De 22 de ediţii, la Tokyo există un festival de cinema care, iniţial, se petrecea o dată la doi ani. Acum e la fiecare 12 luni şi adună între altele cele mai bune pelicule de la Berlin, Cannes şi Veneţia, dar şi unele total inedite. Cel mai plăcut pentru un european venit din România este să descopere că mare parte dintre regizorii prezenţi prin operele lor sau chiar în carne şi oase au trecut şi pe la festivalurile din România, pe la Anonimul mai cu seamă, dar şi la bucureşteanul B-Est.
O poveste romantică, foarte realistă, până la un punct, poate prea optimistă spre final.
În România s-au creat încă de la început confuzii cu acest termen, Manga (mangă). La noi e, înainte de toate, un termen de argou când cineva se îmbată turtă, adică îşi bea şi minţile. Pentru japonezi sunt benzile lor desenate. În mare parte diferite de cele occidentale. Ele se transformă în cele din urmă în animaţie. Una foarte ciudată. Cu culori sumbre şi subiecte foarte sângeroase, dar până şi sângele nu este roşu, ci albastru, şi nu pentru că ar fi de viţă nobilă, ci aşa li se pare mai înspăimântător.
De patru ani, Bucureştiul are privilegiu unui foarte ingenios festival: ANIMEST. Iniţial, nimeni, în afară de organizatori, n-ar fi pariat pe succes. Se ştie că lumea nu prea merge la Desene decât dacă are copii ori nepoţi sau e ceva cu adevărat la modă. Chiar şi aşa, nu e mare înghesuială. Dar acest foarte original proiect a umplut săli întregi, inclusiv cinematograful mamut „Patria”, pe unde, din păcate, cam suflă vântul. Pe vremuri, aici se făceau toate premierele oficiale şi veneau vedete occidentale chiar şi în perioadele de foarte tristă amintire.
Despre Cristian Mungiu şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, toată lumea a aflat că a luat Palme d’Or la Cannes. Unii au văzut şi filmul. Mai mulţi ca de obicei, dar se putea şi mai bine.
E anul Festivalurilor, cu majuscule. Cel de la Sighişoara, aflat la prima ediţie, a avut însă o seară de neuitat. Într-un oraş plin de farmec, unul dintre cele mai originale şi pline de istorie. Abia însă de mai are un cinematograf… Îi zice foarte elegant „Aristocrat”, are o sală şic, dar proiecţii puţine şi deocamdată nici spectatorii nu dau buzna. În schimb, atunci când s-a oferit în piaţa din Cetate, pe un ecran gonflabil, o peliculă-cult a cinematografiei noastre, lumea a venit. A stat şi mai apoi a întrebat cu spor.
Read more: La taifas cu Secvenţe
După ce au apărut, fără exagerare, mii de cărţi motivaţionale, cum să faci şi să dregi, americanii, inventatorii lor, s-au gândit să mai facă şi un film. Au avut grijă să îşi bată joc întâi de tot ce a avut succes la cititori şi mai ales la cititoare şi au luat-o de la capăt, după aceeaşi reţetă. Pe ea o ştim prea bine din rolul doctoriţei Izzy, din „Anatomia lui Grey”, unde arată mai degrabă a fotomodel, ceea ce a şi fost ca rol.
Read more: La taifas cu femeile
Veneţia 66 a însemnat pentru români prezenţa în secţiunea Orizonturi a debutului în lungmetraj al regizorului, scenaristului şi coproducătorului Bobby Păunescu. Filmul se numeşte „Francesca” şi este primul rol principal al Monicăi Bârlădeanu, pe care am văzut-o deja în frumoasa asistentă eficientă şi săritoare din „Moartea domnului Lăzărescu” ori în italianca dintr-un episod al faimosului serial „Lost”.
Read more: La taifas cu Francesca
Mulţi vor spune despre filmul „Ticăloşi fără glorie” că este unul de război, ce-i drept, remarcabil. De fapt, lucrurile sunt mult mai subtile. Scenariul este croit pe un joc ingenios de limbi străine.
Read more: La Taifas cu Tarantino
Cam o dată ce Odeonul ne răsfăţa, prezentându-ne 20 de minute din viitorul film al lui James Cameron, sosea, tot în 3D, şi acest desen animat suficient de sofisticat, „Bătălie pentru Terra”.
Read more: La taifas cu extratereştrii
Anul acesta, mai mult decât Festivalul Anonimul în sine, s-a comentat cum se va decerna Marele Premiu. Mai exact, cine va fi juriul. Unul mai numeros ca niciodată, adică publicul, dar unul cu o vechime de cinci ediţii. Au fost şapte pelicule în competiţie din cele mai variate locuri de pe Pământ. Kazahstan, Turcia, Coreea de Sud + SUA, Argentina, Franţa, Chile + Spania şi România. Cinefilii au stat până în zori în camping, sub clar de lună cu multe stele, uneori căzătoare, să le vadă, să le cântărească şi să le aleagă. Trei erau cu nume de fete, Tulpan , Stella şi Irina, trei erau regizate de femei, şi mai toate cu copii deja născuţi sau încă pe drum.
Read more: La taifas cu Cealaltă Irina