Deşi se ştie bine că nu e indicat să faci filme cu copii sau cu animale, că vor deveni ei vedetele, totuşi Jim Carrey s-a încumetat să apară pe marele ecran împreună cu o droaie de pinguini, mai mult sau mai puţin digitali.
Nu-i aşa că aveaţi poftă de o comedie romantică? Şi dacă pe deasupra mai are şi câteva sfaturi, dintre cele mai utile, nu strică niciodată. Tom Hanks are, de data aceasta, patru identităţi. Nu în film, ci pe generic. E actor, ceea ce suntem obişnuiţi, dar şi regizor, coscenarist şi producător. Nu i se întâmplă pentru prima dată, cel puţin parţial, dar n-a mai făcut-o de vreo 15 ani! Povestea nu este una originală, dar e remarcabil jucată.
Adolescenţii or să fie mai mult decât încântaţi, mai cu seamă băieţii de pe această faţă nevăzută a Lunii, de unde se speculează că ar fi venit nişte extratereştri, care vor să-şi mute planeta pe a noastră, înfigându-şi nişte stâlpi, iniţial plutitori şi transparenţi. Totul se presupune că a început o dată cu aselenizarea celor doi americani, care au făcut un pas mic pe astru şi unul imens pentru omenire, care, conform acestui scenariu, s-a căptuşit cu nişte E.T. mai buni sau mai răi. Ei păşesc greoi printre zgârie-norii de la Chicago, o parte fraternizează cu pământenii, iar alţii vor să-i anihileze. Şi unii, şi alţii sunt nişte figuri de coşmar, foarte maleabili, fizic vorbind, unii cu ceva umor, respectiv cei mai mititei.
Read more: La taifas cu Transformers
Nu-i vorba despre Hanna şi Barbera, cei care ne-au dăruit adorabila Familie Flinstone şi „Aventurile lor în Epoca de Piatră”, şi nici despre zăpăcita americancă Hannah Montana, adolescenta care a sucit minţile confraţilor de pe toate continentele, ci de un film recent, în care o fetiţă de 17 ani e mai periculoasă decât un şarpe cu clopoţei şi mai dură ca un torţionar de pe vremea Inchiziţiei. Ea e educată să ucidă fără milă şi să se pregătească pentru o confruntare cu un personaj feminin misterios, interpretat de, altădată mai suportabila, Cate Blanchett.
Dacă vă plac filmele cu extratereştri veţi deveni imediat fanul acestei pelicule, în care marţianul, sau ce-o fi el, e tare simpatic şi se lasă ajutat de doi britanici ca să scape de poliţie atunci când nu mai reuşeşte să se facă temporar invizibil. Slăbiciunea regizorului faţă de Steven Spielberg este evidentă, el aducându-i un omagiu fără să devină linguşitor, abordând totul cu un umor englezesc.
Mai ţineţi minte filmul „Prietenii mei, elefanţii”? În caz că nu, el a fost de curând reprogramat la televizor, probabil pentru a ne introduce într-un mediu relativ similar cu această ecranizare, în care conflictul este între oameni, fireşte, pachidermul fiind o victimă colaterală. Chiar dacă începe relativ banal, cu un flashback, povestitorul e extrem de carismatic, fiind interpretat de Hal Holbroock (culmea, junior, chiar şi la cei 86 de ani ai săi). Circul stârneşte o anume fascinaţie chiar şi pentru autori cinematografici de top precum Fellini sau De Sica ori însuşi Chaplin. Inclusiv la noi s-au făcut filme ca „Mihail, câine de circ” de Sergiu Nicolaescu, „Fram, ursul polar” de Elisabeta Bostan sau „Circul vesel” de Claudiu Mitcu.
