Main menu

header

830 2 2Prietenia nu este o necesitate, nu este un capitol impus al vieții noastre și nici nu trebuie să facem un scop în viață din a aduna cât mai mulți prieteni. Eu nu merg pe principiul cantității, ci al calității, astfel că am în jurul meu, ca prieteni apropiați, oamenii la care țin, care mă respectă, în care am încredere și care mi-au dovedit că sunt demni de un astfel de statut. La rândul meu, față de ei, și eu sunt la fel. Prietenia este un schimb reciproc, devotament, susținere la bine și la rău și sinceritate.

Printre prietenii mei dragi se numără și Alina și Romeo Negoiasă, trupa ALESIS. Despre ei o să povestesc azi și nu pentru că-mi sunt apropiați, ci pentru că vreau să vedeți că mai există oameni curați la suflet și sinceri, oameni care știu ce e devotamentul și care-și văd de treaba lor, cu implicare și profesionalism, fără a deranja, fără a căuta nod în papură, fără a epata inutil în vreun fel anume.

Îi cunosc de ani buni, vreo douăzeci la număr și tot timpul acesta am trecut prin multe împreună. Una dintre trăsăturile lor principale este aceea că sunt onești, deschiși și întotdeauna săritori. Formează un cuplu minunat de mult timp, iar longevitatea lor e un exemplu, pentru că sunt o echipă, pentru că au construit amândoi o lume frumoasă, atât în plan artistic, cât și în cel personal. Fără doar și poate, sunt cele mai primitoare gazde, iar Alina gătește ca-n povești, câte-n lună și în stele, românește. Ușa lor este permanent deschisă. Și nu neapărat cea de la intrare, ci aceea a sufletului.

Sunt tipul acela de oameni care îi caută pe cei la care țin, care respectă prietenia și care și-ar pune la bătaia și inima, și tot ce au pentru un om apropiat. Nu e de lepădat o astfel de caracteristică, mai ales în lumea complicată și egoistă în care trăim. Au umor, sunt parteneri de drum în care te poți încrede, n-au pretenții absurde și sunt altruiști, găsind mereu o vorbă bună pentru orice.

Au un optimism molipsitor, iar eu mă încarc mereu cu o energie pozitivă de câte ori ne vedem și povestim. Au evoluat profesional și mereu au încercat să vină în fața oamenilor cu un produs calitativ. Își realizează singuri producțiile muzicale, au nenumărate duete, cu Irina Loghin, cu mine, cu Mirabela Dauer sau cu orchestra „Lăutarii“ de la Chișinău. Aleg să cânte versuri inteligente și sunt garanția perfectă a unui eveniment reușit.

830 2 3Romeo este la bază învățător și alege întotdeauna varianta cea mai potrivită pentru ei, iar timbrul Alinei este inconfundabil, o voce lucrată, puternică, solară, care poate cânta orice gen. Au propriul lor studio de înregistrări, iar de vreo câteva săptămâni realizează în online, pe pagina lor de Facebook, concerte live, cu muzică specială și numeroase surprize. ALESIS, dincolo de toate cele pe care vi le-am spus mai sus, înseamnă decență, bun simț și bucurie. Cred că asta îi caracterizează cel mai bine pe cei doi prieteni ai mei.

Sunt și un exemplu la capitolul voință. Se încred în visurile lor, luptă cu ardoare și au nenumărate idei pe care nu ezită să le pună în practică, indiferent de consecințe sau de sacrificii. Și își trăiesc dragostea pe scenă, se bucură de fiecare dată când cântă, o fac cu toată ființa lor și pun în muzică pasiune și fericire.

V-aș putea vorbi mult și bine despre ei, dar cred cu adevărat că merită să-i ascultați și să-i urmăriți. Pentru mine, ei sunt Alina și Romeo, prietenii aleși alături de care fiecare moment este o încântare, care au omenie de dat cadou și care mereu fac într-un fel anume încât să demonstreze că viața lor este provocarea pe care o trăiesc din plin, la clasa întâi, respectând cele mai valoroase principii ale ei!