Main menu

header

…Dacă este august, a venit vremea unuia dintre cele mai interesante Festivaluri internaționale de teatru independent din România: „UnderCloud”! Gală ajunsă la ediția a XI-a, ce se va desfășura, vara aceasta, în perioada 22-31 august, în modernele spații de joc de la „ArCub”, din Strada Gabroveni. Vor fi 35 de evenimente, 13 dintre ele în Secțiunea Concurs. Două secțiuni noi, dans și performance, și participanți de elită din Anglia, Franța, Hong Kong, Israel, Polonia, Portugalia, România (în premieră au fost invitate și teatre independente din afara Capitalei, mai exact din Târgu Mureș, Cluj și Iași). Zece zile cu mult teatru, dans, performance, spectacole-lectură, dialoguri, întâlniri cu personalități celebre din universul Thaliei, lansări de carte, dezbateri, două workshopuri cu regizori de top, unul pentru actori tineri, altul vizând consacrații.

…Ctitorul acestui minunat Festival, regizorul Chris Simion-Mercurian, mereu cu idei și entuziasm, a reușit în acest an să aducă, în premieră, la Gala UnderCloud și doi creatori de spectacol români care s-au impus peste hotare, actrița Simona Măicănescu, ajunsă un nume în Franța, și coregraful, dansatorul Romulus Neagu, aplaudat în Portugalia, noua sa casă. Actriță care a avut șansa să lucreze cu regizori de top - regretatul Lucian Pintilie, Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Tompa Gabor -, Simona Măicănescu va prezenta publicului bucureștean un one woman show intitulat „The Fever”, în franceză și în engleză. În timp ce Romulus Neagu va oferi un „Stretto” bazat pe condiția omului nealiniat, cel mereu iscoditor…

…Acest Festival inedit continuă tradiția Spectacolelor-lectură, unele dintre ele ajungând și pe scenă, ipostază rară în România. În această ediție, trei Spectacole-lectură de atracție… „Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi”, dramatizarea unui text al laureatei Premiului Nobel pentru Literatură 2009, Herta Müller, eveniment în care spectatorii se vor reîntâlni cu actrița Simona Măicănescu; „Mai drăguț decât Dostoievski”, text al cunoscutelor voci lirice Nora Iuga și Angela Baciu; „Orbi”, o piesă semnată Petronela Rotar.

…Un moment așteptat, „În doi”, după texte de Matei Vișniec, în regia tânărului și valorosului Alex Nagy (totodată și un excelent actor), spectacol cu doi actori (Alina Chinie, Dani Ionescu) pe durata a numai… 15 minute, ce se va desfășura într-o mașină, la fiecare reprezentație (vor fi 5!) numărul spectatorilor fiind de maximum trei!... Interesant, însă nu inedit, în finalul Festivalului de Teatru Atelier de la Baia Mare, din iunie, existând un one woman show „Rhapsody in glue” („bluebird”) după un text al lui Charles Bukowski (cu talentata Alexandra Gâtlan, care a câștigat Premiul Juriului!), în care interpreta a venit într-o mașină mică în curtea teatrului, în fața unei peluze cu spectatori, a jucat în autoturism, a ieșit, urcând pe capotă, ca în final să părăsească inedita scenă la volanul automobilului! Se inovează, nonstop, fascinant în Templul Thaliei, și „UnderCloud”!