Main menu

header

Luna a920 2 2ceasta poate fi numită cu ușurință luna iubirii. Nu neapărat pentru că ar fi notat asta pe undeva sau pentru că am avea mai multe celebrări ale dragostei cu date specifice, ci pentru simplul fapt că plutește în aer o stare de bine care nu vine din altă parte decât de la iubirea pe care o avem în suflete.

Mulți evită să vorbească despre asta. Eu cred că motorul lumii este iubirea. Omul e creat din iubire și ajunge să crească, să se dezvolte, să plutească, să se căznească și să se înalțe, să plângă sau să râdă, având ca ingredient principal tot acest sentiment plin de pasiune, care naște în noi tot felul de patimi.

Ne iubim pe noi și pe cei de lângă noi, familie, prieteni, apropiați. Iubim lumea, iubim tabieturile, iubim să iubim. Și cred eu că face atât de bine la suflet încât n-ar strica nicicum ca oamenii să învețe mai mult să se exteriorizeze și să-și exprime vocal, dar și prin fapte, această dragoste nespusă pentru tot.

Nu știu cum aș putea să o definesc mai bine. Cred că muzica mea vorbește despre asta și de asta mereu am grijă ca versurile pe care le cânt să fie povești de dragoste diverse, în care publicul să se regăsească. Nu e nimic siropos, iar romantismul nu are moarte, cred eu, chiar și pentru cei mai de piatră și mai insensibili oameni.

De ce cânt despre dragoste? Pentru că eu sunt dragoste! Adică sunt o persoană care îi iubește, la propriu, pe cei din preajma sa. Iubesc munca pe care o fac și cred că fără această simțire puternică nu aș face față și mi-ar fi foarte greu.

De multe ori iubirea sperie. Vorbesc la modul general. Iubirea este un mare TOT, nu doar cea dintre două persoane. Ca să iubești, trebuie să-ți asumi niște angajamente, trebuie să cunoști noțiunile de încredere și fidelitate. Ca să iubești, trebuie să cunoști, să-ți placă, să vrei să faci, măcar puțin, lumea mai frumoasă prin intermediul ei.

Sigur că se scrie mult despre iubire, dar puțini sunt cei care recunosc că ea înseamnă sacrificiu, că e asemenea unei artificii, care atunci când pare că ajunge la final, are nevoie de o nouă scânteie, un nou fitil și renaște și arde din nou. Are nevoie de cumpătare și de o seriozitate pe care nu toată lumea este dispusă să o investească pe termen lung.

Iubirea înseamnă surprindere, înverșunare, căldură sufletească, răbdare, mirare! Mai înseamnă că ne face pe noi mai buni și putem astfel să oferim și altora, cu aceeași seninătate, o bucată din sufletul nostru. Nu cred că e nevoie de vreo zi anume, cu inimioare și daruri, ca să o celebrăm. Nu cred că e nevoie ca cineva să ne tragă de mânecă și să ne spună când și unde și mai ales cum să iubim. O face fiecare în felul său! Important este să se întâmple asta!

Poate că și multe din lucrurile pe care le trăim în prezent se datorează lipsei iubirii. Nu știu exact, dar sunt sigur că iubirea e un combustibil care arde și care pune lucrurile în mișcare, dând lumină deplină și multă energie. Iubirea nu are nevoie de întrebări, răspunsuri și nici de analize alambicate. Ea doar se simte și-atât. Și credeți-mă, dacă o simți, poți răsturna munții. Așa este și în cazul meu!

Eu iubesc de nu mai pot arta mea, munca în televiziune, publicul, piesele mele și de asta nimic nu mai e greu și totul capătă un alt sens! Nu vă pot îndemna să iubiți mai mult, ci doar să reflectați la faptul că prin iubire, acordată așa, pe gratis, cu sufletul deschis, lumea se poate schimba. În bine! Iar de asta avem nevoie mai ceva decât de drumuri, pensii, daruri și orice altceva! Iubiți!