Main menu

header

... Acum patru ani, remarcabilul actor și regizor Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, a avut o idee extraordinară: un Pod de Teatru peste Prut, unul cum nu s-a mai văzut, la nivel de Teatre Naționale. Și, așa, în acești ultimi patru ani, Naționalul „Mihai Eminescu” din Chișinău a prezentat, în fiecare iarnă, trei-patru spectacole pe scena Naționalului „I.L. Caragiale” din București. Iar Naționalul condus cu succes de Ion Caramitru a jucat și el pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” de dincolo de Prut unele dintre cele mai bune producții ale primei scene din România. Un schimb minunat pentru generații diferite de spectatori din cele două inimi ale Culturii Române, întărit, de doi ani, și de Gala Teatrelor Naționale din România desfășurată, cu mare succes, pe prima scenă basarabeană.

...Am avut șansa să urmăresc cu sufletul plin toate cele patru turnee ale Naționalului basarabean. Dintre care mi-au rămas în memorie spectacole admirabile, care nu se pot uita, de curaj politic și de atitudine civică, de adevăr istoric, dar și de altitudine estetică: „Hronicul găinarilor”, „12 scaune”, „Casa de pe graniță”, toate atât de actuale.

...Săptămâna ce-a trecut, ultima prezență a Naționalului „Mihai Eminescu” din Chișinău în Turneul Românesc de la București, cu un triptic aplaudat, ba și ovaționat. A început cu un fascinant spectacol „În ochii tăi fermecători”, o dramatizare complexă realizată de valorosul regizor Alexandru Vasilachi după romanele și nuvelele lui Gib Mihăescu, atât de interesant scriitor cam uitat, chiar absent de pe scenele din România! Un fel de tangou al adulterelor, pornit de la erotica obsesivă a lui Gib Mihăescu, dar și contrastul senzual-spiritual, totul prezentat într-un superb ritm de tangou și romanță, cu actori admirabili, cu câteva scene de grup absolut memorabile, despre care vom scrie mai multe într-o viitoare cronică a spectacolului.

...Sâmbăta trecută, o spumoasă comedie prezentată în București de Naționalul din Basarabia: „Aveți ceva de declarat”, de Georges Feydeau, în regia exce- lentă a lui Petru Hadârcă, producție aureolată de Marele Premiu la ultimul Festival de Comedie de la Galați, noiembrie 2016, plus Premiul pentru cel mai bun în rol secundar acordat debordantului Ghenadie Gâlcă.

...Ultimul dar oferit bucureștenilor de Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău a fost spectacolul „Casa Mare” (regia Alexandru Cozub), având la bază capodopera lui Ion Druță, text de o rară bogăție poetică despre sufletul uman, ce nu poate fi împărțit politic. „Casa Mare”, ca un simbol al fericirii și deznădejdii, raportul uman-moral, o piesă atât de sinceră încât, cu ani în urmă, lectura ei în public, mai ales într-un spectacol de teatru, în Basarabia era o aventură riscantă! Un spectacol minunat!

...Cum de toată lauda este acest Turneu de Teatru Românesc, la Chișinău, Iași și București, semn cert că există o unitate de suflet și de minte în istoria Culturii Române, dincolo de regimurile politice trecătoare...