Read more: La taifas cu apă pentru elefanţi
Această piesă de teatru, care s-a jucat la Sala Antoine, din Paris, în 1980, a fost reluată de regizorul François Ozon acum un an şi adusă pe marele ecran mai întâi la Festivalul de Film de la Veneţia, iar la noi la cel de la Cluj. Catherine Deneuve joacă rolul pe care l-a făcut în 1982 Danielle Darieux, şi anume al unei neveste de om bogat, casnică iniţial şi devenită mai apoi lider sindical, cu sprijinul unui fost iubit, interpretat de Gérard Depardieu. O fabrică de umbrele de undeva dintr-o localitate neînsemnată din Franţa e cuprinsă de febra schimbării, ceea ce duce la o revoltă a personalului nemulţumit de un patron dispreţuitor şi mult prea sever, întruchipat de Fabrice Luchini. O întreagă colecţie de produse cât mai colorate, o linie curcubeu, pentru a mulţumi toţi clienţii, doi copii-model şi o secretară (Karin Diard) aparent fidelă, dar nu se ştie niciodată... Totul se petrece în anul 1977, cu o oarecare nostalgie faţă de moda de atunci, de maşinile devenite aproape retro, televizoarele cu tub catodic, dar deja color (la ei, pentru noi mai erau de aşteptat aproape şapte ani) şi de ideile de stânga, coafurile mult prea umflate şi helăncile pe gât, discotecile, bizare acum, înlocuite de cluburile de fiţe, care par să dea impresia că există şefe ideale, mai cu seamă într-o lume utopică, unde până şi politicienele sunt admirate de aproape toată lumea.
Mare agitaţie mare a fost pe celebrele 24 de trepte cu covor roşu de la Cannes când au apărut Johnny Depp şi Penelope Cruz, deşi, la conferinţa de presă, piratul cel mai îndrăgit din lume a declarat că nu-i drept ca o asemenea superproducţie să le eclipseze pe cele independente. Aş spune că e loc sub soare şi în sala de cinema pentru toată lumea! Public să fie! Şi pentru o asemenea bijuterie în 3D, ba chiar şi pe IMAX, aici la noi, la AFI Cotroceni, sunt amatori, extrem de entuziaşti pentru noile peripeţii în căutarea Fântânii Tinereţii. Doar că nu va fi deloc uşor de găsit. Îndrăzneţii sunt puşi la încercare şi la cazne grele, pe drum cooptând şi o sirenă, fără de care nimic nu e posibil. Fiinţă serafică, de vis, purtată într-un fel de sicriu de sticlă, plin cu apă, ca să nu piară prin pădure, mica afurisenie pare înduioşată de iubirea unui muritor de rând, şi va dărui lacrima esenţială alchimiei vrăjii supreme. Va fi una mai de preţ, o lacrimă de bucurie!
Read more: La taifas cu piraţii
Avanpremiera a avut-o la Cannes, la secţiunea „Un certain regard”, unde două proiecţii aveau să se ţină în Salla Debussy, cu vreo mie de spectatori, de fiecare dată. Povestea este a unui loverboy (George Piştereanu) cu care e mai bine să nu stai la taifas, pentru că, sub aspectul băiatului care place fetelor, se ascunde un tip pervers şi calculat, ba chiar violent, căruia într-o bună zi îi cade pradă o fată (senzuala şi graţioasa Ada Condeescu) de care se îndrăgosteşte. Altfel, modelul era exact invers, ele se îndrăgosteau şi erau mai uşor de agăţat şi de trimis „la produs” serios în Spania sau în Italia. Cum copila mai e şi minoră şi are un tată abuziv, ceva de speriat, soarta îi va fi pecetluită.
Festivalul Filmului European a ajuns la a 15-a ediţie. El a avut o a doua seară de gală, după cea cu „Duelul” (irlandez) şi „Essential Killing” (Polonia, Norvegia, Irlanda, Ungaria), care s-a ţinut la Cinema Studio şi unde, într-o sală arhiplină (s-a stat şi pe jos), a fost prezentat un documentar despre mărcile care contau pe vremea comuniştilor, chiar dacă erau departe de a fi unele de top. Ingeniozitatea celor doi tineri autori, Ana Vlad şi Adi Voicu, constă în faptul că nu numai că au enumerat aceste obiecte care trezesc inexplicabile nostalgii, ci şi oamenii care le produceau în oraşe mici, care acum par pustiite.
Read more: La taifas cu Metrobranding
Filmul atipic prezentat la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului European este, de fapt, o operă-jazz filmată, care îţi dă impresia că te afli chiar la Praga, într-una dintre cele mai frumoase săli de spectacol. Aici descoperi cam ce a decis să prezinte, după o lungă carieră dincolo de Ocean, regizorul Milos Forman, cel care ne-a dăruit cândva „Dragostele unei blonde”, „Balul pompierilor”, dar şi „Desprinderea” ori ultracunoscutul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre muzică, o dată cu ecranizarea biografiei lui Mozart, în „Amadeus” sau lumea hippy în „Hair” ori cea porno cu „Larry Flynt”.