Main menu

header

irina_nistorFilmul atipic prezentat la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului European este, de fapt, o operă-jazz filmată, care îţi dă impresia că te afli chiar la Praga, într-una dintre cele mai frumoase săli de spectacol. Aici descoperi cam ce a decis să prezinte, după o lungă carieră dincolo de Ocean, regizorul Milos Forman, cel care ne-a dăruit cândva „Dragostele unei blonde”, „Balul pompierilor”, dar şi „Desprinderea” ori ultracunoscutul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre muzică, o dată cu ecranizarea biografiei lui Mozart, în „Amadeus” sau lumea hippy în „Hair” ori cea porno cu „Larry Flynt”.

Acum, registrul s-a schimbat, s-a ajuns la un fel de musical despre divorţuri şi avocaţi veroşi şi despre poştaşi simpatici şi cântăcioşi. În viaţa unui cuplu obişnuit, împăcat cu despărţirea, apare o moştenire spectaculoasă, pe care nimeni n-ar vrea s-o piardă. Sigur că, ideal, ar fi să se procreeze şi un copilaş, dar lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Ideea de a filma reprezentaţia din sală este una foarte la modă, deşi trebuie să recunosc că în România există de mult, de pe vremea regretatului teatru de televiziune. Apariţia unei mătuşi, aci moartă, aci vie, derutează publicul obişnuit, dar pentru cel cu imaginaţie devine o adevărată provocare. Prezenţa ei este o dovadă în plus că Agatha Christie avea dreptate: natura umană este aceeaşi, mai ales când vine vorba despre bani. Ideea de a asculta un text în cehă va trezi multora nostalgii, mai cu seamă generaţiei îndrăgostite de serialul „Arabela” (1979-1981).

„O plimbare bine plătită“

„A walk worthwhile“
Cehia, 2009
Regia: Milos Forman
Cu: Petr Stach, Dása Zázvurková, Petr Písa, Jirí Suchý.
Durata: 85 de minute