Main menu

header

N-am suferit niciodată de mania personalității mele. Mereu am fost cu picioarele pe pământ și n-am epatat. În fond, eu asta sunt de când mă știu. Un veșnic copil, mereu îndrăgostit de frumos, căruia îi place să se joace, iar din joaca lui să iasă artă. Nu am tipul acela de modestie jucată. Sunt conștient de ce pot face, dar nu transform asta într-un mare caz. Când, pictez, prezint, fac radio, televiziune, joc, scriu, toate într-o poveste care ajunge, spre bucuria mea, la sufletul oamenilor. Am încredere-n mine, știu ce pot, dar de acolo până la a fi cu capul în nori, e cale lungă și nu, asta nu m-a caracterizat vreodată!

Vă zic asta pentru că nu mă așteptam să am o... prăjitură inspirată de personalitatea și numele meu. Ideea nu-mi aparține pentru că eu nu credeam că voi servi drept sursă de inspirație pentru asta, dar doamna Marinela Adam, de la celebra Cofetărie Claus, m-a surprins plăcut și mi-a propus acest produs. Despre ea și familia ei vreau să vă povestesc. Dincolo de noutatea asta, cu prăjitura care-mi poartă numele, și care-i foarte gustoasă de altfel, cu mousse de ciocolată belgiană, nuga și marțipan, interesantă-i istoria celor care au gândit-o și au realizat-o și tot sufletul pe care-l pun, din dragoste de dulce, în ceea ce fac.

Doamna Adam și-a crescut cu temeinicie copiii, un băiat și-o fată. Admirabil. Le-a oferit educație, cei șapte ani de-acasă, dându-le de toate și, ca orice mamă, a făcut sacrificii pentru ei. Iar ei acum îi sunt aproape, dezinteresat, și împreună conduc o afacere care dă roade și care-i ține permanent în priză. Doamna Adam e mână de fier, demnă și puternică și nu face rabat de la calitate. Dar mi-a plăcut pentru că acolo, în laboratorul ei, printre dulciuri, e tot una cu angajații. Muncește cot la cot, sunt o mare familie, pun suflet și nu caută nici ei să iasă în evidență inutil, ci doar să ofere clienților calitate.

E populară, simplă, decentă și n-are niciun fel de apăsare atunci când vine vorba despre implicat și muncit, chiar dacă-i patroană și poate sta bine-mersi în vacanțe. Este și o pasionată de frumos, ea fiind cea care alege design-ul produselor din cofetărie, fiind și iubitoare de artă și investind în tot ce-nseamnă calitate. Cele două locații ale Cofetăriei Claus din București, de pe Banu Manta și din Giulești, arată exemplar și-s de-o curățenie lucie. Doamna Adam este alături și de proiectele mele, atât la „DRAG DE ROMÂNIA MEA!“, la TVR 2, acolo unde face cele mai bune torturi pentru invitați, dar și la emisiunea de la radio NAȚIONAL FM, din fiecare zi, de la ora 19:00 - „GRAMOFON“.

I-am apreciat întotdeauna pe cei care nu se plâng, indiferent cât de greu le-ar fi. Vedeți voi, oamenii judecă și-și imaginează că toți cei care au o afacere huzuresc și trăiesc pe picior mare. Nimeni nu cunoaște responsabilitățile enorme din spate, nopțile nedormite, taxele, salariații, tot. Doamna Adam nu se plânge. Pentru ea, Cofetăria Claus, care are o tradiție în spate de peste 25 de ani, înseamnă eleganță, înseamnă parte din ea și nu renunță la „baricade” sub nicio formă.

S-a impus prin calitate și vrea să-și mențină acest prestigiu. Iar asta e de admirat, într-o lume în care oamenii dau bir cu fugiții când dau de greu. Și vreau să vă mărturisesc, deși eu sunt la dietă de ceva vreme, au cele mai bune produse, naturale, după rețete vechi, cu un gust ca în copilărie, ca la mama acasă, fie că e vorba despre prăjituri, despre torturi sau despre alte produse speciale.

Nu ezitați nici voi să mergeți la Cofetăria Claus, pentru că viața e sigur mai frumoasă dacă-i adăugăm ceva dulce printre ingredientele zilnice. Iar doamna Adam vă așteaptă cu brațele deschise, pentru că-i una cu munca ei, este mereu prezentă, este o forță și un OM. Cu O mare!