turnee naționale, să chem oamenii la sală, care vin și plătesc bilet să mă vadă. Ba chiar fac sold out și la Sala Palatului din București sau la Palatul Național din Chișinău. Asta arată că muzica nu are limite și nici nu poate fi oprită acolo unde își doresc unii sau alții.
Mai apoi, da, sunt de acord și eu că pe alocuri ne îndobitocim treptat, cu genuri pestrițe, cu mesaje puerile sau chiar vulgare, cu teme care n-au ce căuta în artă și cu texte lipsite de substanță, într-o limbă română precară, cu accente puse prost.
Toate astea nu fac altceva decât să ducă lumea românească, de pe ambele maluri de Prut, într-o zonă periculoasă, una a mediocrității, din care-i tare complicat să ieși și mult mai complicat este să menții o linie de plutire.
De când lumea și pământul s-au ascultat noi trenduri. Mereu s-au schimbat generațiile, dar parcă niciodată nu s-a modificat atât de mult, radical aproape, percepția despre ce înseamnă arta interpretativă, despre cum ar trebui muzica să facă oamenii, tinerii, mai buni, mai empatici, mai lipsiți de prejudecăți.
Nu vreau eu să fiu cel care pune ștampile. În fond, e loc pentru toată lumea și diversitatea are rolul ei bine definit, dar chiar și așa, consider că n-ar strica un duș rece și n-ar strica puțin ca oamenii să se deștepte și să discearnă între impostură și valoare, între ceva mediocru și ceva care nu are neapărat un loc anume, dar măcar nu strică.
Pe scurt, vreau să spun că muzica ar trebui să aibă și rol de a educa, nu doar de a distra. Nu e doar ritm și energie, ea vine la pachet cu un background cultural, cu multele nevoi ale oamenilor, cu bucuria de a regăsi acolo, în cele două, trei minute de cântec, o lume întreagă de dragoste, o revoltă, un strigăt sau chiar liniște. Dacă nu e așa și dacă e percepută altfel, atunci nu, nu mai poate uni, nu mai poate schimba, nu mai poate aduce acel aport al artei.
Sigur că viziunea mea nu e un adevăr universal valabil, dar cred eu că frumusețea stă tocmai în a nu fi de acord cu toții cu un anumit subiect. În calitate de muzician, de om care face această profesie, variat, cu asumare, de mai bine de 30 de ani, consider că muzica ne poate face mai buni, adevăr universal valabil.
Asta dacă nu ne îndobitocește și nu ne transformă în primate incapabile de a judeca frumosul. Muzica este limbajul celor care știu și simt la fel, ea este, în câteva cuvinte simple, bucurie și mister, destindere și forță. Pentru cine vede altfel, cred eu că nu mai are rost și sens de explicații!
Astfel, în loc de concluzie, propun oamenilor să asculte muzica bună, să nu fie vehemenți, să discearnă între adevăr și impostură și să înțeleagă că oricum ar fi, arta, cultura, sunetele, fericirea aceasta produsă de ele, toate la un loc, ne schimbă! Iubiți muzica, nu zgomotul!